Oligarhi ruşi şi companii sancţionate se numără printre lobbyştii de la COP27 (The Guardian)
Oligarhi ruşi şi directori din mai multe companii aflate sub sancţiuni internaţionale se numără printre lobbyştii care participă în prezent la COP27, la Sharm el-Sheikh, relatează The Guardian.
Printre cei care participă la discuţiile esenţiale privind schimbările climatice se numără miliardarul şi fostul magnat al aluminiului Oleg Deripaska, care se află sub sancţiunile Marii Britanii, şi miliardarul Andrei Melnicenko, fostul şef al companiei ruse de îngrăşăminte EuroChem, care a fost vizat de sancţiuni individuale de către Uniunea Europeană pe care le-a contestat, numindu-le „absurde şi fără sens”.
Gazprom a trimis şase delegaţi la discuţii, alături de directorul general al Sberbank. Ambele companii sunt sub sancţiuni ale SUA şi ale UE. De asemenea, sunt prezenţi reprezentanţi ai companiei petroliere Lukoil, companiei miniere Severstal şi Magnitogorsk Iron and Steel Works, toate fiind vizate de sancţiunile SUA.
Compania de petrol şi gaze Tatneft, sancţionată în prezent de UE, a trimis trei lobbyşti la discuţiile climatice, potrivit datelor compilate de organizaţiile Corporate Accountability, Global Witness şi Corporate Europe Observatory. Delegaţia rusă include companiile metalurgice Severstal şi NLMK Group, parte a unei industrii care s-a confruntat cu sancţiuni din partea UE.
Discuţiile COP27 asupra climei au fost în mare parte de dezbateri despre modul în care lumea ar trebui să se adapteze la deficitul de gaze ruseşti. Aceasta urmează lunilor de temeri în Europa în legătură cu penuria de energie care decurge din decizia Moscovei de a opri brusc livrările de gaz către Europa, ca răspuns la sancţiunile internaţionale după invaza din Ucraina.
Prezenţa lobbyştilor din industrie şi a directorilor din industria petrolului şi gazelor, inclusiv şase reprezentanţi ai Uniunii Industriaşilor şi Antreprenorilor din Rusia, un grup de lobby, sugerează că Rusia foloseşte discuţiile cruciale privind clima pentru a stimula afacerile, notează The Guardian.
Oleksei Rabcin, un membru ucrainean al delegaţiei la COP27, a spus că este „ridicol să ştii că oligarhii ruşi se strecoară pe coridoare. Este ridicol că pot să călătorească liber. Pentru mine, dacă aceşti oligarhi nu sunt capabili să oprească acest război sângeros, atunci nu ar trebui să fie aici. ONG-urile ucrainene au încercat să-i găsească pentru a organiza un protest, dar aceştia se ascund în birouri şi le este frică să meargă liberi pe coridor. Vedem că Rusia este într-o izolare completă la această conferinţă”.
sursa: News.ro
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
1 comentariu