
OMS: Varianta indiană a coronavirusului ar putea fi mai contagioasă şi mai rezistentă la vaccinuri şi tratamente
Varianta indiană a coronavirusului, ce provoacă COVID-19 şi care s-ar putea afla în spatele escaladării pandemiei în sudul Asiei, a arătat în studii de laborator că ar putea fi mai contagioasă şi mai rezistentă la vaccinări şi tratamente, a avertizat miercuri Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), citată de EFE.
Varianta include mutaţii „asociate unei intensificări a transmiterii” şi o capacitate mai mică de neutralizare a virusului prin unele tratamente cu anticorpi monoclonali, a precizat OMS în raportul său epidemiologic săptămânal.
De asemenea, unele analize realizate în SUA arată o posibilă reducere a efectelor neutralizatoare a vaccinurilor împotriva acestei variante.
Astfel, studii preliminare cu vaccinul Novavax-Covaxin au arătat că acest ser nu este capabil să neutralizeze varianta indiană, potrivit OMS.
Varianta indiană, detectată iniţial la pacienţi din această ţară la sfârşitul anului 2020, este studiată prin intermediul a peste 1.200 de secvenţieri ale genomului său în 17 ţări, printre care India, Marea Britanie, SUA şi Singapore.
În pofida preocupării faţă de incidenţa acestei mutaţii în India şi care reprezintă deja aproape 40% din noile cazuri globale, OMS o consideră deocamdată doar „o variantă de interes” şi nu „o variantă îngrijorătoare”.
Variantele care suscită un nivel maxim de alertă sunt considerate cele din Marea Britanie, Africa de Sud şi Brazilia.
Sursa: Agerpres
Foto: Incinerări de cadavre în India. Sursa: AGERPRES / EPA/IDREES MOHAMMED
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Tiganasca?
Rapelul la rapel, doza 3, doza 4,… doza 1984!
Dir.Cons.CEE: Vaccinatul excesiv dauneaza grav sanatatii!
Comparatia e destul de simpla, daca vrea cineva sa o faca:
Nevaccinarea = 100-200 decese pe zi in Romania; 100/h in India
Vaccinarea = 0 decese in Ro (cu tromboza), cateva in EU/lume
Pentru conspirationisti, le-as zice ca sunt 2 conspiratii care vor sa decimeze populatia:
1. Conspiratia vaccinurilor: vor sa ne omoare/imbolnaveasca cu vaccinarea
2. Conspiratia celorlalti: vor sa ne omoare prin ne-vaccinare, sa ne convinga ca vaccinul e inutil, daca nu periculos
Uitandu-ne la cifre:
conspiratia 2 castiga detasat.
conspiratia 1 – niste incompetenti. Nu reusesc deloc sa decimeze populatia prin vaccinare. Dar poate lucreaza pe termen lung: vor mai intai sa capatam incredere in vaccinare, si dupa ce pandemia trece, in 10,20, 50 de ani, pac cu efectele adverse si mori de batranete.
Noroc cu luptatorii anti-vaccin, care prefera sa moara in lupta lor pentru libertatea de a muri liberi de masca si de vaccin.
Nu sunt @Scaraoțchi ori scara, dar în fotografia din articol, i-aș trimite pe toți șoșocii și dacii liberi din spitalele de nebuni din România să ardă lent, de vii, pentru răspândirea covidului.
Nu e Sosoaca de vina pentru dezastrul din India. Ea doar le-a spus ce i s-a ordonat de la Moscova. Sunt interese mari la mijloc.