OP ED Despre nevoia unei perspective românești și est-europene asupra relației UE-SUA

Dincolo de gravitatea conflictului în sine, criza din Iran pune un reflector mare pe disfuncționalitățile tot mai abrupte ale relației transatlantice.

De la alegerea lui Donald Trump, relația transatlantică s-a deteriorat permanent. Responsabilitatea pentru acest lucru aparține atât lui Trump, cât și europenilor.

Președintele american a renunțat la multilateralism prin retragerea din Acordul de la Paris, din UNESCO, din Acordul cu Iranul, a avut deseori o atitudine ușor agresivă față de UE prin mustrarea lipsită de diplomație a țărilor europene care nu cotizează suficient la NATO, prin îngroparea Tratatului TTIP și războiul comercial ulterior sau prin susținerea Brexitului și a unor mișcări eurosceptice.

Pe de altă parte, nici atitudinea europenilor nu a fost și nu este una care să fi reconstruit încrederea. Președintele Macron a profitat de fiecare moment de îndepărtare a SUA pentru a-și alimenta propria agendă de „suveranitate” a Europei, prin care Franța să redevină un lider global de prim-plan. În același timp, președintele francez a încercat să testeze viabilitatea unei apropieri de Rusia, care pentru România și alte țări din est nu poate fi acceptabilă. Germania a ales și acum economia în fața geopoliticii prin construirea conductei Nord Stream 2, care va aduce gaze din Rusia, în ciuda protestelor justificate ale americanilor. Marea Britanie a fost și este într-o situație prea tulbure ca să aibă o acțiune strategică coerentă. Instituțiile europene au fost și sunt slab echipate pentru a influența politica internațională dincolo de aspectele economice sau de politica de soft-power pe care nici Trump, nici China nu o „vorbesc”.

Pentru relația transatlantică, criza actuală din Iran are efecte similare cu cea din 2003 din Irak, dar cu tușe mai grave și cu o diferență majoră. Dacă în 2003 țări membre ale UE precum Marea Britanie sau Spania au contrabalansat opoziția Franței și Germaniei față de războiul din Irak și au apărat implicit unitatea transatlantică, acum aceste țări nu mai vor sau nu mai pot să o apere, iar blocul de state vestice devine tot mai puțin atașat de SUA lui Trump (și subliniem: ale lui Trump). Acest lucru riscă să afecteze relația transatlantică în consistența ei geostrategică.

De aceea, acum este momentul în care estul Uniunii Europene să facă un pas în față și să reamintească faptul că, indiferent de umorile dintre liderii trecători, trei lucruri sunt primordiale pentru relația UE-SUA:

1. securitatea transatlantică e indivizibilă și fundamentală pentru Europa,
2. integrarea militară a UE trebuie să se facă complementar cu NATO,
3. Rusia nu a fost și nu va fi niciodată un partener pentru asigurarea securității Europei.

Acesta este momentul ca țările din est, inclusiv România, să fie cele care protejează aceste linii roșii fundamentale pentru întreaga Uniune, având curajul de a le spune clar și fără echivoc cu responsabilitatea celui care privește lucrurile drept în față. Un asemenea demers va ajuta relația transatlantică să își regăsească vigoarea.

Astfel, estul poate reintra cu adevărat în istoria Europei, iar Uniunea Europeană poate să devină deopotrivă și în egală măsură proiectul păcii după Al Doilea Război Mondial, dar și proiectul reunificării în fapt a Europei după Războiul Rece.

Autori:

Dragoș Tudorache, europarlamentar și președinte executiv PLUS

Alin Mituța, coordonator afaceri europene, PLUS