OP-ED Ce țări bogate din UE greșesc în privința bugetului UE

Cea mai mare parte a banilor din Europa migreaza de la est la vest, si nu invers.

Dezbaterea despre bugetul UE pentru 2020 are în centrul ei o premiză falsă. Povestea pe care și-o spun țările din vestul Europei pare una frumoasă: sunt națiuni generoase care îi ajută pe vecinii lor estici mai săraci, prin subvenții UE bazate pe bunăvoința așa numitelor state ‘contribuitoare nete’.

În aceeași poveste intră și faptul că țările estice ar fi beneficiari nerecunoscători ai ajutorului, având în vedere retorica eurosceptică a unor lideri precum prim-ministrul maghiar Viktor Orbán și liderul polonez Jarosław Kaczyńsky.

Imaginea mai mare, macroeconomică, spune insa cu totul altă poveste.

Contrar percepției obișnuite, majoritatea banilor din Europa migrează din est spre vest, și nu invers.

Când țările est-europene au început să adere la Uniunea Europeană, a existat o înțelegere. Guvernele din est au convenit să elimine barierele comerciale, astfel încât companiile occidentale să poată accede la o vastă rezervă de consumatori nerăbdători să profite la maximum de noul lor stil de viață capitalist.

În schimb, guvernele occidentale au promis să transfere bani europeni către est, astfel încât țările foste comuniste să poată construi infrastructura de care aveau nevoie cu disperare.

Investițiile au început să apară în est. Firmele de stat anterioare au fost cumpărate pe sume modeste, iar companiile occidentale au castigat parti mari din piață în fiecare sector al economiei estice. Prin urmare, în gospodăriile din est au intrat bunuri de consum sofisticate. Au inceput sa vina transferuri în regiunile cele mai subdezvoltate.

Acest lucru a fost salutat ca un succes. „Politica de coeziune” a UE devenea atrăgătoare: Estul se apropia de restul clubului. Dar cei mai mari „câștigători” ai acestei evoluții au fost țările vest-europene, unele dintre acestea strângând acum sforile pungii și insistând că nu mai pot „plăti Uniunii Europene sume cu mult mai mari decât cele care li se dau înapoi”!

În realitate, banii pe care țările occidentale îi trimit în Europa de Est prin bugetul UE sunt mult mai puțini în comparație cu profiturile pe care firmele occidentale le fac prin investițiile din est.

Între 2010 și 2016, Ungaria, Polonia, Republica Cehă sau Slovacia au primit echivalentul a 2-4% din PIB-ul lor din fondurile UE. În schimb, fluxul de capital care a ieșit din aceste țări în aceeași perioadă a fost între 4% și aproape 8% din PIB.

Companiile din Europa de Vest au făcut, de asemenea, bani mulți din achizițiile publice finanțate de UE în Europa de Est.

Prima linie de tren de mare viteză care traversează țările baltice de la nord la sud este proiectată de firme spaniole, germane și franceze. Iar primul contract de construcții de mari dimensiuni al proiectului a fost atribuit unei întreprinderi belgiene.

Simt pe propria persoană această dinamică economică când mă aflu acasă în România, unde supermarketurile locale aparțin unor lanțuri deținute de francezi. Operatorul meu de telefon este francez. Apa care iese din robinet este furnizată de o companie franceză. De asemenea, îmi plătesc factura de gaze unei multinaționale franceze – printr-o bancă deținută majoritar de o banca franceză.

Fluxul de bogăție dinspre est spre vest poate fi văzut și în exodul de creiere al lucrătorilor calificați cu care s-a confruntat regiunea — o contribuție netă care nu apare în foile de calcul Excel ale negociatorilor bugetului UE.

De exemplu, să luăm sectorul sănătății. Nici un fond al UE nu ia în calcul cei 10% din medicii români care pleacă din țară în fiecare an pentru a vindeca pacienții din Vest. Țara a pierdut deja jumătate din doctori între 2009 și 2015. La scurt timp după aderarea Poloniei, peste 60% din studenții la medicină din anul cinci și șase au declarat că intenționează să lucreze în străinătate; în Bulgaria, această cifră a ajuns la 90%.

În negocierile privind următorul buget pe 7 ani, liderii europeni ar trebui să analizeze situația de ansamblu. Discuțiile nu pot fi doar despre banii publici și nu ar trebui să devină o încăierare între statele „contribuitoare nete” și cele „beneficiare nete”.

Ideea că în jocul bugetar al UE există „perdanți” și „câștigători” este greșită din punct de vedere economic — toți suntem beneficiari clari ai pieței unice a UE. Este, de asemenea, o idee periculoasa din punct de vedere politic. Brexitul ne-a arătat că atunci când politicienii de bază încep să spună că ar trebui să își primească „banii înapoi”, populiștii profită să susțina că țara ar trebui să „preia controlul” de la Bruxelles.

UE este o mare înțelegere care ne aduce beneficii tuturor — atâta timp cât fiecare își amintește să își joace rolul și să își plătească rolul.

Politică de coeziune a UE nu este o acțiune de caritate. Este timpul ca politicienii occidentali să spună alegătorilor lor cât de mult au beneficiat țările lor de extinderea UE spre blocul de est.

Nota: Textul a apărut și în versiunea engleză în publicația Politico