Oficial BERD: Viitorul spital regional din Brașov are nevoie de susținerea guvernului / Spitalul ar putea fi finalizat în 2028, dacă până la sfârșitul acestui an se organizează licitația de construire / Investiția încă nu e aprobată
Spitalul regional Brașov, u nul dintre cele mai ambițioase proiecte ale Brașovului, nu poate fi realizat fără implicarea autorităților centrale, spun reprezentanții municipalității care au organizat o întâlnire cu parlamentarii brașoveni, dar și cu un oficial al Băncii Europene de Reconstrucție și Dezvoltare, informează Brașov.net.
”Pentru a trece la etapa următoare este nevoie de câteva decizii esențiale și de suportul Guvernului, al autorităților centrale. Acest suport înseamnă decizii privind proprietatea spitalului, operarea și întreținerea – cine, ce instituție este responsabilă de aceste lucruri – și cadrul de finanțare, structura finanțării. În mod normal, un parteneriat public-privat presupune finanțarea de către partea privată a spitalului, a construcției, urmând ca autoritatea publică să finanțeze spitalul prin așa numite plăți de disponibilitate, pe perioada de contract 25-30 de ani. (…) Cert este că pentru a trece la etapa următoare este nevoie de o hotărâre de guvern care să decidă asupra acestor aspecte esențiale”, a precizat Venera Vlad, reprezentat BERD, în cadrul întâlnirii.
Potrivit studiului de fezabilitate aprobat de Consiliul Local la sfârșitul anului trecut, viitorul spital va avea 31 secții, 77 de specialități, 972 de paturi, din care 820 pentru spitalizare continuă, 96 de paturi de terapie intensivă, 56 sunt pentru spitalizarea de zi.
Capacitatea spitalului va fi de 370.000 de pacienți pe an, atât spitalizați, cât și cei tratați în ambulatoriu, și va dispune de cele mai noi aparate și echipamente medicale din România.
Inaugurarea spitalului este prevăzută în 2028, construcția lui fiind evaluată la 440 de milioane de euro, iar valoarea echipamentelor, aparatelor și dotărilor medicale, la 50 de milioane de euro.
Pentru ca acest spital să fie funcțional începând cu 2028 este necesar ca în cel de al doilea trimestru din 2022 să fie aprobată Hotărârea de Guvern, iar în trimestrul IV lansată licitația. Procedura ar trebui finalizată la sfârșitul anului 2023, pentru ca până la sfârșitul anului 2024 să fie finalizată toată procedura pentru finanțare și demararea lucrărilor.
În 2025 este prevăzută începerea lucrărilor de construire, care vor fi finalizate în 2028, dată la care Spitalul Regional Brașov ar trebui deschis.
Sursa foto: Brașov.net
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
2 comentarii