G4Media.ro

Olivia Steer a fost amendată de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării pentru…

sursa foto: Facebook/ Olivia Steer

Olivia Steer a fost amendată de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării pentru că a adus atingere demnității medicilor în timpul pandemiei de COVID-19

Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a decis sancţionarea fostei prezentatoare TV Olivia Steer, militantă anti-vaccinare, pentru ”atingerea dreptului la demnitate a categoriei profesionale a medicilor”, din cauza unei postări pe Facebook din timpul pandemiei, transmite News.ro.

Colegiul Medicilor din România anunţă, marţi, că, în 21 aprilie 2021, a sesizat Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării cu privire la o postare realizată pe Facebook, în data de 3 aprilie 2021, de către Olivia Steer Moisescu.

”Materialul conţinea conţinea, printre altele, o serie de afirmaţii de tipul «Dacă te doare în cot că morţii sunt declaraţi toţi, în mod mincinos, morţi de covid, (…)! Dacă nu te revoltă că, la ATI, pacienţii cu Covid mor legaţi de pat, sufocaţi, înfometaţi şi însetaţi, ucişi de protocoalele OMS ale morţii, cu complicitatea criminală a eroilor din linia întâi”.

Colegiul Medicilor din România a considerat că, prin mesajul promovat, se aduce atingere dreptului la demnitate personală a unei categorii sociale distincte, în cazul de faţă fapta fiind îndreptată asupra medicilor”, a transmis Colegiul Medicilor din România.

Sursa citată a considerat că ”mesajul a urmărit şi încurajarea a cât mai multor cetăţeni să ia atitudine prin proteste şi manifestări publice împotriva personalului medical care lucra în condiţii excepţional de grele, pentru a limita efectele pandemiei”.

”Acestea au fost argumentele pe care le-am înaintat către Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, care a emis o decizie în favoarea CMR. Menţionăm că decizia stabileşte aplicarea unei amenzi contravenţionale în valoare de 5.000 lei, precum şi publicarea unui rezumat al hotărârii pe pagina de Facebook a părţii reclamate şi poate fi contestată în instanţă”, a mai transmis Colegiul Medicilor din România.

Fosta prezentatoare TV este cunoscută pentru opiniile anti-vaccinare, anti-pandemie.

În 2021, în plină pandemie de coronavirus, ea a avut un schimb de replici, pe Facebook, cu scriitorul Mircea Cărtărescu.

Fosta prezentatoare TV l-a apostrofat pe reputatul autor mai întâi fiind sigură că el nu a scris corect un cuvânt, apoi pentru că s-a vaccinat anti-Covid, îndemnându-i şi pe alţii.

În trecut, emisiuni în care a fost prezentă şi a vorbit despre vaccinuri şi mamografii au fost sancţionate de CNCD.

sursa: News.ro

 

 

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

2 comentarii

  1. In loc sa o condamne pentru atentat la siguranța națională prin propagarea informațiilor false care duc la moartea sau afectarea grava a sănătății oamenilor, ăștia o scalda cu lezmajestate la doctori?

  2. Dar sh0sch0chy care mințeau și făceau jocul Rusiei în pandemie, de ce nu sunt amendați?