G4Media.ro

OFICIAL România ia parte la proiectul global pentru găsirea unui tratament pentru…

Sursa foto: Pixabay

OFICIAL România ia parte la proiectul global pentru găsirea unui tratament pentru coronavirus. Nouă spitale românești vor lua parte la studiul OMS pentru testarea celor patru tratamente

România a fost inclusă de Organizația Mondială a Sănătății (OMS) în programul său masiv de testare a patru posibile tratamente pentru coronavirus, numit ”Solidarity Trial”, au declarat pentru GMedia.ro Miljana Grbic, șefa Biroului OMS pentru România, și Alexandru Rafila, reprezentantul României la OMS. Acest lucru înseamnă că România va începe studiile clinice cu cele patru tratamente la pacienții cu coronavirus.

România a aplicat la proiectul OMS prin Institutul Național de Boli Infecțioase ”Matei Balș” și a propus includerea în studiu a tuturor celor nouă centre de boli infecțioase(două din București și șapte din țară), a declarat pentru G4Media.ro Alexandru Rafila, care este și şeful Laboratorului Institutului Naţional de Boli Infecţioase „Matei Balş” din Bucureşti. ”Am reușit să includem România în studiu datorită faptului că am fost sprijiniți de OMS”, a mai spus Rafila.

Ce înseamnă mai exact intrarea României în acest program? Alături de celelalte state participante, medicii români vor testa cele patru tratamente și vor compara datele și informațiile obținute de fiecare în parte pentru a ajunge la o soluție aplicabilă pe scară largă.

  • Cele patru tratamente incluse în ”Solidarity trial” sunt: Remdesivir, Clorochină și hydroxychlorochină, Ritonavir/lopinavir și Ritonavir/lopinavir + interferon beta.

”Acest mare studiu internațional e conceput pentru a genera informațiile solide necesare pentru a stabili care tratament este cel mai eficient. Proiectul Solidarity trial furnizează proceduri simplificate care vor permite participarea chiar și pentru spitalele supra-aglomerate cu pacienți. România va lua parte în acest proiect, Ministerul Sănătății și autoritățile naționale vor decide ce spitale vor participa la program”, a declarat pentru G4Media.ro Miljana Grbic, șefa Biroului OMS pentru România.

De ce e important faptul că România participă la acest program? ”În primul rând, vom avea acces la Remdesivir, o moleculă care acum este în procedura de testare clinică la nivel internațional și o vom primi și noi pentru teste. În al doilea rând, faptul că România participă la studiile clinice e un avantaj, pentru că nu sunt multe țări înrolate în proiect, iar cele participante. Daca studiul se va derula rapid, înseamnă că în toamna acestui an putem avea speranța de a avea un tratament aprobat la nivel global. O lună este un termen rezonabil pentru ca Institutul Matei Balș să înceapă studiul”, a mai spus Alexandru Rafila.

Cum se va derula proiectul? Studiu va trebui aprobat de Agenția Națională a Medicamentului (ANMDM). Fiecare din cele 9 centre de boli infecțioase va trebui să raspunda la o serie de cereri administrative, de exemplu certificarea cerută de OMS pentru colectivele de angajați, și vor fi incluse pe măsură ce îndeplinesc aceste cerințe.

”Cele patru scheme terapeutice se vor aplica pacienților. E vorba despre schemele prevăzute în ordinul Ministrului Sănătății. Studiul are două scopuri: să verifice evoluția pacienților în funcție de schema de tratament și să verifice dacă vreunul dintre aceste patru scheme este superior celorlalte”, a declarat Alexandru Rafila.

Context. Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a lansat în urmă cu două săptămâni un program masiv de testare a patru posibile tratamente pentru coronavirus, potrivit unui anunț al directorului general al instituției, Tedros Adhanom Ghebreyesus. Testele sunt făcute în mai multe țări grav afectate de coronavirus și au ca scop găsirea unei soluții pentru ameliorarea stării celor deja infectați.

Remdesivir. Un medicament antiviral, dezvoltat pentru a combate Ebola și virușii similari cu Ebola. Cercetătorii au testat Remdesivir în 2017 și au demonstrat că poate inhiba virușii care provoacă SARS și MERS. Primul pacient diagnosticat cu coronavirus în SUA a fost tratat cu Remdesivir, iar condiția sa s-a îmbunătățit din ziua următoare, potrivit unui studiu publicat în New England Journal of Medicine (NEJM) și citat de Science Magazine.

Clorochină și hydroxychlorochină

Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat – bazându-se pe rezultatele unor teste – că această combinație între un medicament împotriva malariei (hydroxychlorochină) și un antibiotic (azithromycin) poate fi un ”game changer” în lupta anti-coronavirus.

Un studiu, publicat în International Journal of Antimicrobial Agents și realizat de cercetători de la două universități din Marseille, arată că un număr de pacienți infectați cu coronavirus au răspuns la tratamentul cu o combinație între un medicament împotriva malariei (hydroxychlorochină) și un antibiotic (azithromycin).

Ritonavir/lopinavir

Combinația de Ritonavir și Lopinavir e comercializată deja în SUA încă din anul 2000 și este prescrisă în cazuri de infectare cu virusul HIV.

Combinația dintre cele două molecule poate inhiba dezvoltarea altor virusuri, precum coronavirusul, fiind deja testat pe pacienți cu SARS și MERS.

Primele teste cu combinația de Ritonavir și Lopinavir nu au fost încurajatoare, potrivit Science Magazine. Ele au fost realizate în Wuhan (China), dar pacienții tratați erau extrem de bolnavi, și e posibil ca tratamentul să nu fie eficient decât în stadiile inițiale ale infecției.

Ritonavir/lopinavir + interferon beta

Programul ”Solidarity trial” lansat de OMS va testa și o combinație a Ritonavir/lopinavir cu interferon beta, o moleculă care e utilizată în mod normal pentru reducerea inflamațiilor. Primele teste au loc în Arabia Saudită.

Campania ”Bătălia COVID-19 în laborator” este susținută de Asociația Română a Producătorilor Internaționali de Medicamente (ARPIM)

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

13 comentarii

  1. Hai România!
    Vom reuși!
    Succes!

  2. aceste teste sunt esentiale insa sa nu uitam ca urmeaza cel putin 2 luni de foc. rezultatele vor fi gata abia spre toamna. pana atunci, toate tarile folosesc deja MASIV aceste medicamente in incercarea disperata de a salva vieti. hidroxiclorochina a fost aprobata de FDA, remdesivir e folosit deja in sua. nu stiu daca noi le folosim (bine, redemsivir nu avem de unde dar hidroxiclorochina ar trebui sa avem). probabil ca stam foarte prost la stocuri de medicamente, bine cel putin ca avem antibiotice, ca uneori mai apar si pneumonii bacteriene secundare. asta daca mai apuca sa apara 🙂

  3. Altii cu stiinta si cercetarea iar noi oferim cobaii.

    • Partea cu cobaii (sic!) face parte tot din cercetare. Altfel, poți apela la leacuri băbești. Alea se aplică direct pe „cobai” fără să mai fie nevoie de cercetare

  4. EFECTE ADVERSE CLOROCHINA
    https://www.drugs.com/sfx/chloroquine-side-effects.html?fbclid=IwAR0_PP37aUcI_aOk9F3RHD3gA4-ndFFllAhGuHX9r9h3J-69nqKUwd7U3lM

    INTERACTIUNE CLOROCHINA-AZITROMICINA
    https://www.drugs.com/drug-interactions/azithromycin-dose-pack-with-chloroquine-300-3059-593-0.html

    EFECTE ADVERSE LOPINAVIR/RITONAVIR si INTERACTIUNI
    https://www.rxlist.com/kaletra-tablets-side-effects-drug-center.htm?fbclid=IwAR18AR_mfZ1vFN2sAopV4bSYCkJmfvxG-9P4GMcQrXZL2zA3RkZPWm25Big

    Din cate vad, toate medicamentele testate pun serios in pericol viata cobailor, pardon pacientilor. Exista consimtamant informat al pacientilor? Li se citesc efectele adverse mai ales batranilor? Li se spune ca vor inghiti LIFE-THREATHINING DRUGS?

    Oare nu cumva insasi administrarea medicamentelor cauzeaza decesul pacientilor?
    Mi se pare „convenabil” sa bagi mortu’ in sac, in sicriu, apoi in groapa si PA LA REVEDERE
    Raportam la presa DECEDAT de COVID-19.

    • majoritatea medicamentelor pun in pericol viata celor care le folosesc. ai idee ce efecte adverse pot sa aiba antibioticele? sau cat de toxice sunt medicamentele impotriva cancerului? ce vrei sa facem acum, sa nu mai folosim medicamente? ai idee cate vieti au salvat? cate boli au eradicat? cat era speranta de viata inainte sa apara antibioticele? btw, tu ai folosit in viata ta medicamente? si cum crezi ca se fac studiile medicale, pe calculator? vai de mama ta de ipocrit! pariez ca in caz ca una din aceste scheme de tratament se dovedeste eficienta, esti primul care o sa tipi ca vrei sa o folosesti atunci cand te va lovi virusul.

  5. Spre stiinta:
    EFECTE ADVERSE CLOROCHINA
    https://www.drugs.com/sfx/chloroquine-side-effects.html?fbclid=IwAR0_PP37aUcI_aOk9F3RHD3gA4-ndFFllAhGuHX9r9h3J-69nqKUwd7U3lM

    INTERACTIUNE CLOROCHINA-AZITROMICINA
    https://www.drugs.com/drug-interactions/azithromycin-dose-pack-with-chloroquine-300-3059-593-0.html

    EFECTE ADVERSE LOPINAVIR/RITONAVIR si INTERACTIUNI
    https://www.rxlist.com/kaletra-tablets-side-effects-drug-center.htm?fbclid=IwAR18AR_mfZ1vFN2sAopV4bSYCkJmfvxG-9P4GMcQrXZL2zA3RkZPWm25Big

    Din cate vad, toate medicamentele testate pun serios in pericol viata cobailor, pardon pacientilor. Exista consimtamant informat al pacientilor? Li se citesc efectele adverse mai ales batranilor? Li se spune ca vor inghiti LIFE-THREATHINING DRUGS?

    Oare nu cumva insasi administrarea medicamentelor cauzeaza decesul pacientilor?
    Mi se pare „convenabil” sa bagi mortu’ in sac, in sicriu, apoi in groapa si PA LA REVEDERE
    Raportam la presa DECEDAT de COVID-19.

  6. Altfel cum, se poate?!

  7. Ceea ce nu explicati clar, e ca combinatiile propuse sunt pentru tratament, nu imunitate, precum un vaccin. Pe urma, ca experimentul nu doar ca va dura, dar toamna este pronosticul optimist daca totul merge ca la carte, realist sunt cam 12 luni, deci prin primavara 2021.

    De admirat este ca acesta este un efort comun spitale, cu medici pasionati si dedicati, si universitati, cu profesori bine informati.

    Dar adevaratele secrete le detin inca corporatii in medicamente si laboratoarele sustinute de ele. Eu as urmari acolo unde anumite persoane consacrate au investit in ultimile saptamani cateva sute de milioane de dolari, si istoric, in alte epidemii mai izolate, compania beneficiara a produs rezultate reale cu vaccinele produse.

    Un indiciu: o fundatie implicata in vaccinarea la 86% din lumea a 3-a, cu un colos al medicamentelor in spate.

    • Si daca luam in considerare timpul optimist, toamna, ne uitam si pe cifre/grafice, pana si Romania va avea zeci de mii de decedati pana la tratamentul care va mai diminua numarul de morti.

      Poate doar va oferi sansa ca inca vreun an pana vaccinul va fi disponibil si in Romania (cu speranta ca statul isi va permite achizitia a minim 18 milioane de unitati) sa poata lumea umbla libera, sa mearga la lucru, cu implicatia respectarilor unor reguli minime care sa asigure raspandirea minima si controlata a virusului pana la imunizarea totala, prin vaccin sau, daca nu se inseala unele guri, prin autoimunizarea celor ce au trecut prin infectare.

      PS. Autoimunizarea nu a fost dovedita, si procesul ce vrea sa il demareze Germania la multiple teste incepand din aceasta luna asupra persoanelor vindecate, cred ca autoimunizarea ridica suspiciuni.

    • PS. M-am apucat sa iau la puricat site-ul oficial al Organizatiei Oficiale a Sanatatii si ghici… Nici o stire oficiala despre. Doar o mentiune intr-un articol din 18 martie ca mai multe tari isi grupeaza efortul in a valida tratamente, dar nici un mare tam-tam ca exista ceva bun si sigur.

      Concluzie: o stire inflorita la maxim, pentru cei ce nu cerceteaza…

    • @madalin – mai cauta, poate gasesti pana la urma 🙂 testele au inceput deja in multe tari