G4Media.ro

Oficial guvernamental: „Peste 90% din personalul școlar din Italia s-a vaccinat împotriva…

Sursa Foto: Facebook/ Comisia Europeana

Oficial guvernamental: „Peste 90% din personalul școlar din Italia s-a vaccinat împotriva COVID-19”

„Aproximativ 90,45% din angajații școlilor din Italia au primit cel puțin prima doză de vaccin”, au afirmat membrii departamentului comisarului extraordinar pentru situații de urgență, generalul Francesco Figliuolo, care difuzează datele săptămânale privind evoluția pandemiei și a vaccinărilor, scrie La Repubblica, citată de Rador.

„Cifrele sunt actualizate pe baza comunicărilor din partea Regiunilor”, explică surse din structură. După cum se știe, oricine nu este vaccinat sau, în orice caz, nu deține certificat verde, va fi suspendat de la munca în școli.

„Procentele sunt în creștere netă și în ceea ce îi privește pe cei mai tineri, administrările/doza unică pentru grupul 12-15 ani au depășit 40% din persoanele vaccinabile, în timp ce grupul 16-19 ani a depășit pragul de 67%.

Creșteri au fost înregistrate și pentru celelalte grupe de vârstă: intervalul 50-59 de ani este de aproximativ 80% în ceea ce privește primele administrări/doză unică, în timp ce intervalul 60-69 de ani a depășit 85%.

În plus, procentele grupurilor de vârstă 70-79 de ani și peste 80 de ani s-au consolidat, ajungând la 90,19% și, respectiv, la 94,06%, tot cu referire la primele administrări/doză unică”, mai explică colaboratorii generalului Figliuolo.

Sursa: La Repubblica/ Rador/ Traducerea: Oana Avram

 

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

3 comentarii

  1. Felicitări italienilor!

  2. In Romania „avem cea mai mare rata” de vaccinați, in învățământ! 50%… Așa se lauda prietenul plagiatorilor, traseist prin nșpe partide, dl… Cîmpeanu.

    Hai sa facem terci in familiile copiilor. 6 la mie înseamnă bunici si părinți morți, pe care dl Ministru ii ignora, nu ii vede… El e cu deschisul școlilor, aia cu îngropatul sunt la alt minister…

  3. Ne-a luat fatza Italia la faza asta, al nostru e doar colonel… 🙁