G4Media.ro

OMS recomandă o doză redusă de vaccin anti-COVID Pfizer pentru copiii cu…

sursa foto: Pexels

OMS recomandă o doză redusă de vaccin anti-COVID Pfizer pentru copiii cu vârste între 5 şi 11 ani

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a recomandat, vineri, extinderea utilizării unei doze reduse de vaccin Covid-19 de la Pfizer la copiii cu vârsta cuprinsă între 5 şi 11 ani, informează Reuters.

Recomandarea vine după ce Grupul Consultativ Strategic de Experţi (SAGE) în domeniul imunizării a avut miercuri o întâlnire pentru a evalua vaccinul. În prezent, este recomandat pentru utilizare la persoanele cu vârsta de 12 ani şi peste.

Doza recomandată pentru populaţia mai tânără este de 10 micrograme în loc de 30 de micrograme oferite celor de 12 ani şi peste.

„Această grupă de vârstă (5-11) se află în grupul de utilizare cu cea mai mică prioritate pentru vaccinare, cu excepţia copiilor care au comorbidităţi”, a declarat preşedintele SAGE, Alejandro Cravioto.

Vaccinul Pfizer/BioNTech a fost deja autorizat pentru utilizarea la această grupă de vârstă în mai multe ţări, inclusiv Statele Unite, Canada, Israel şi Uniunea Europeană.

Directorul de vaccinuri al OMS, Kate O’Brien, a declarat că nu au fost semnalate probleme în aplicarea vaccinului Pfizer la vârsta de 5 până la 11 ani în studiile clinice.

Grupul a recomandat, de asemenea, ca dozele de rapel de vaccin Pfizer să fie administrate la 4 luni până la 6 luni după finalizarea seriei primare, în grupuri cu prioritate ridicată, cum ar fi persoanele în vârstă şi lucrătorii din domeniul sănătăţii.

Ţările cu rate de vaccinare moderate până la ridicate ar trebui să acorde prioritate aprovizionării cu vaccinuri disponibile pentru a obţine mai întâi o acoperire cu doze de rapel în grupurile cu risc crescut înainte de a oferi doze de vaccin grupurilor cu risc scăzut.

„Creşterea acoperirii cu doze de rapel pentru grupurile prioritare cu risc ridicat va produce, de obicei, o reducere a cazurilor de boli severe şi a deceselorr”, a adăugat Cravioto.

Cravioto a spus că foaia de parcurs revizuită pentru prioritizarea vaccinurilor COVID a luat în considerare disponibilitatea tot mai mare a vaccinurilor, acoperirea actuală şi circulaţia variantelor.

El a mai spus că recomandarea de utilizare a dozei de rapel Pfizer a fost doar pentru anumite grupuri prioritare şi că nu susţine utilizarea „nelimitată” la toate vârstele.

În România, vaccinarea copiilor din această grupă de vârstă va începe în 26 ianuarie, conform coordonatoruli campaniei de vaccinare anti-COVID, Valeriu Gheorghiţă.

sursa: News.ro, sursa foto: Pexels

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

4 comentarii

  1. decât atât

  2. „Această grupă de vârstă (5-11) se află în grupul de utilizare cu cea mai mică prioritate pentru vaccinare, cu excepţia copiilor care au comorbidităţi” — Jurma, Gheorghita, Arafat have left the group :DDD

  3. Hai și cu bebelușii mai mari de 6 luni. EI URMEAZĂ. Să se „pape” dozele lui Cuțu, ce naiba……

  4. O doza redusa din 0 este egal cu…?