G4Media.ro

ONU: Milioane de refugiați, afectați de cutremurele devastatoare din Turcia și Siria

sursa foto: MUHAMMAD HAJ KADOUR / AFP

ONU: Milioane de refugiați, afectați de cutremurele devastatoare din Turcia și Siria

Cele două cutremure puternice care au zguduit luni sudul Turciei şi nordul Siriei vecine s-au produs într-o regiune ce găzduieşte milioane de refugiaţi care se aflau deja într-o situaţie dificilă, relatează marţi Agerpres. 

„Nu ştim numărul exact de refugiaţi afectaţi şi este posibil să nu ştim mai devreme de câteva zile, însă suntem îngrijoraţi că numărul ar putea fi mare, având în vedere că epicentrul cutremurului a fost aproape de zonele cu o mare densitate de refugiaţi”, a declarat marţi Agenţia ONU pentru refugiaţi (UNHCR).

În unele dintre aceste regiuni este greu de ajuns, ceea ce face dificilă evaluarea dimensiunii reale a pagubelor şi a numărului de victime.

Turcia găzduieşte peste 3,5 milioane de refugiaţi sirieni, dintre care aproape jumătate copii, care au fugit de războiul civil din ţara lor.

În cele zece provincii turceşti afectate de seisme, peste 1,7 milioane din cei 15 milioane de locuitori sunt refugiaţi sirieni.

Philippe Leclerc, reprezentantul UNHCR în Turcia, a declarat că în provincia Kilis una din două persoane este refugiat sirian. În Gaziantep, Sanliurfa şi Hatay, proporţia acestora este de unul din patru sau cinci persoane.

„Aceste zece regiuni găzduiesc cea mai mare populaţie de refugiaţi din lume”, le-a declarat el jurnaliştilor prin videoconferinţă.

În Siria, peste 6,8 milioane de persoane erau strămutate înainte de seism şi aproape 60.000 de refugiaţi palestinieni se aflau în regiunea afectată de cutremur din nordul Siriei.

Acest cutremur este o „adevărată lovitură” pentru populaţia Turciei şi pentru persoanele strămutate din regiune, în special sirieni, a estimat UNHCR, calificând situaţia ca fiind „tragică”.

Cei mai mulţi refugiaţi sirieni din Turcia trăiesc în rândul populaţiei locale, „în aceleaşi clădiri care s-au prăbuşit”.

Doar 47.000 trăiesc în şapte tabere de cazare temporară în cele zece provincii afectate de cutremur. „Aceste tabere ar putea fi folosite ca loc de transfer pentru victimele cutremurului”, a estimat Leclerc.

Evaluarea nevoilor, îngreunată de condiţiile de iarnă şi de consecinţele cutremurelor, este abia la început.

La începutul acestui an, UNHCR a lansat apeluri pentru programele sale de ajutor pentru refugiaţii din Turcia şi Siria.

Apelul pentru Turcia se ridică la 348 de milioane de dolari şi este în prezent finanţat doar în proporţie de 11%, iar apelul pentru Siria, de 465 de milioane de dolari, este finanţat doar în proporţie de 7%.

UNHCR a început să distribuie 30.000 de truse de prim ajutor în Alep, Homs şi Tartus, ce conţin saltele, pături, ustensile de bucătărie, folii de plastic, bidoane şi saltele de dormit. Haine de iarnă vor fi de asemenea distribuite.

În Siria există 12 tabere de refugiaţi palestinieni, care adăpostesc circa 438.000 de persoane. Trei dintre ele se găsesc în nordul ţării, afectat de cutremure: tabăra din Latakia şi cele de la Neirab şi Ein El Tal, în afara Alepului.

„Credem că 57.000 de refugiaţi palestinieni au fost afectaţi pentru că trăiesc în taberele din nord”, a declarat o purtătoare de cuvânt a agenţiei Naţiunilor Unite pentru refugiaţii palestinieni (Unrwa), Tamara Alrifai.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...