G4Media.ro

OMS lucrează cu China pentru gestionarea riscului de creştere a cazurilor de…

Sursa foto: Unsplash / Li Lin

OMS lucrează cu China pentru gestionarea riscului de creştere a cazurilor de COVID-19 de Anul Nou Chinezesc / Sărbătoare era cunoscută înainte de pandemie drept cea mai mare migraţie umană anuală

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a anunţat că lucrează alături de China pentru gestionarea riscului unei noi creşteri a cazurilor de COVID-19 în contextul „migraţiei umane” ocazionată de obicei de Anul Nou Chinezesc, transmite Reuters.

OMS precizează, însă, că există încă unele „lacune informaţionale”.

COVID-19 se răspândeşte necontrolat în China după ce ţara s-a distanţat de politica sa „zero COVID” în decembrie. OMS a declarat că nu dispune încă de suficiente informaţii din China pentru a putea face o evaluare completă a pericolelor pe care le prezintă această creştere.

Aceasta reprezintă, de asemenea, o problemă în ceea ce priveşte colaborarea cu China pentru atenuarea riscurilor de călătorie înainte de vacanţa de Anul Nou Chinezesc, care începe oficial la 21 ianuarie, a spus OMS. Această sărbătoare era cunoscută înainte de pandemie drept cea mai mare migraţie umană anuală.

„Am lucrat cu colegii noştri din China”, a declarat Abdi Rahman Mahamud, directorul departamentului OMS de coordonare pentru alertă şi răspuns. El a adăugat că această ţară are mai multe strategii referitoare la persoanele care călătoresc din zone cu risc ridicat în zone cu risc scăzut, precum şi la testare şi clinici. „Însă, pentru a înţelege mai bine avem nevoie de aceste date”, a adăugat el.

De asemenea, potrivit OMS, în China există încă un nivel de sub-raportare a deceselor asociate COVID-19, cu toate că în prezent oferă mai multe informaţii despre focarul din ţară.

„Există câteva lacune informaţionale foarte importante, pentru umplerea cărora lucrăm cu China”, a declarat experta tehnică în COVID-19 a OMS, Maria Van Kerkhove.

China susţine că a fost transparentă cu datele sale despre COVID-19.

Comisia Naţională pentru Sănătate din China a anunţat că autorităţile chineze au avut un schimb de opinii cu OMS în prima parte a zilei de miercuri, într-o conferinţă video, pe teme precum actuala situaţie epidemică, tratamentul medical, vaccinarea şi alte chestiuni tehnice.

OMS a precizat că va publica în curând o evaluare a riscurilor asociate sub-variantei XBB.1.5 a Omicron care provoacă o creştere a numărului de cazuri de COVID-19 în Statele Unite.

Directorul programului pentru urgenţe sanitare al OMS, Mike Ryan, a lăudat Statele Unite pentru „transparenţa” datelor sale privind răspândirea variantei. El a spus că acesta a fost unul dintre motivele pentru care OMS nu a susţinut măsurile de monitorizare a călătorilor care sosesc din Statele Unite, descriind în acelaşi timp ca fiind „de înţeles” măsurile similare impuse de unele ţări pentru călătorii din China, inclusiv testarea pentru COVID-19 şi monitorizarea apelor reziduale. „Chiar cred că nu pot fi comparate aceste două situaţii”, a precizat Ryan.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

2 comentarii

  1. Ce credibillitate mai au si astia,dupa cum gestionat si s.au demo strat a fi unealta celor care vor sa implementeze DI K.TAT.URA D.IGI.TA.LA

  2. Au mai multa credibilitate si profesionalism babalaii neo.se.kur.isti