OFICIAL Mediile elevilor din școlile și liceele de arte pot fi încheiate fără susținerea examenului la disciplina principală de specialitate
Mediile elevilor din învățământul de arte, pe clase, pot fi încheiate fără susținerea examenului la disciplina principală de specialitate la sfârșitul anului școlar, potrivit unui ordin publicat în Monitorul Oficial. Este vorba despre ordinul 4.457 din 13 iunie 2023. Schimbarea vine în contextul în care greva angajaților din Educație a început luni, 22 mai, și a fost suspendată pe 12 iunie, transmite Edupedu.
Ordinul publicat în Monitorul Oficial completează Regulamentul privind organizarea și funcționarea învățământului preuniversitar de artă, aprobat prin Ordinul ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului nr. 5.569/2011.
La articolul 26, după alineatul (4) se introduce un nou alineat, alin. (5), cu următorul cuprins:
„(5) În anul școlar 2022—2023, prin derogare de la prevederile alin. (1)—(4), situația școlară anuală a elevilor din învățământul de arte, pe clase, poate fi încheiată fără susținerea examenului la disciplina principală de specialitate la sfârșitul anului școlar. Media anuală la disciplinele de specialitate se stabilește în conformitate cu prevederile Regulamentului-cadru de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar, aprobat prin Ordinul ministrului educației nr. 4.183/2022, cu modificările și completările ulterioare.”
Toate detaliile pe Edupedu
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank