
Oficial: Curtea de Apel București a început o anchetă internă în cazul procesului premierului Ciucă legat de sesizările de plagiat. Există indicii puternice că dosarul a fost direcționat spre un judecător apropiat de PNL
Într-un moment atipic pentru o instituție publică – în cursul serii de sâmbătă, la ora 20.18 –, Curtea de Apel București a transmis către G4Media.ro un email în care a informat că derulează ”o anchetă internă” referitoare la modul de repartizare aleatorie a două dosare judecate, recent, la această instanță.
Este vorba de 2826/2/2022 și 2836/2/2022 despre care G4Media.ro a dezvăluit, luna trecută, că au fost parte a unui plan de manipulare a repartizării aleatorii. Astfel, primul dintre aceste dosare, intentat de premierul Nicolae Ciucă cu scopul de a obține anularea sesizărilor de plagiat din teza sa de doctorat, a ajuns, în final, pe masa unui complet condus de judecătorul Marius Iosif, în trecut promovat în funcții guvernamentale de PNL, formațiunea politică al cărei președinte este, în acest moment, chiar premierul.
Iosif a admis acțiunea lui Ciucă și a anulat aspecte cele trei sesizări depuse în ianuarie 2022, ulterior unor dezvăluiri din presă despre plagiatul actualului prim-ministru în teza de doctorat susținută în 2003, la Universitatea Națională de Apărare ”Carol I”. La câteva zile după sentință, judecătorul Iosif a făcut cerere de pensionare la CSM.
Răspunsul Curții de Apel București s-a prevalat de existența acestei anchete pentru a respinge, pentru moment, informații solicitate de G4Media.ro despre persoanele implicate în procedura de repartizare aleatorie, precum și de o explicație inițială a acestei instituții.
Astfel, după ce G4Media.ro a prezentat dovezi și o declarație care arătau că prezența, ca parte a procesului lui Ciucă, a unei tinere din Algeria era o urmă a folosirii metodei ”coperta” de manipulare a repartizării aleatorii, Curtea de Apel București a transmis că acest lucru a fost ”o eroare de natură tehnică”. Ulterior, mai multe ONG-uri au solicitat Inspecției Judiciare și Consiliului Superior al Magistraturii să facă verificări legat de aceste aspecte.
Citește și
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
49 comentarii