OMV a amânat pentru anul viitor decizia privind investiția în Marea Neagră
Compania austriacă OMV a amânat pentru 2019 decizia dacă va investi sau nu în proiectul de extracție a gazelor naturale din Marea Neagră, transmite Reuters, care îl citează pe directorul executiv Rainer Seele. Motivul amânării deciziei este întârzierea adoptării legii offshore.
OMV este asociată în explorarea blocului Neptun cu compania americană ExxonMobil. Parlamentul a votat miercuri legea offshore, dar Rainer Seele a spus pentru Reuters că votul a venit prea târziu.
”Nu putem lua o decizie privind investiția în acest trimestru, așa cum planificasem”, a spus Seele, adăugând că OMV trebuie să evalueze condițiile legale stabilite de Parlament pentru investiția cifrată la ”miliarde de euro”.
”Suntem foarte îngrijorați din cauza faptului că există restricții la vânzarea gazelor”, a mai spus șeful OMV. Cel mai probabil, el s-a referit la o prevedere din legea offshore, care există însă și în legea energiei, care spune că minimum 50% din cantitatea totală de gaze extrase din Marea Neagră trebuie tranzacționată pe piața internă din România.
Foto: Rainer Seele (Sursa: OMV)
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.