G4Media.ro

Olaf Scholz: Cei care doresc să depăşească provocările asociate cu criza migraţiei…

Sursa foto: European Council

Olaf Scholz: Cei care doresc să depăşească provocările asociate cu criza migraţiei refugiaţilor o pot face doar împreună în Uniunea Europeană. Asupra acestei baze suntem de acord. Orice tentaţie de a lăsa problema altuia sau de a-l arăta cu degetul este sortită eşecului

Statele UE trebuie să abordeze „împreună” problema migraţiei şi să nu lase singure ţările mediteraneene, iar această criză poate fi soluţionată numai printr-un plan comun sprijinit de toate statele membre, a declarat joi la Roma cancelarul german Olaf Scholz, după o întrevedere cu şefa guvernului italian, Giorgia Meloni, în timp ce miniştrii europeni de interne negociază la Luxemburg reforma sistemului european de azil pentru migranţi, relatează Agerpres citând AFP şi DPA.

„Cei care doresc să depăşească provocările asociate cu criza migraţiei refugiaţilor o pot face doar împreună în Uniunea Europeană. Asupra acestei baze suntem de acord. Orice tentaţie de a lăsa problema altuia sau de a-l arăta cu degetul este sortită eşecului”, a mai spus Scholz, în contextul în care Italia, unde au debarcat de la începutul anului peste 52.000 de migranţi, a luat o serie de măsuri în vederea combaterii migraţiei clandestine venite dinspre nordul Africii. Două nave germane ale unor ONG-uri care salvează sau preiau migranţii din ambarcaţiunile lor precare pe Mediterana şi îi debarcă în Europa au fost, astfel, sechestrate recent de autorităţile italiene.

„Am discutat despre modul în care Italia, mai degrabă singură, străbate Mediterana pentru a salva vieţi omeneşti. Italia face o muncă extraordinară, dar cred că marea provocare este să facem această muncă împreună”, a spus la rândul ei Giorgia Meloni, vorbind la o conferinţă de presă comună cu Olaf Scholz.

„Adevăratul subiect este de a apăra frontierele externe, să combatem traficul de fiinţe umane, să favorizăm o migraţie legală. Pentru a face toate acestea, trebuie implicate ţările de origine şi de tranzit” ale migranţilor şi „trebuie să o facem prin investiţii”, a remarcat şefa guvernului italian.

Italia, ţară pe unde au intrat în UE sute de mii de migranţi în ultimii ani, reproşează celorlalte state membre lipsa de solidaritate în repartizarea acestora, deşi mulţi migranţi sosiţi iniţial în Italia părăsesc oricum această ţară către altele din blocul comunitar.

Vizita cancelarului german în Italia coincide cu reuniunea la care miniştrii europeni de interne dezbat la Luxemburg reforma sistemului european de azil, tendinţa în rândul statelor UE fiind către o politică migratorie mai restrictivă, după ce extrema dreaptă a obţinut succese electorale în mai multe ţări din UE.

Suedia, care deţine preşedinţia semestrială a Consiliului UE, a înaintat propuneri de compromis asupra a două texte pentru un pact european privind migraţia. Unul dintre acestea prevede un mecanism de „solidaritate obligatorie”, prin care statele UE vor trebui să preia un anumit număr de migranţi din statele membre aflate sub presiune migratorie, sau să plătească o contribuţie financiară, care conform unor surse europene ar fi de peste 20.000 de euro pentru fiecare migrant refuzat.

Ministrul polonez de interne Bartosz Grodecki a descris această contribuţie financiară ca fiind de fapt o „amendă” care „nu va fi acceptată de cetăţeni”. La rândul său, ministrul italian de interne, Matteo Piantedosi, deşi susţine mecanismele de relocare a migranţilor, a exprimat „îndoieli” asupra punerii efective în practică a sistemului de relocări şi a contribuţiilor financiare alternative.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...