OFICIAL Curtea Constituțională a dispus renumărarea tuturor voturilor de la primul tur al alegerilor prezidențiale
Curtea Constituțională a confirmat, într-un comunicat de presă, că a decis, cu unanimitate, renumărarea tuturor buletinelor de vot cuprinzând voturile valabil exprimate și cele nule la primul tur al alegerilor prezidențiale. Informația a fost publicată pentru prima dată, pe surse, de G4Media.
Potrivit comunicatului CCR publicat joi, după ședința în care a fost analizată cererea de anulare a alegerilor pentru funcția de președinte al României, depusă de Cristian Terheș, judecătorii Curții au decis, cu unanimitate:
1. Reverificarea și renumărarea tuturor buletinelor de vot cuprinzând voturile valabil exprimate și cele nule la alegerile pentru funcția de Președinte al României din data de 24 noiembrie 2024.
2. Înaintarea rezultatelor reverificării și renumărării Curții Constituționale de către Biroul Electoral Central.
3. Termen de judecată pentru data de 29 noiembrie 2024, ora 14,00.
În aceeași ședință, Plenul Curții Constituționale a respins, ca tardivă, cu unanimitate de voturi, cererea de anulare a alegerilor pentru funcția de Președinte al României din data de 24 noiembrie 2024, formulată de Sebastian-Constantin Popescu (Dosar nr.3672F/2024).
Totodată, în ceea ce privește contestația depusă de Cristian Terheș, un nou termen a fost stabilit pentru data de 29 noiembrie 2024, ora 14,00.
Hotărârile CCR sunt definitive şi se comunică Biroului Electoral Central.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
4 comentarii