OMS îndeamnă la interzicerea aromelor din ţigările electronice şi la introducere de măsuri pentru controlul dispozitivelor de vapat / Ele sunt utilizate în special de adolescenţi cu vârste cuprinse între 13 şi 15 ani
Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a îndemnat joi guvernele să trateze ţigaretele electronice în mod similar cu tutunul şi să interzică toate aromele din acestea, ameninţând astfel mizele producătorilor de ţigări pe alternativele la fumat, transmite Reuters, citată de Agerpres.
Unii cercetători şi activişti, dar şi unele guverne văd ţigaretele electronice, sau dispozitivele pentru vapat, drept un instrument cheie în vederea reducerii numărului de decese şi îmbolnăviri cauzate de fumat. Însă, agenţia ONU a declarat că sunt necesare „măsuri urgente” pentru controlul acestora.
Citând studii, agenţia a afirmat că nu există suficiente dovezi conform cărora dispozitivele de vapat i-ar ajuta pe fumători să renunţe la fumat, adăugând că acestea sunt dăunătoare pentru sănătate şi că ar putea provoca dependenţa de nicotină în rândul nefumătorilor, în special al adolescenţilor şi al tinerilor.
În toate regiunile OMS, mai mulţi adolescenţi cu vârste cuprinse între 13 şi 15 ani utilizează dispozitive de vapat comparativ cu adulţii, influenţaţi de marketingul agresiv, se arată în textul organizaţiei.
„Copiii sunt recrutaţi şi prinşi în capcană la o vârstă fragedă pentru a folosi ţigări electronice şi pot deveni dependenţi de nicotină”, a declarat Tedros Adhanom Ghebreyesus, directorul general al OMS, îndemnând ţările să implementeze măsuri stricte.
OMS a făcut apel la unele schimbări, inclusiv interzicerea tuturor agenţilor aromatizanţi, cum ar fi mentolul, şi aplicarea măsurilor de control al consumului de tutun şi în cazul dispozitivelor de vapat. Printre acestea se numără taxe mai mari şi interzicerea utilizării acestor dispozitive în spaţiile publice.
OMS nu are o autoritate în ceea ce priveşte reglementările la nivel naţional şi oferă doar îndrumări. Însă, recomandările organizaţiei sunt adesea adoptate în mod voluntar.
OMS şi alte organizaţii care militează împotriva produselor din tutun fac presiuni pentru reglementări mai stricte privind noile produse cu nicotină, vizând alternativele pe care unii dintre marii producători de ţigări, precum Philip Morris International şi British American Tobacco, îşi bazează strategiile viitoare, notează Reuters.
Compania producătoare de tutun Imperial Brands şi firma producătoare de dispozitive de vapat ANDS au declarat că vapatul prezintă riscuri pentru sănătate semnificativ mai mici comparativ cu tutunul şi ajută la reducerea efectelor nocive ale acestuia, în timp ce aromele sunt esenţiale pentru a-i încuraja pe fumători să facă această trecere – o poziţie împărtăşită de unii dintre cei care susţin controlul consumului de tutun.
„Reglementarea dispozitivelor de vapat asemănătoare ţigărilor nu ar face decât să alimenteze neînţelegerile referitoare la riscurile relative ale vapatului şi să trimită un mesaj eronat fumătorilor”, a declarat Marina Murphy, director principal pentru probleme ştiinţifice şi medicale în cadrul ANDS, adăugând că poziţia OMS este „ruptă de realitate”.
OMS a declarat că, deşi nu sunt cunoscute riscurile pe termen lung pentru sănătate ale utilizării dispozitivelor pentru vapat, acestea generează unele substanţe cunoscute ca fiind cancerigene, prezintă riscuri pentru sănătatea inimii şi a plămânilor şi pot afecta dezvoltarea creierului la tineri.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
1 comentariu