Ofițerul SRI cercetat pentru trafic de influență a încheiat un acord de recunoaștere a vinovăției cu procurorii: Acceptă o condamnare de 3 ani cu suspendare și muncă în folosul comunității pentru 60 de zile / Decizia urmează să fie luată de Tribunalul Militar București
Ofiţerul Serviciului Român de Informaţii Constanţa, Bogdan Popescu, cercetat de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) pentru trafic de influenţă, a încheiat un acord de recunoaștere a vinovăției cu procurorii. În sesizarea transmisă Tribunalului Militar București, procurorii propun condamnarea la trei ani de închisoare cu suspendare și muncă în folosul comunităţii pentru 60 de zile.
Potrivit comunicatului DNA, la data de data de 09 august 2022, inculpatul Popescu Bogdan i-ar fi pretins unei persoane, martor în cauză, suma de 2.500 de euro, lăsând să se înțeleagă că are influență asupra unor funcționari din cadrul Serviciului Român de Informații, astfel încât să îi determine să nu își îndeplinească un act ce intra în atribuțiile de serviciu ale acestora și care ar fi vizat persoana respectivă.
Redăm mai jos integral comunicatul DNA:
Procurorii militari din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul pentru efectuarea urmăririi penale în cauze privind infracțiunile de corupție săvârșite de militari au dispus sesizarea Tribunalului Militar București, în baza dispozițiilor art. 483 Cod procedură penală, cu acordul de recunoaștere a vinovăției a inculpatului POPESCU BOGDAN, cercetat sub control judiciar, la data comiterii faptei ofițer în cadrul Serviciului Român de Informații (S.R.I.) – Direcția Regională de Informații Dobrogea, cu gradul de căpitan, în sarcina căruia s-a reținut infracțiunea de trafic de influență.
În acordul de recunoaștere a vinovăției, procurorii militari au reținut următoarea stare de fapt:
La data de data de 09 august 2022, inculpatul Popescu Bogdan, în calitatea menționată, i-ar fi pretins unei persoane, martor în cauză, suma de 2.500 de euro, lăsând să se înțeleagă că are influență asupra unor funcționari din cadrul Serviciului Român de Informații, astfel încât să îi determine să nu își îndeplinească un act ce intra în atribuțiile de serviciu ale acestora și care ar fi vizat persoana respectivă.
La data de 19.08.2022, inculpatul Popescu Bogdan a primit suma de 2.500 euro în scopul anterior menționat, împrejurare în care s-a procedat la constatarea infracțiunii flagrante.
În prezența avocatului, inculpatul a declarat expres că recunoaște comiterea faptei reținute în sarcina sa, acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală și este de acord cu felul și cuantumul pedepsei aplicate, precum și cu forma de executare a acesteia, respectiv:
o pedeapsă de 3 ani închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani și interzicerea, pe o perioadă de 3 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, de a ocupa funcția ori de a desfășura activitatea de angajat al Serviciului Român de Informații și de a comunica cu persoana menționată în acordul de recunoaștere a vinovăției ori de a se apropia de aceasta.
Pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 60 de zile, în cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență ,,Sf. Apostol Andrei” Constanța sau în cadrul Regiei Autonome Județene de Drumuri și Poduri Constanța.
În cauză, procurorii militari au beneficiat de sprijin din partea ofițerilor de poliție din cadrul Direcției Generale Anticorupție.
Dosarul de urmărire penală privindu-l pe inculpat împreună cu acordul de recunoaștere a vinovăției au fost înaintate la Tribunalul Militar București, cu propunere de a se menține măsura preventivă a controlului judiciar.”
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
4 comentarii