G4Media.ro

Olt: Sindicatul Liber Aluministul din cadrul Alro Slatina solicită Guvernului să aplice…

Olt: Sindicatul Liber Aluministul din cadrul Alro Slatina solicită Guvernului să aplice imediat prevederile Ordonanţei referitoare la schema de ajutor de stat pentru sprijinirea marilor consumatori industriali de energie

Preşedintele Sindicatului Liber Aluministul din cadrul Alro Slatina, Constantin Popescu, solicită Guvernului să aplice „imediat” prevederile ordonanţei referitoare la schema de ajutor de stat pentru sprijinirea consumatorilor industriali energointensivi şi susţine că, în caz contrar, în următoarele săptămâni se poate ajunge la faliment.

Grupul ALRO are 3.500 de salariaţi, iar de activităţile acestuia depind alţi 20.000 de oameni. De schema de ajutor de stat menţionată ar urma să beneficieze companii din 15 domenii de activitate, mari consumatori de energie electrică, a explicat Constantin Popescu.

Sindicalistul a transmis printr-un comunicat de presă că Alro, mare consumator de energie, nu a primit încă sprijin conform schemei de ajutor de stat privind sprijinirea întreprinderilor expuse unui risc important de relocare ca urmare a transferului costului emisiilor de gaze cu efect de seră în preţul energiei electrice, această schemă fiind autorizată de Comisia Europeană la începutul lunii mai.

„Sindicatul Liber Aluministul atrage atenţia Guvernului României precum şi clasei politice de astăzi asupra situaţiei disperate în care se află marile companii având în vedere două aspecte: 1 Sprijinul acordat pe perioada pendemiei COVID-19; 2. Obligativitatea asigurării unui climat de afaceri în acelaşi nivel de competitivitate pentru marii consumatori de electricitate din Uniunea Europeană. Suntem deja în al doisprezecelea ceas din punct de vedere al funcţionării marilor companii şi al păstrării locurilor de muncă, din cauza tergiversării punerii în aplicare a măsurilor concrete, coerente şi necesare pentru relansarea industriei româneşti”, se arată în comunicat, conform Agerpres.

Sindicaliştii consideră că în privinţa măsurilor de relansare a economiei, Guvernul se mişcă prea încet şi solicită aplicarea imediată a prevederilor ordonanţei referitoare la o schemă de ajutor de stat pentru consumatorii industriali energointensivi, pentru compensarea costurilor cu emisiile de gaze, transferate în preţul electricităţii.

„Sindicatul Liber Aluministul cere Guvernului României să ia măsuri imediate pentru susţinerea companiilor mari, pentru a putea trece de efectele generate de pandemia de COVID-19. (…) Cerem Guvernului României şi tuturor organismelor, autorităţilor, ce încă mai stau pe gânduri, să fie responsabili şi să aplice imediat prevederile acestei ordonanţe, în caz contrar lipsa competitivităţii pentru tratament discriminatoriu al preţului energiei electrice pentru marii consumatori, suprapusă cu reducerea drastică a pieţei pentru produsele noastre pe timpul pandemiei COVID -19 poate duce la faliment în următoarele săptămâni. Oare industria, care înseamnă aproape un sfert din economia României, a fost uitată de Guvern?”, se afirmă în document.

Potrivit comunicatului citat, schema de ajutor în cauză a fost autorizată de Comisia Europeană şi Guvernul României a adoptat o OUG prin care se instituie această schemă, însă nu a fost acordat şi sprijinul prevăzut de actul normativ.

„Deşi Comisia Europeană a aprobat compensarea pentru companiile mari consumatoare de energie pentru preţurile mai ridicate ale electricităţii rezultând din costurile emisiilor indirecte (emisiile de bioxid de carbon introduse în preţul de energie), conform sistemului Uniunii Europene de comercializare a certificatelor de emisii (EU ETS), şi Guvernul României a adoptat OUG-ul prin care se instituie schema de ajutor de stat privind sprijinirea întreprinderilor expuse unui risc important de relocare ca urmare a transferului costului emisiilor de gaze cu efect de seră în preţul energiei electrice, până la această dată nu am primit niciun fel de sprijin”, punctează sindicaliştii.

În luna ianuarie anul acesta, ministrul Mediului, Costel Alexe, a anunţat la Slatina, după o vizită la Alro, că această companie va primi anual circa 40 de milioane de euro prin schema de ajutor pentru sprijinirea consumatorilor industriali prin intermediul certificatelor de emisii de CO2, de această schemă de ajutor urmând să beneficieze şi alte unităţi industriale din ţară, mari consumatori de energie electrică.

Sursa Foto: Digi24/Alro Slatina

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

2 comentarii

  1. Trebuie specificat că Alro este o firma a serviciilor ruse. De informații.ca și Oteluri speciale Târgoviște.Deci firme private ruse care primesc gratis energie din Rusia

    • nu stiu de unde iti iei informatiile; or fi ale serviciilor ruse dar nu iau energie pe gratis ci o platesc la pretul pietei.
      sunt exceptati de la plata certificatelor verzi (ca multi alti energofagi) si acum cer si facilitati pentru CO2.
      mai studiaza…