G4Media.ro

Olaf Scholz: O creștere a perioadei de exploatare a centralele nucleare din…

Sursa foto: Bundesregierung (German Government)

Olaf Scholz: O creștere a perioadei de exploatare a centralele nucleare din Germania poate avea sens

Cancelarul german Olaf Scholz a declarat miercuri că o perioadă de exploatare mai lungă pentru centralele nucleare reprezintă o posibilitate, o poziţie care ar marca o schimbare la 180 de grade pentru şeful guvernului, care se află în funcţie de mai puţin de un an, relatează Agerpres, conform DPA.

Puţinele centrale nucleare rămase în funcţiune în Germania urmează să se închidă definitiv până la sfârşitul acestui an, în conformitate cu o serie de politici denumite generic „Energiewende”, care datează din timpul predecesoarei lui Scholz, Angela Merkel.

Cu toate acestea, un număr tot mai mare de politicieni au pledat pentru amânarea închiderii lor, afirmând că ar furniza o alternativă la gazul natural tot mai puţin, pentru care Germania depinde de Rusia.

Scholz a spus că o astfel de decizie „poate avea sens”, deşi ultimele trei centrale nucleare din Germania cumulează împreună doar o mică parte din producţia de electricitate.

„Extinderea capacităţilor liniilor de tensiune, a reţelei de transmisie în sud, nu a progresat atât de rapid pe cât era planificat”, a spus cancelarul.

„Vom acţiona pentru întreaga Germanie, vom sprijini toate regiunile Germaniei în cel mai bun mod posibil în aşa fel încât aprovizionarea cu energie pentru toţi cetăţenii şi toate companiile să poată fi garantată cât mai bine posibil”, a spus el.

Rusia a redus dramatic livrările de gaz către Germania prin gazoductul Nord Stream 1 în ultimele luni, în ceea ce oficiali germani susţin că este un mod de a pedepsi Berlinul pentru sprijinul acordat Kievului şi participarea sa la sancţiunile împotriva Moscovei.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

3 comentarii

  1. Scholz ăsta e ca in vorba aia ardelenească: dacă-i musai, cu plăcere.
    Se chinuie luni de zile poporul german și țările aliate sa-l împingă să facă un lucru bun și apoi, după ce a epuizat toate căile de rezistență și evadare, enunță și el lucrul respectiv ca și cum ar fi ideea lui revoluționară.
    I se potrivește perfect și cel mai cunoscut cuvant polonez.

  2. Ce sens poate avea? Poate „sens interzis”.

  3. Centralele Nucleare sunt Bune in Lipsa Gazului . In loc Turnatorii pe Gaz , Turnatorii cu Energia Electrica . Cuptoare cu Inductie .