G4Media.ro

Oficial maghiar: România trebuie să decidă dacă doreşte să facă parte din…

Sursa Foto: Faceboo/ Nemeth Zsolt

Oficial maghiar: România trebuie să decidă dacă doreşte să facă parte din spaţiul economic unitar creat în Europa Centrală şi de Est

Potrivit lui Zsolt Németh, preşedintele Comisiei pentru Afaceri Externe a Parlamentului ungar, România trebuie să decidă dacă doreşte să facă parte din spaţiul economic unitar creat în Europa Centrală şi de Est sau doreşte să fie prezentă doar în liga marilor ţări europene, transmite hirado.hu

Zsolt Németh a participat la deschiderea unei expoziţii de artă la Sfântu Gheorghe şi, cu această ocazie, a dat declaraţii şi despre probleme politice jurnaliştilor prezenţi. Declaraţiile sale au fost citate în ediţia de marţi a cotidianului maghiar Krónika, din Transilvania.

Politicianul Fidesz a afirmat că se lucrează la crearea unui spaţiu economic unitar în Europa Centrală şi de Est. Pilonul principal al acestuia este Iniţiativa celor Trei Mări, la care, în prezent, România, oficial, este membru. Potrivit politicianului, România trebuie să decidă dacă doreşte să participe la acest proces sau doreşte să fie prezentă doar în liga marilor ţări europene.

Vorbind despre beneficiile pragmatice ale Iniţiativei celor Trei Mări, Zsolt Németh a explicat că ţările din Grupul de la Visegrád au decis deja să conecteze cele patru capitale cu o linie ferată de mare viteză, conectată, de asemenea, şi cu Serbia.

Se desfăşoară negocieri cu România pentru ca linia ferată de mare viteză Budapesta-Cluj-Napoca-Bucureşti să facă parte din dezvoltarea căilor ferate regionale, deoarece de la Budapesta reţeaua funcţionează spre toată Europa de Vest, prin linia ferată Budapesta – Viena – München – Strasbourg – Paris. Trei legături de autostradă se află în construcţie între România şi Ungaria, iar Ungaria este interesată să accelereze acest proces. Politicianul a numit şi diversificarea aprovizionării cu energie o condiţie pentru competitivitatea regiunii.

Zsolt Németh a salutat faptul că s-a ajuns la un acord cu privire la programul de dezvoltare economică oferit de Ungaria şi că Guvernul ungar va putea să-şi continue cooperarea cu organizaţiile partenere transilvănene, în cadrul structurii stabilite.

Politicianul a făcut referire şi la faptul că maghiarii din Transilvania şi-au manifestat dorinţa şi solicită o universitate maghiară subvenţionată de stat, cu care, România a rămas datoare încă de la schimbarea regimului comunist. Zsolt Németh a mai adăugat că această cerere se bucură de sprijinul statului ungar, întrucât nu există altă minoritate autohtonă atât de numeroasă în Uniunea Europeană care să nu aibă o instituţie de învăţământ superior finanţată de stat.

Preşedintele Comisiei pentru Afaceri Externe a Parlamentului ungar a mai amintit că Universitatea Sapientia şi-a început activitatea, în urmă cu 20 de ani, dintr-o necesitate, cu sprijinul financiar al statului ungar, pentru a consolida viaţa ştiinţifică maghiară din Transilvania. Acesta a menţionat că înfiinţarea Universităţii Sapientia a fost primul program de politici naţionale care a deschis o nouă dimensiune în relaţia dintre patria mamă şi maghiarii din Transilvania, iar cu aceasta a început implementarea politicii ştiinţifice şi de învăţământ superior în Ţinutul Secuiesc. Politicianul a mai adăugat că doar 17-18% dintre studenţii maghiari din Transilvania sunt studenţi ai Universităţii
Sapientia.

Zsolt Németh a clasificat declaraţia lui Ludovic Orban, preşedintele Parlamentului român, ca făcând parte din categoria otrăvirii apei din fântână, conform căreia, raporturile etnice din Ţinutul Secuiesc trebuie schimbate prin investiţii. Acesta a menţionat că cele două ţări au interese reciproce şi că, în ultimul secol, politicile de omogenizare etnică au săpat tranşee adânci între cele două ţări.

“Ar fi timpul ca Ludovic Orban să-şi revizuiască această declaraţie şi, în completare, să-şi ceară scuze”, a declarat politicianul.

Zsolt Németh a făcut referire şi la faptul că, în primăvara anului viitor, vor avea loc în Ungaria nu doar alegeri parlamentare, ci şi ” alegeri naţionale”. Din punctul de vedere al viitorului politicilor naţionale ungare este important ca şi maghiarii din străinătate să aibă un cuvânt de spus. Zsolt Németh a
adăugat că se aşteaptă la alegeri forte strânse, în care, chiar şi câteva mandate vor putea fi decisive.

Sursa Foto: Facebook/ Nemeth Zsolt

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

31 comentarii

  1. Asta ce-i, un fel de UE, dar varianta Abibas? Nu, mersi.

    • Normal tu vrei sa stam ca acum in genunchi in fata UE si in special al Germaniei,Frantei si Olandei.Se vede de la aderare ce grija au de Romania si ce beneficii am avut.Astia bogati si cu aere de superioritate niciodata nu vor vrea sa te dezvolti ca le faci concurenta.Eu zic ca mai multe sanse la bunastare avem cu tari de calibru nostru deci CU VISEGRAD.

    • @Robert Marș de-aici măi cu propaganda rusească! Din câte stiu sluga lui Putin, Ungaria, dă cetățenie maghiară oricărui român cere asta. Marș in Ungaria sau in Rusia dacă nu-ți convine!

    • Multumim frumos, dar noi nu vrem să fim hunguri români în Transilvania, noi vrem să fim cetățeni români și maghiari în Uniunea Europeană.

      Ai priceput, băi, hungure șovin !

    • robertuta ….
      …. pe cine vezi tu in jenunchi bre ???
      …. ce bazaconii tot scrii pe aici …
      …. si ce ne doare pe noi de alegerile lor si de maghiarii din strainatate …
      ….. ca nici pe udîmîrî nu-l doare
      de romanii din strainatate
      care au un cuvant de spus …. ca udîmîrî n-o vrut vot online ….
      …. si nici alegeri de primari in doua tururi …
      …. si nici desfintare siij … ca mi-ai adus aminte acu’ de tăte ….
      …. pe udîmîrî nu-l doare nici de maghiarii din Ro … uite cum a lasat oamenii aia in saracie !!!
      …. vezi de-l schimbati pe hunor …. ca-i ispravit bre …. e x p i r a t …

    • Asa-i, romanul deobicei „nem tudom” .
      O initiativa independenta, proprie, si dusa la bun sfarsit cam rar pe meleagurile mioritice.
      Doar in siajul mai marilor zilei. Felicitari!

    • @teport
      Dar din siajul lui Putin care-i panorama ?

    • @report
      Multumesc! De la conationalii tai am invatat replica, mi-au zis-o de atatea ori ca n-o mai uit in veci!

      @bbc
      🤣

  2. Asa, si apoi grupul de la Visegrad o sa vrea sa se desprinda de UE, ca doar are spatiu economic unitar :)))

  3. Cenzore, daca te-ai nascut prea tirziu pentru fabule nu e un motiv sa-mi tai mie postarea.

    • Bine, uite, o pun altfel:
      E buna initiativa, dar ce e mai interesant e sa vezi o broasca umflata crezindu-se bivol.

  4. Un iredendist nenorocit!

  5. Ne-am hotărât deja, nu vrem. Hai pa!

  6. maghiarii sa se duca inapoi in Rusia lui Putin de unde provin ei

  7. România face parte din Comunitatea Economică Europeană din anul 2007.
    Este posibil ca domnul respectiv, din pricina atitudinii autarhice a politicienilor maghiari, să nu fi aflat încă.

  8. Romania trebuie sa…
    Cine hotaraste ce trebuie sa… Romania?
    Cineva a hotarat ca trebuie sa se formeze o celula separata in UE?
    Si, de ce Romania ar alege sa se alinieze intr-un subgrup manevrat de la Budapesta in loc sa mearga cu jucatorii importanti?
    De ce trebuie? Ca sa ne luptam impreuna impotriva hegemoniei franco germane si sa obtinem concesiile pe care ni le ofera Buda? Ma rog, dupa ce-si satisface visurile milenare?

  9. Omul vorbeste despre niste basme nu despre vreo realitate existenta . In urma deciziilor politice luate de Polonia si Ungaria nici naiba nu se vor mai alia cu astia .Cum sa faci vreo combinatie cu cei care nu respecta drepturile de proprietate .Bine ca vin alegerile si fripturistii (am vrut sa zic iliberalii )pierd puterea si vor visa la cai verzi pe pereti .

  10. Raspundetiungurasului la intrebare : Romania S-A DECIS DE MULT SA FACA PARTE DIN SPATIUL ue nu din mahalaua lui Victoras – buclucas Orban ! Si DECI : Hai SIK KTIR BANDITIL;OR !

  11. cum sa te aliezii cu cei ce nu respecta dreptul de priprietate si democratia . peste poate

  12. Romania este in Initiativa celor 3 Mari , ceea ce este un lucru bun.
    O crestere a interconectivitatii economice pe axa nord sud intre Marea Baltica, Marea Neagra si Marea Adriatica este foarte folositoare pentru UE si NATO. Spun acest lucru pentru cei care se opun acestei initiative.
    Din linkul urmator se poate vedea o scurta informare a MAE referitor la aceasta initiativa.

    https://www.mae.ro/node/49437

    Nu inteleg ce vrea Zsolt Németh ?! O mai mare integrare vine cumva in contradictie cu atitudinea suveranista a Ungariei in UE.

  13. Deja vu ! Tratatul de la Varșovia.

  14. Se pare ca Orban vrea un fel de Magyar U.E.

  15. Nu vrea nea Attila (sau cum il cheama ca pe cei veniti din Mongolia ii cheama pe toti si Attila) inca o teapa ungaro-chineza. Suntem parte din UE si e suficient Gasiti alti fraieri

  16. Rar imi e dat sa citesc ceva mai penibil.

    1. Maghiarii din ROU nu sunt masa voastra de manevra!
    2. Intitiativa celor trei mari este despre…mari. Ungurii nu au decat un lac.
    3. Voi nu puteti crea decat un spatiu economic sovietic.
    4. Da, Romania trebuie sa fie cu tarile mari si dezvoltate din UE.

  17. Doar propaganda mincinoasa pt etnicii unguri din Transilvania dupa votul carora alearga regimul lui Viktor Orban.

  18. Eu nu înțeleg un lucru. Parcă noi cu polonezii am deschis contul pt inițiativa celor 3 Mari. Și tot noi am fost cei care au vărsat primii bani în cont. Din ce știu eu Ungaria încă nu a băgat nici un sfanț. Atunci nu înțeleg ce vrea omu ăsta?

    • Bogdan
      Initiativa celor 3 mari este proiect al UE pentru eliminarea decalajului dintre tarile UE cu privire la domeniile energie, transporturi si digitalizare. Fac parte din acest proiect 12 state de la Marea Baltica la Marea Adriatica.In anul 2018 a avut loc unul dintre Summit-uri la Bucuresti. Romania si Polonia au participat primele la constituirea Fondului de Investitii, Romania prin Eximbank a participat cu 500 milioane Eur.
      Acum intrebarea bizara este daca vrem sa participam la o chestie privind Europa Centrala si de Est, o dublura a proiectului UE.

  19. Din penibil in mai penibil. Reprezentantul lacului Balaton iar nu are simtul masurii.

  20. Ungurii nu au avut niciodata simtul masurii… a se studia istoria. Insa lor le place sa fie alintati si sa li se spuna: ” Nu te-ntinde BROASCA in Tau, ca nu-i tat Tau’ al tau.” !!!

  21. Dar maghiarii sunt instruiti sa NU Mai vorbeasca romaneste. Nascuti si traind in ROMANIA, pana si in tramvai se anunta statiile in maghiara…Numele strazilor in orasul de resedinta trebuie traduse.Cam cati studenti pot produce ei anual,, de vor universitate maghiara pe cheltuiala ROMANIEI.Ca sa fie la numar , vor aduce diin Ungaria, si le platim noi studiile.Unde sa lucreze ei, in Ungaria, ca acolo se foloseste maghiara iar de vorbit romana nu mai vor deloc, de cand li s_a permis ca a doua limba in zonele cu 20/% unguri. Pana si pe mijloacele de transport, URCARE….e si in maghiara..de larga circulatie e lb lor.Se respecta, se impun , iar romanii *lasi si grei de cap* aplica umili ordinele Bud
    apestei. Lasi mai suntem, de toata rusinea , cu IOHANIS si toata sleahta de parlamentari romani lasi . ORICUM, Transilvania apartine in fapt Ungariei…Nicci nu ne pasa, nu i treaba noastra! S,untem vanduti dar avem si datorii pt urmasii urmasilor nostri .DAR conducatorii sunt alesii poporului. Cum ar putea fi la nivelul lui Orban. Se poate compara valoarea reprezentantilor UDMR, cu ai nostrii, inculti, indisciplinat, nu cunosc lb romana, vorbesc mult dar absolut dezlanat, nu au nici o actiune pt tara. Uitati cum stiu maghiarii sa fa
    ca proiecte cu bani europeni.De Invidiat.Veti merge in concedii in zonele lor superb amenajate, veti da, bani tot ptUngaria, care a investit acolo mult si inteligent .Romanii de ce nu stim sa facem proiecte valide pt bani europeni ? Rusine poporului roman… Ce ne a facut neamtul…Presedinte.Nu are nici o grija de tara asta. Ca el e Neamt, dar nudin cei adevarati. Ca un paznic ce doarme in post , si executa toate ordinele in defavoarea tarii.