G4Media.ro

Oligarhul fugar Ilan Șor, susținut de Rusia, vrea să lanseze un nou…

Sursa Foto: Facebook/ Ilan Sor

Oligarhul fugar Ilan Șor, susținut de Rusia, vrea să lanseze un nou partid după ce Curtea Constituțională din Republica Moldova i-a scos în afara legii vechea formațiune

Oligarhul fugar Ilan Șor a anunțat că vrea să își lanseze și-a lansat un nou partid după ce Curtea Constituțională din Republica Moldova i-a scos în afara legii vechea formațiune, potrivit publicației NewsMaker. Ilan Șor este finanțat de Rusia, potrivit autorităților moldovene, și este acuzat că ar fi încercat să răstoarne guvernul ales democratic.

Șor a anunțat duminică formarea Blocului politic „Șansă, Obligații, Realizări”, cu denumirea prescurtată – Blocul „Ș.O.R”.

„Săptămâna trecută, Curtea Constituțională a emis o hotărâre ilegală și fără precedent, privind lichidarea Partidului „ȘOR”. Accentuez faptul că Maia Sandu poate distruge o persoană juridică, dar nu și ideea, emoțiile și tot ceea ce a fost construit până acum de echipa Partidului „ȘOR”, prima formațiune care a demonstrat că promisiunile se îndeplinesc după alegeri și căreia nu-i este rușine să se uite în ochii oamenilor. (…) Sutele de mii de oameni, care beneficiază de pe urma proiectelor de succes ale Partidul „ȘOR”, solicită continuitate”, a scris Șor, pe rețelele de socializare.

Pe 19 iunie, judecătorii Curții Constituționale a Moldovei s-au pronunțat asupra sesizării depuse de Guvern privind declararea formațiunii politice, conduse de Ilan Șor, în afara legii. Astfel, ei au constatat că formațiunea politică a acționat în contradicție cu principiile statului de drept și au pus în pericol suveranitatea și independența Republicii Moldova.

Ilan Șor a fost condamnat la şapte ani de închisoare, încă în 2017, în prima instanță, pentru rolul jucat în „furtul miliardului” din sistemul bancar, dar procesul în apel trenează. Liderul Partidului „ȘOR” a fost anunțat în căutare internațională la 30 iulie 2019, iar o instanță a emis o încheiere care autorizează un mandat de arestare pe numele parlamentarului.

Șor se sustrage actului de justiție și, potrivit informațiilor din presa moldoveană, el s-ar afla în Israel.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...