OMS: Nu vă aşteptaţi la vaccinări împotriva Covid-19 înainte de începutul anului 2021/ Realist vorbind, oamenii vor începe să fie vaccinaţi în prima parte a anului viitor
Cercetătorii fac ”progrese bune” în dezvoltarea vaccinurilor împotriva Covid-19, câteva fiind în studii clinice finale, dar utilizarea lor nu poate fi aşteptată înainte de începutul anului 2021, a declarat miercuri un expert al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), Mike Ryan, transmite Reuters, citată de News.ro.
OMS lucrează pentru a asigura o distribuire echitabilă a vaccinurilor, dar între timp este esenţial să limităm răspândirea virusului, a spus Ryan, care este director al programului de urgenţă al OMS, în timp ce numărul cazurilor zilnice noi se află aproape de niveluri record la nivel global.
”Facem progrese bune”, a spus Ryan, notând că mai multe vaccinuri se află în prezent în faza a treia a studiilor clinice şi că niciunul nu a eşuat în privinţa siguranţei şi capacităţii de a genera un răspuns imunitar.
”Realist vorbind, oamenii vor începe să fie vaccinaţi în prima parte a anului viitor”, a declarat Ryan, care a participat la un eveniment public pe o reţea de socializare.
OMS lucrează la extinderea accesului la posibile vaccinuri şi pentru a ajuta la creşterea capacităţii de producţie, a spus Ryan.
”Trebuie să fim corecţi, pentru că sunt un bun global. Vaccinurile pentru această pandemie nu sunt pentru bogaţi, nu sunt pentru săraci, sunt pentru toată lumea”, a spus oficialul OMS.
Ryan a mai avertizat şcolile să fie precaute în privinţa redeschiderii, până când nu va fi ţinută sub control transmiterea comunitară. Discuţiile din Statele Unite referitoare la redeschiderea şcolilor s-au intensificat, în timp ce pandemia se extinde în zeci de state.
”Trebuie să facem tot posibilul să readucem copiii la şcoală, iar cel mai eficient lucru pe care îl putem face este să oprim boala în comunitatea noastră”, a arătat Ryan.
sursa foto: Pixabay
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
3 comentarii