Oficial rus: Amenințările Germaniei în legătură cu Nord Stream 2 sunt o „dramatizare”. „Nimeni nu va ataca Ucraina” / „Lor nu le pasă cât de mari sunt preţurile gazelor în Europa”
Rusia a respins ameninţările Germaniei de a nu pune în funcţiune controversatul gazoduct Nord Stream 2 în cazul unei invazii ruseşti a Ucrainei, relatează vineri DPA, citată de Agerpres.
Problema conductei nu ar trebui „dramatizată”, a declarat vineri viceministrul de externe Serghei Riabkov pentru revista de politică externă Mejdunarodnaia Jizn (Viaţa internaţională n.r.).
„Nimeni nu va ataca Ucraina”, a spus el.
El a acuzat Occidentul că foloseşte gazoductul din Rusia până în Germania ca „monedă de schimb” şi ca efect de pârghie împotriva Moscovei.
Noul ministru de externe al Germaniei, Annalena Baerbock, a spus că în cazul unui atac rusesc asupra Ucrainei, va fi interzisă exploatarea controversatei conducte Nord Stream 2 pe sub Marea Baltică între Rusia şi Germania.
În plus, ea a declarat postului de televiziune ZDF că Statele Unite şi guvernul anterior german au discutat că „în cazul unor
escaladări ulterioare, această conductă nu va mai putea fi conectată la reţea”, făcând aluzie la situaţia tensionată de la graniţa dintre
Rusia şi Ucraina.
Aleksandr Novak, vicepremier rus responsabil cu chestiuni energetice, a spus vineri că se aşteaptă acum la finalizarea certificării conductei până la jumătatea anului viitor.
„Lor nu le pasă cât de mari sunt preţurile gazelor în Europa”, a declarat Riabkov, adresându-se Occidentului. „Ei sunt gata să plătească bani din propriile buzunare, demonstrându-şi solidaritatea atlantică în lupta împotriva Moscovei”, a notat el.
De mai multe săptămâni, informaţii despre presupuse pregătiri ruseşti pentru a invada Ucraina au provocat alarmă internaţională, aminteşte agenţia germană de presă. UE şi NATO au ameninţat Moscova cu consecinţe serioase în cazul unei escaladări militare.
Moscova cere încetarea expansiunii către Est a NATO, pe care o vede ca pe o ameninţare. Includerea Ucrainei şi instalarea posibilă de sisteme de rachete în apropierea frontierei ruse reprezintă o ameninţare la adresa securităţii ruse, insistă Moscova.
Sursa foto: Facebook / MFA Russia
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
14 comentarii