Omul fără inimă

Cu două zile înainte de verdictul Curții de Apel, care a stabilit că fostul președinte a colaborat cu Securitatea sub numele conspirativ Petrov, pe Traian Băsescu l-am întâlnit, întâmplător, într-un lift din clădirea Parlamentului European de la Strasbourg. Cu o mână dusă la spate pentru a o ține cumva imobilizată, poziția corpului ușor aplecată în față mi-a amintit de actorul Bruno Ganz, dintr-un film celebru. N-aș putea divulga ce am vorbit, neavând acordul lui. N-a fost o discuție oficială între un ziarist și un fost președinte.

Tot ce pot spune pentru a păstra totuși discreția necesară este că dialogul cu Traian Băsescu a confirmat din nou ceea ce toți colaboratorii lui apropiați au spus de-a lungul timpului: omul acesta nu are inimă. Nu regretă nimic, niciodată, se folosește de oameni ca de simple instrumente. Ceilalți sunt utili sau nu într-un anumit context, pentru a-și atinge scopurile. În lumea lui au existat doar aliați și dușmani de conjunctură, dar n-a crezut nici în unii, nici în alții.

Din acest punct de vedere, este un produs perfect al fostei Securități, antrenat să supraviețuiască în orice condiții, capabil de ”soluții imorale”, cum a fost alianța temporară cu Dan Voiculescu sau de o despărțire fulger, fără mari regrete, de partidul care l-a făcut președinte. Vă amintiți, probabil, de filmulețul stupid, de la perdeluță, când Băsescu și-a luat un banal la revedere de la Partidul Democrat, copilul lui politic, pentru a-i da satisfacție femeii fatale pentru cariera lui politică, Elena Udrea.

Numai oamenii fără inimă au puterea de a lăsa totul în urmă fără nici o emoție. Veți spune, poate, că marii politicieni n-au voie să se lase dominați de sentimente atunci când exercită puterea. Că emoția nu are ce căuta în politică, unde tot ce contează sunt rezultatele, calculul machiavelic, menținerea puterii cu orice preț și strivirea tuturor adversarilor, indiferent cine sunt ei.

Așa este, puterea nu se exercită niciodată cu inima, ci cu mintea rece și cu privirea ațintită înainte, niciodată întoarsă spre trecut. Dar până și în jungla politică există mari linii roșii, pe care Traian Băsescu le-a trecut. Școala fostei Securități l-a ajutat să treacă ușor peste orice oroare comisă. Vorba unui personaj, mai bine să regreți decât să fii regretat.

Turnătorii ar trebui să se abțină, totuși, de la demascarea altor turnători. Turnătorii de rând nu au legitimitatea de a condamna comunismul. Doar oamenii fără inimă o pot face și se pot dedubla în asemenea măsură, încât să uite cine au fost cu adevărat.

Pentru ei, oamenii fără inimă, contează doar că de pe urma unor astfel de gesturi teatrale au ceva de câștigat. De pildă, își extrag o legitimitate politică suplimentară. Numai un politician asamblat din comunism, securism și tranziție sălbatică poate disimula cu atât de mult talent principii și valori în care, în realitate, nu crede.

El, turnătorul Petrov, n-a avut nici un scrupul în a-l torpila pe turnătorul Felix sau pe turnătorul Nuș. Lui Dan Voiculescu și Sorin Ovidiu Vântu, Băsescu le-a pus la îndoială calitatea morală, exact ca un securist sadea, știind bine că el însuși prezintă fix vulnerabilitățile lor. Între cei trei bolnavi de putere nu veți găsi mari diferențe de stil și comportament.

Cei care l-au născut și crescut pe turnătorul Petrov l-au învățat că supravețuiește doar cel care țipă primul cel mai tare și calcă pe cadavrele celor din jurul lui cu sentimentul că se face dreptate.

Privit retrospectiv, gestul lui Traian Băsescu de a condamna comunismul în decembrie 2006 arată azi ca un act de impostură politică de cea mai joasă speță, un mod abject de a înșela încrederea publicului. Toți cei care i-am cauționat atunci demersul, jurnaliști, istorici, politologi, filozofi, simpli alegători, avem toate motivele azi să ne simțim puțin rușinați, trași pe sfoară, folosiți.

Din păcate, România n-a avut după epoca Năstase altă opțiune. Am face cu toții la fel dacă ne-am afla din nou în 2004, chiar dacă am cunoaște totul despre Băsescu, cel de azi. Așa cum turnătorul Petrov s-a folosit de noi, și noi ne-am folosit până la un punct de dorința lui, sinceră sau jucată, de a schimba România. De exemplu, schimbările majore din justiție s-au întors inclusiv împotriva familiei lui.

A exercitat Băsescu puterea doar de dragul puterii? Până la un punct, da. Dar ar fi profund incorect să nu admitem că a urmărit, cel puțin în primul mandat, inclusiv realizarea binelui comun, forțând reforme esențiale pentru mersul înainte al României.

Traian Băsescu a încarnat prototipul politicianului cu dublă identitate, civilă și militară, format în comunism și șlefuit de Securitate, cel mai talentat actor dintre toți: cinic, perfect amoral, fără valori democratice internalizate, dar bine orientat și cu instincte politice corecte.

Numai un produs fără convingeri politice ferme putea sări fără mari tresăriri de conștiință din Internaționala Socialistă în Partidul Popular European. În cele două mandate de președinte, Traian Băsescu a fost obsedat de cartea de istorie.

Cum va rămâne el ca președinte consemnat în hârtiile oficiale ale statului român? Cum îl va reține Istoria? Nu știu în cele din urmă dacă Băsescu va rămâne în memoria colectivă ca un mare președinte sau unul distrus de o femeie ambițioasă, lacomă și profund coruptă.

O singură dată, omul fără inimă a dat dovadă de slăbiciune, care i-a fost fatală.

Omul fără inimă s-a răzvrătit în ultimii ani de mandat împotriva sistemului care l-a creat. Ce ironie, omul Băsescu, fostul Petrov, s-a luptat ulterior cu ”statul paralel” din cauza unor motive de ordin pur sentimental.

Politicianul Băsescu a ajuns azi irelevant în primul rând din cauza marii lui slăbiciuni pentru o femeie. Ea i-a îngropat moștenirea și viitorul politic. Azi, Băsescu este o piatră de moară pentru partidulețul său.

Istoricii vor scrie istoria, judecând după fapte, decizii oficiale și poziționări în momente de criză, nu jurnaliștii cu părerile lor subiective. Dar știu sigur că din cartea de istorie lipsea o filă, pe care cercetătorii de la CNSAS și o primă instanță au scris-o deja.

Nu e clar încă cine a adăugat fila de istorie lipsă. Poate hazardul, poate chiar sistemul care l-a creat.

NOTĂ: Curtea de Apel București a stabilit, vineri, 20 septembrie, că Traian Băsescu a fost colaborator al fostei Securități, sub numele conspirativ Petrov. Fostul președinte a anunțat că va contesta decizia și că nu are ce să-și reproșeze. CNSAS a stabilit, și o primă instanță a confirmat, că Băsescu si-a turnat foști colegi de la Institutul de marină. Cazul amintește cumva de Mona Muscă. Nu văd mari diferențe între cei doi. Doar că doamna Muscă s-a retras definitiv din spațiul public de prin 2006.

Reacția lui Traian Băsescu: ”Nu am ce să-mi reproșez. Astea au fost vremurile în care eu am trăit. Nu am ce să comentez. E ușor să dai ceasul înapoi cu 45 de a ani. Viața merge înainte. Nu am a comenta. Poate va trebui să fiu mai clar în declarațiile de la Înalte Curte” (…) Îmi pare rău că au apărut acum (informațiile referitoare la colaborarea cu Securitatea – n. red.) după ce am condamnat comunismul, după ce am deschis arhivele Securități, după ce am deschis arhivele Comitetului Central. Asta e, bucuroși le-om duce toate, de e pace, de-i război”.