G4Media.ro

Omenirea a epuizat deja resursele planetei pentru acest an, anunţă ONG-ul Global…

Sursa Foto: Pexels.com

Omenirea a epuizat deja resursele planetei pentru acest an, anunţă ONG-ul Global Footprint Network

Omenirea trăieşte „pe credit” începând de luni, deoarece a consumat deja toate resursele naturale pe care le oferă planeta noastră, în contextul în care acest fenomen s-a produs în 2019, cu două luni mai devreme decât avea loc în urmă cu 20 de ani, potrivit calculelor efectuate de specialiştii de la ONG-ul Global Footprint Network, informează AFP, preluată de Agerpres.

„Omenirea utilizează în prezent resursele ecologice de 1,75 ori mai repede” decât capacităţile de regenerare ale ecosistemelor, a subliniat acelaşi ONG într-un comunicat.

„Consumăm capitalul natural al planetei noastre, slăbindu-i şi mai mult capacitatea regenerativă viitoare”, a avertizat Global Footprint Network.

Modurile de consum, în funcţie de ţară, prezintă diferenţe uriaşe: „Qatarul atinge ‘ziua depăşirii’ după doar 42 de zile, în timp ce Indonezia şi-a consumat toate resursele pentru întregul an după 342 de zile”, a anunţat organizaţia non-guvernamentală World Wide Fund for Nature (WWF), asociată Global Footprint Network. „Dacă toată lumea ar trăi ca francezii, am avea nevoie de 2,7 planete” şi de „cinci planete dacă toată omenirea ar adopta modul de consum al americanilor”.

Pentru a readuce „ziua depăşirii” la data de 31 de decembrie, „principala pârghie de acţiune vizează emisiile noastre de gaze cu efect de seră, care ar reprezenta doar ele însele 60% din amprenta noastră ecologică mondială”, a precizat WWF. „Diminuând emisiile de CO2 cu 50%, am putea câştiga 93 de zile în cursul anului, amânând astfel ‘ziua depăşirii’ până în octombrie”, a estimat acelaşi ONG.

„Scăzând de două ori consumul de proteine animale, am putea să amânăm ‘ziua depăşirii’ cu 15 zile pe an”, iar printr-o scădere la jumătate a risipei alimentare, am putea câştiga încă 10 zile, au continuat specialiştii de la WWF.

Fiecare persoană poate să îşi calculeze propria amprentă ecologică pe site-ul http://www.footprintcalculator.org.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

5 comentarii

  1. Da. Hai sa vedem cine e dispus sa traiasca mai prost, el personal, ca sa-si reduca amprenta ecologica personala. Sa renunte la excursii cu avionul, la carne, la o masina mai puternica, la o casa mai mare. Tocmai acum cand am vazut si noi cum e sa traim ceva mai bine.
    Si hai sa vedem politicianul care ar trece asa ceva in programul lui electoral. Ce sanse ar avea el sa fie ales?
    Si cum s-ar implementa asa ceva? Impozitand exagerat consumul? Reducand oferta la strictul necesar? Ratii la alimente? Reducerea drastica a comertului mondial?
    Va dati seama cat de fericiti sunt indonezienii ca isi epuizeaza resursele alocate (apropo alocate de catre cine si pe ce baza?) pentru intregul an in 342 zile, ei de fapt visand sa traiasca dupa model american/quatarez/francez doar ca sunt prea saraci.
    Deci ca sa indeplinim sarcinile trasate de Global Footprint Network trebuie sa fim toti saraci. Saraci si fericiti. Exact ca aia din Indonezia. Cine nu vrea va fi obligat. Ca nu te poti juca cu schimbarile climatice.

    • Ai vazut ca producerea si consumul de energie electrica inseamna cel mai mult, adica 60% din tot acest calcul. Eu sunt vegtarian si lucrez de acasa 4 zile din 5. Insa este suficient faptul ca calatoresc de 2 ori pe ani inetrcontinental si de vreo 10 ori prin Europa, ca sa-mi iasa ca la 31 martie mi-am terminat portia pe tot anul. De aceea, este importanta trecerea la energia regenerabila. Vad ca la nivel planetar avem doar 16%, decio este mult de imbunatatit aici. Acum, poti sa incepi, nu prin taierea cheltuielilor, ci prin diminuarea risipei. Acest test, de exemplu, iti acorda puncte negative, daca mananci produse impachetate, insa reciclarea ambalajelor ar trebui sa conteze.

  2. Ploua cu prostii zilele astea.
    Carevasazica respectivul ONG a facut adunarea tuturor resusrselor globului (ce precizie!), stie cit consumam noi, oamenii (ce precizie!), zilnic, a facut o inmultire si i-a dat ca gata pe anul asta. Intrebarea e cine a facut norma anuala? Tot dumnealor?
    Si cam la citi ani s-a gindit ong-eul lui peste sa imparta resursele globale, asa de curiozitate? Ca sa stim cit mai are omenirea de trait.

  3. Nu-i pasa nimanui de viitor.

  4. E fals! Miscarea asta anti-crestere (chiar asa se cheama!) si pseudoecologica a mai esuat o data cu predictiile : Clubul de la Roma, versiunea think tank a bancilor si oamenilor cu bani si influenta politica, dominat de ea si un American, celebru din pacate, avertizase inca din anii 1970 ca in 2000 nu va mai exista nici petrol, nici nu stiu cate alte minerale etc sau ca preturile lor vor fi mai scumpe ca vor deveni de negasit – si in realitate numai zacamintele descoperite si cunoscute sunt mai mari azi decat era in anii 1970! Ecologia e ok, petrolul e poluant, ar fi bine daca s-ar gasi tehnologii nepoluante substitute – si la un moment dat omul o sa le inventeze – dar miscarea asta pseudoecologica e un cult alarmist care face predictii alarmiste si nu se sinchiseste cand ae dovedesc false, plus tin un discurs adesea jignitor al fericirii paradisiace a anti-cresterii economice pe care numai bogatii pot sa il tina taracilor care uneori nu prea au ce manca! Nu poti sa strigi ca vine sfarsitul lumii fara solutii sau sa propui sa inchizi lumea ca altfel explodeaza. E acum o adolescenta suedeza care face agitatie contra incalzirii globale, printre ideile ei stralucite e interzicerea calatoriilor cu avionul ca e kerosenul foarte poluant : se duce la ONU la New York sa sustina asta, nu cu avionul ci cu un yaht ca nu polueaza. Dar cine n-are yaht ce face, cum se misca? Trebuie gandit mai echilibrat chiar daca esti entuziast.