G4Media.ro

OMS: În Europa se înregistrează cel mai ridicat nivel al consumului de…

OMS: În Europa se înregistrează cel mai ridicat nivel al consumului de alcool / 8 țări europene sunt în top 10 mondial / Alcoolul este un cancerigen din grupa 1, făcând parte din aceeași categorie cu arsenicul, azbestul și tutunul

În Europa se înregistrează cel mai mare nivel al consumului de alcool din lume. Datele au fost furnizate de Organizația Mondială a Sănătății, care subliniază că 8 din cele 10 țări în care se consumă cel mai mult alcool se află în Europa, trei dintre acestea fiind Islanda, Norvegia și Ucraina. OMS reamintește, printre altele, că abuzul de alcool nu numai că provoacă daune economice și pune presiune asupra sistemelor sociale și de sănătate, dar în acelaşi timp constituie şi una dintre cauzele care favorizează apariţia cancerului, relatează Il Fatto Quotidiano, citată de Rador.

Experții subliniază că aproximativ jumătate din cazurile de cancer de sân din Europa asociate alcoolului se datorează consumului ușor sau moderat de băuturi.
”Alcoolul este un cancerigen din grupa 1, făcând parte din aceeași categorie cu arsenicul, azbestul și tutunul. Cu toate acestea, majoritatea oamenilor nu sunt conștienți de numeroasele riscuri pe care le prezintă alcoolul pentru sănătatea lor”, spune Hans Henri P. Kluge, director regional OMS pentru Europa.

Cancerul este principala cauză a decesului cauzat de alcool în Uniunea Europeană, iar în 2016, aproape 80.000 de persoane au murit din cauza cancerelor asociate alcoolului, în timp ce aproximativ 1,9 milioane de ani de viață au fost pierduţi din cauza mortalității premature sau a dizabilității. Astfel, OMS a lansat o campanie, finanțată cu 10 milioane de euro, pentru a sensibiliza opinia publică și factorii de decizie politică cu privire la legăturile dintre consumul de alcool și riscurile de cancer. Proiectul intenționează să actualizeze etichetele băuturilor alcoolice, cu specificarea riscului pe care-l reprezintă pentru sănătate, precum și să promoveze şi mai mult educația sanitară pe această temă.

Sursa: Il Fatto Quotidiano/ Rador/ Traducerea Cătălina Păunel

 

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

8 comentarii

  1. Nu domnule, ce știu fraierii ăștia, dacă țuica este de prună din curtea ta și vinul de butuc, este medicament, nu cancerigen ca si azbest-ul.

  2. Nu domnule, etanolul si dioxidul de carbon sunt cele mai bune pentru sanatatea omeneasca!

  3. „Alcoolul este un cancerigen din grupa 1, făcând parte din aceeași categorie cu arsenicul, azbestul și tutunul.”!!
    Halucinant, asa-i?!
    Arsenicul si azbestul sunt INTERZISE!
    Si totusi alcoolul si tutunul NU sunt interzise si nici macar la preturi prohibitive, sa scada consumul!
    De ce?!
    Pentru ca exista un LOBBY puternic in industria de profil si mai ales pentru ca alcoolul si tutunul aduc VENITURI uriase la bugetele tarilor!
    Similar Industria de armament in SUA: portul de arma e legal, mor oameni nevinovati impuscati de tot soiul de descreierati, dar marea industrie de armament duduie si creste veniturile SUA!!

    • Au mai incercat unii sa interzica alcoolul asa deodata. Rezultatul? Alcoolul inca se gasea din belsug, iar statul Incasa 0 taxe. Asa si drogurile sunt interzise, dar nu sunt asa de greu de gasit in Romania. Mai bine incasezi niste taxe, decat deloc.

  4. in curand or sa rada si musulmanii de noi astia din europa.
    ce grija au unii de noi… nu tu CO2, nu tutun, duciurile sunt periculoase, la fel carnea multa, in curand: alta viata! Stau si ma intreb, daca’s periculoase, de se pot produce industrial? Sa fie interzise!
    in china pare a fi frumos, deja…

  5. Nu beutura-i tare , omu-i slab !

  6. Au băut ceva ăștia de la OMS ?