G4Media.ro

Olli Rehn, guvernatorul Băncii centrale a Finlandei, propune o soluție inovatoare prin…

Sursa foto: Comisia Europeană

Olli Rehn, guvernatorul Băncii centrale a Finlandei, propune o soluție inovatoare prin care UE să ajute Ucraina fără să mai depindă de Ungaria: un fond existent de 80 de miliarde de euro

Uniunea Europeană ar trebui să se pregătească să apeleze la un fond de salvare existent de 80 de miliarde de euro, puțin utilizat până acum, pentru a sprijini războiul Ucrainei împotriva Rusiei, în condițiile în care fluxul de bani de pe ambele maluri ale Atlanticului amenință să se epuizeze, a declarat pentru Bloomberg Olli Rehn, guvernatorul Băncii centrale a Finlandei și fost comisar european. El este o figură extrem de respectată în lumea finanțelor din UE.

Creat chiar sub sa pentru a oferi împrumuturi țărilor din zona euro aflate în dificultate pe vremea când era comisar european pentru afaceri economice, Mecanismul European de Stabilitate ar putea fi în centrul unui „plan B” multianual pentru a ajuta Kievul, a spus el.

„Nu avem o nevoie iminentă de MES pe piețele financiare, dar avem o urgență profundă, o urgență existențială în Ucraina”, a declarat Rehn pentru Bloomberg. „Este o chestiune de libertate, democrație și de apărare a Europei”.

În condițiile în care președintele Zelenski nu a reușit să obțină la Washington o garanție pentru mai mult ajutor din partea SUA, iar finanțarea UE a fost blocată, sau cel puțin întârziată, de către premierul ungar Viktor Orban, Kievul riscă să rămână fără bani la începutul anului viitor pentru a-l ajuta să respingă invazia Rusiei.

Găsirea rapidă de fonduri este esențială pentru a limita „amenințarea și aspirațiile imperialiste” ale președintelui rus Vladimir Putin, a declarat Rehn. Congresmanii americani au abandonat eforturile de a ajunge la un acord în acest an pentru o asistență nouă de peste 60 de miliarde de dolari, iar discuțiile privind pachetul de 50 de miliarde de euro al UE au fost amânate până în februarie.

„Sunt foarte îngrijorat de dezbinarea Europei și de veto-ul Ungariei”, a spus el. „Nu mai este timp de pierdut, așa că celelalte 26 de state membre ale UE ar trebui să se adune rapid și să pregătească un plan B fără acordul Ungariei, care pare să meargă pe drumul ei.”

Rehn, care a supervizat economia Europei în calitate de comisar în timpul crizei datoriilor și a deținut portofoliul pentru extindere al blocului înainte de aceasta, este foarte familiarizat cu mecanismele de finanțare ale UE și cu aspirațiile statelor membre din est. Recent, acesta a făcut parte din Consiliul guvernatorilor Băncii Centrale Europene, iar în prezent, în vârstă de 61 de ani, se află în concediu de la Banca Finlandei, după ce s-a alăturat cursei pentru a deveni președintele țării nordice la alegerile de luna viitoare.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează