G4Media.ro

ONRC: 13.528 de firme și-au suspendat activitatea în primele 11 luni din…

Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

ONRC: 13.528 de firme și-au suspendat activitatea în primele 11 luni din 2022

Numărul firmelor care şi-au suspendat activitatea în primele 11 luni din 2022 a fost de 13.528, în creştere cu 16,58% comparativ cu aceeaşi perioadă din 2021, conform datelor publicate de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC), relatează Agerpres.

Cele mai multe companii care şi-au suspendat activitatea în intervalul menţionat au fost din Bucureşti, respectiv 1.444 (număr în creştere cu 24,59% faţă de perioada ianuarie – noiembrie 2021), Capitala fiind urmată de judeţele Cluj, cu 657 de firme suspendate (în creştere cu 11,73%), Iaşi – 598 firme (+29,72%), Braşov – 576 (+34,89%), Constanţa – 563 (plus 12,6%) şi Neamţ – 552 (+30,19%).

La polul opus, cele mai puţine suspendări au fost consemnate în judeţele Ialomiţa – 74 (în creştere cu 2,78% faţă de primele 11 luni din 2021), Covasna – 115 (minus 12,71%), Caraş-Severin – 115 (plus 3,6%) şi Giurgiu – 115 (plus 19,79%).

Pe domenii de activitate, cel mai mare număr de suspendări s-a înregistrat în comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, repararea autovehiculelor şi motocicletelor, respectiv 3.806 (+20,47%), alte activităţi de servicii – 1.257 suspendări (-3,68%) şi în activităţi profesionale, ştiinţifice şi tehnice – 1.195 suspendări (+31,61%).

În noiembrie 2022, au fost suspendate 1.341 de firme, cele mai multe în Bucureşti (150), Cluj (74) şi Braşov (61).

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. Antreprenori cu 4 clase care platesc minim pe economie ?
    Si scriu pe aici de pensii speciale ?
    Vai ce tragedie…patronul cu 1 angajat ( nevasta-sa ) sau spalare de bani cu asa zise firme…