G4Media.ro

OMV a pus punct contractului cu Gazprom, care urma să expire în…

Sursa foto: OLGA MALTSEVA / AFP

OMV a pus punct contractului cu Gazprom, care urma să expire în 2040

Grupul energetic austriac OMV a anunţat miercuri seara că a pus punct unui contract pe termen lung de livrare de gaze, încheiat cu compania rusească Gazprom Export, o subsidiară a grupului Gazprom, din cauza „mai multor încălcări fundamentale ale contractului”, informează DPA, transmite Agerpres.

Conform termenilor contractului, care a fost semnat iniţial în 2006, acesta urma să expire în 2040.

Cu toate acestea, la mijlocul lunii trecute, Gazprom a oprit livrările de gaze către OMV, după o dispută juridică între cei doi parteneri. Un tribunal german a cerut Gazprom să plătească 230 milioane de euro către OMV, pentru nereguli în livrările de gaze. Grupul austriac preciza atunci că va lua, imediat, măsuri pentru a pune în aplicare decizia tribunalului prin acţiuni faţă de propriile sale facturi către Gazprom. Trei zile mai târziu, Gazprom a suspendat livrările de gaze către OMV.

În comunicatul de presă difuzat miercuri seara, OMV a precizat că nu există riscul apariţiei unor probleme în aprovizionarea cu gaze. „În prezent, ne putem baza pe un portofoliu diversificat de surse alternative de gaze şi astfel să garantăm securitatea aprovizionării pentru clienţii noştri”, a declarat directorul general de la OMV, Alfred Stern.

OMV se poate baza pe gaze din propria sa producţie realizată în Norvegia şi Austria, precum şi pe livrările de la producătorii externi de gaze naturale şi gaze lichefiate. În plus, depozitele de gaze ale OMV au în prezent un grad de umplere de 85%.

Contractul dintre OMV şi Gazprom, semnat în 2006, a fost iniţial salutat de politicieni însă ulterior a intrat în vizorul criticilor din cauza termenilor şi condiţiilor incluse. În mod public, pe lângă durata contractului până în 2040, se ştie doar că cele două părţi au convenit o clauză de tip „Take-or-pay”, conform căreia OMV trebuie să plătească pentru gazele livrate de Gazprom chiar dacă nu are nevoie de aceste cantităţi de gaze.

Grupul OMV a avut venituri de 39 de miliarde de euro în 2023 şi are o forţă de muncă de aproximativ 20.600 de angajaţi la nivel mondial. Cel mai mare acţionar la OMV este Guvernul austriac.

OMV Aktiengesellschaft deţine 51,2% din acţiunile OMV Petrom.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.