G4Media.ro

ONU adoptă primul tratat internaţional pentru protejarea biodiversităţii în apele internaţionale

Sursa foto: Unsplash / Marino Linic

ONU adoptă primul tratat internaţional pentru protejarea biodiversităţii în apele internaţionale

Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU) a adoptat primul tratat internaţional pentru protejarea apelor internaţionale şi conservarea biodiversităţii marine în apele internaţionale, marcând o piatră de hotar după aproape 20 de ani de eforturi în acest sens, a anunţat luni secretarul general al ONU, Antonio Guterres, relatează Reuters, preluată de Agerpres.

Adoptarea tratatului are loc după ce în martie peste 100 de ţări au ajuns la un acord cu privire la textul „High Seas Treaty”, cunoscut de asemenea sub numele de „Tratatul privind Biodiversitatea în afara Jurisdicţiei Naţionale”, după mai bine de 15 ani de discuţii şi cinci runde de negocieri conduse de ONU.

Prin aprobarea textului, statele membre „au dat o nouă viaţă şi speră să ofere oceanului o şansă la luptă”, a declarat Guterres într-un comunicat.

Tratatul va fi deschis spre semnare la New York timp de doi ani începând cu 20 septembrie, a doua zi după summitul ONU privind obiectivele de dezvoltare durabilă. Acesta va intra în vigoare după ce 60 de ţări vor ratifica acordul, potrivit Naţiunilor Unite.

Acordul este un element cheie în eforturile de a aduce 30% din pământul şi apele lumii sub protecţie până în 2030, un obiectiv stabilit în decembrie.

Printre alte prevederi, acordul, obligatoriu din punct de vedere juridic, stabileşte principii de partajare a beneficiilor derivate din „resursele genetice marine” dincolo de jurisdicţiile naţionale, creând zone protejate în marea liberă (ape internaţionale în care toate ţările au dreptul de a pescui, de a naviga şi de a face cercetări) şi stabilind un cadru pentru evaluarea daunelor aduse mediului.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. Au semnat si chinezii?