„Omul bolnav al sistemului planetar” vs “Tripla Alianță”: „Europa trebuie să exploateze diviziunile latente din cadrul alianței care se conturează între Statele Unite, Rusia și China” (sinolog francez, Le Monde)

Sistemul internațional este marcat astăzi de o instabilitate atât de mare, încât este greu de deslușit direcția exactă în care se îndreaptă răsturnările care îl pândesc. Cu toate acestea, două scenarii prevalează deja asupra celorlalte, scrie politologul și sinologul Benoît Vermander, într-un editorial publicat de Le Monde și citat de Radio România Rador.

Primul propune ipoteza unei coaliții provizorii între Statele Unite și Rusia. Această „dublă alianță” ar permite Washingtonului să rezolve problema europeană în așa fel încât să-și poată concentra apoi tirul asupra puterii pe care o consideră cea mai amenințătoare, China. Concesiile făcute de Statele Unite Rusiei ar avea ca efect detașarea Moscovei de dependența ei actuală de Beijing, și ar permite Washingtonului să-și țintească mai bine principalul adversar.

Al doilea scenariu este cel al unui „triple alianțe”, o alianță între cele trei mari puteri, care ar putea dura atâta timp cât ar fi necesar pentru a satisface obiectivele primare ale fiecăruia dintre parteneri: Groenlanda și Panama, sau chiar Canada, pentru SUA; Ucraina, țările baltice, controlul Ungariei și alte câteva sunt pentru Rusia; Taiwanul și Marea Chinei sunt acum numite „realism diplomatic” sau chiar „realism dur” la Washington. Întâlnirea celor „trei țari” la Moscova, pe care Trump a menționat-o ca posibilitate pentru 9 mai, ar oficializa nașterea unei noi „alianțe triple”.

Desigur, cel de-al doilea scenariu este atât de riscant pentru fiecare dintre actori, încât e greu de crezut. Dar mai mulți factori ne obligă să o luăm în considerare foarte serios.

Obsesia iredentistă

Cele trei puteri demonstrează un consens ideologic surprinzător. Nu doar echipa Trump promovează masculinismul și pledează pentru o contrarevoluție morală, ci și omologii lor din Rusia și China. Cei trei împărtășesc atât disprețul față de modelul democratic, cât și admirația față de modelul unei politici „științifice” încredințate unei meritocrații alese de afaceri, de relații, de durul proces selectiv dezvoltat de partid-stat sau pur și simplu de un amestec de cinism și îndrăzneală. În cele din urmă, fiecare subliniază amenințarea pe care o reprezintă „celălalt” (oricare ar fi el) pentru ordinea politică.

Mai mult, teritoriile râvnite sunt de o importanță atât de mare pentru aceste imperii, încât ele sunt pregătite să facă oricâte – concesii al căror preț l-ar evalua mai bine dacă obsesia iredentistă sau pur și simplu expansionistă nu le-ar orbi.

Împărțirea lumii care ar apărea dacă această triplă alianță s-ar concretiza ar fi extraordinar de fragilă. Problema taiwaneză ridică cea a controlului întregului Pacific. În mod similar, permiterea ca Rusia să controleze o parte din fostul său imperiu ar încuraja-o să dorească să-l controleze pe tot. În cazul american, consimțământul față de poftele exprimate acum grosier nu poate duce decât la dublarea lor imediată. În cele din urmă, interesele potențialilor lor parteneri din Orientul Mijlociu, Africa și chiar America Latină sunt imediat contradictorii, chiar dacă o logică diplomatică care ar fi tranzacțională de la început până la sfârșit ar putea extinde aceste operațiuni de dezmembrare la scară globală.

În orice caz, Europa este prima țintă: din partea Rusiei și a Statelor Unite nu mai există nicio expresie suficient de disprețuitoare pentru a desemna „omul bolnav al sistemului planetar”. Uniunea este cea mai vizată, dar și cea mai divizată, în special în modul său de a reacționa.

Să rezumăm ceea ce ar trebui să fie acum evident: țările Uniunii Europene, împreună cu Regatul Unit, trebuie să le izoleze pe cele care le împiedică determinarea; trebuie să se înarmeze economic, militar și psihologic pentru a-și asigura supraviețuirea, care trece și prin cea a vecinilor; orice complezență în fața divizărilor puse la cale de Moscova și acum de Washington echivalează cu o formă de colaboraționism; fundamentele, atât productive, cât și strategice, trebuie restabilite pe modelul economiei de război.

Strategie de eludare

Dar depinde și de Europa să exploateze diviziunile latente din cadrul alianței tripartite în curs de creare. Contradicțiile rezultate din orice acord dintre Rusia și Statele Unite trebuie scoase la iveală și trebuie explicate consecințele unei capitulări, chiar și parțiale, în fața Rusiei lui Putin.

În schimb, cu China se deschide cel mai clar spațiul de negociere, consideră acesta. Pentru că aceasta din urmă ar avea de ce să se teamă dacă tripla alianță s-ar dovedi în cele din urmă a fi o dublă alianță odată ce s-ar încheia un acord convenabil între Statele Unite și Rusia.

Mai mult decât atât, deși Beijingul a încercat în mod regulat să dividă frontul european, el s-a abținut, de exemplu, de la a curta partidele de extremă dreapta, spre deosebire de interferența rusă și americană. În cele din urmă, Beijingul s-a dovedit a fi un actor mai de încredere decât ceilalți doi în problemele globale, în special în problemele climatice. Există loc de negociere, posibilitatea de a identifica interese comune care sunt și astăzi virtuale. Din partea Chinei, acest lucru necesită ca UE să fie partenerul său de referință, mai degrabă decât să se adreseze în primul rând fiecărei țări din care aceasta este alcătuită.

În opinia sa, țările europene trebuie să știm să acorde prioritate pericolelor, iar primul dintre ele se află acum în constituirea axei Washington-Moscova. „Este deci necesară inițierea unei strategii de eludare, asociată cu o politică de restabilire a strategiilor europene cu India, Africa, America Latină și cu Asia de Sud-Est. Poziția defensivă în care se află Europa este cea care face apel la o ofensivă diplomatică la scară foarte mare. În fața unei alianțe tripartite aflate într-o fază de gestație accelerată, trebuie să creăm contururile unui nou acord folosit pentru a contracara o coaliție a cărei posibilă consolidare ne amenință interesele, valorile și chiar cadrul politic”, încheie el.