OP – ED Patru argumente pentru modernizarea Administrației Publice / Ce avem de câștigat din reorganizarea României

Ma alătur solicitărilor Asociației Oamenilor de Afaceri din tara pentru realizarea reformei administrativ teritoriale si ma bucur ca acest subiect a pe agenda publică. Este un lucru pe care l-am susținut și îl sprijin in continuare, pentru ca ar contribui enorm la dezvoltarea economică mai rapida a țării și îmbunătățirea vieții oamenilor, prin eficientizarea gestionării proiectelor din fonduri europene, la nivelul Uniunii Europene existând sute de regiuni și structuri similare cu o autonomie crescută și performanțe superioare formei actuale de administrare a serviciilor publice din țara noastră.

România, ca stat membru al Uniunii Europene, are sarcina de a se alinia cerinţelor acesteia în ceea ce priveşte normele de organizare teritorială ce decurg din legislaţia europeană. În majoritatea cazurilor, euroregiunea nu este definită strict prin limitele sale geografice sau politico-administrative, ci este fundamentată şi pe anumite caracteristici economice, sociale sau culturale comune. România a făcut pași importanți în planul descentralizării administrative, prin crearea și implementarea cadrului legislativ și instituțional. Începând cu anul 2004, au fost adoptate o serie de acte normative care au ca rol principal consolidarea procesului de descentralizare/deconcentrare în România.

În prezent, România este organizată, conform Constituţiei din 1991 şi Legii administraţiei publice locale nr. 69/1991, în următoarele unităţi administrative de bază: judeţe (41), municipii (97), oraşele (268, inclusiv municipiile), comune (2.698) şi sate (13.089). Începând cu anul 1998, au fost stabilite patru macroregiuni de dezvoltare (NUTS-I), opt regiuni (NUTS-II), 41 de judeţe şi municipiul Bucureşti ( NUTS-III), în conformitate cu Nomenclatorul NUTS al UE:

• Macroregiunea 1:
  – Regiunea Nord-Vest: Bihor, Bistriţa-Năsăud, Cluj, Maramureş, Satu Mare, Sălaj;
  – Regiunea Centru: Alba, Braşov, Covasna, Harghita, Mureş, Sibiu.
• Macroregiunea 2:
  – Regiunea Nord-Est: Bacău, Botoşani, Iaşi, Neamţ, Suceava, Vaslui;
  – Regiunea Sud-Est: Brăila, Buzău, Constanţa, Galaţi, Tulcea, Vrancea.
• Macroregiunea 3:
  – Regiunea Sud: Argeş, Călăraşi, Dâmboviţa, Giurgiu, Ialomiţa, Prahova, Teleorman;
  – Regiunea Bucureşti şi Ilfov: Bucureşti, Ilfov.â
• Macroregiunea 4:
  – Regiunea Sud-Vest: Dolj, Gorj, Mehedinţi, Olt, Vrancea.
  – Regiunea Vest: Arad, Caraş-Severin, Hunedoara, Timiş.

Aceste regiuni nu reprezintă unităţi administrativ-teritoriale, nu au personalitate juridică şi constituie rezultatul unui acord liber între autoritățile locale. De asemenea, ele nu au capacităţi administrative, ci rolul de a facilita coordonarea proiectelor de dezvoltare regională. Pentru România, dezvoltarea regională este un concept nou ce urmăreşte impulsionarea şi diversificarea activităţilor economice, stimularea investiţiilor în sectorul privat, contribuţia la reducerea şomajului şi, nu în ultimul rând, îmbunătăţirea nivelului de trai.

Argumentele care susţin nevoia de reorganizare a României:

• EFICIENTIZAREA PROCESULUI DECIZIONAL PUBLIC şi o gestionare mai eficientă a resurselor publice, limitate şi insuficiente în raport cu nevoile, raționament susţinut de o serie de alte argumente specifice:
  − un management regional competent, cu un instrument legislativ corespunzător şi flexibil ce ar trebui să permită creşterea nivelului economic al regiunii;
  − reducerea costurilor şi a birocraţiei în sistemul administrativ public, prin simplificarea şi optimizarea administraţiei publice;
  − corelarea deciziilor publice cu nevoi şi probleme specifice, precum şi cu oportunităţi de dezvoltare diferite şi diverse de la o regiune la alta;
  − necesitatea susţinerii şi chiar a accelerării descentralizării;
  − gestionarea regională aproape în totalitate a veniturilor şi cheltuielilor, centralizarea naţională doar a unei părţi din veniturile regionale, în scopul menţinerii în funcţiune a instituţiilor naţionale;
  − creşterea transparenţei actului decizional în sectorul public şi o accesibilitate superioară la informaţii de interes public, datorită apropierii de cetăţean şi nevoile sale, comparativ cu nivelul naţional, fapt ce va aduce şi o mai mare responsabilizare a decidenţilor.
• CREŞTEREA GRADULUI DE ABSORBŢIE A FONDURILOR EUROPENE, corelat cu o mai eficientă şi eficace utilizare a acestor resurse, prin posibilitatea integrării proiectelor mici, împărțite la nivel local, în proiecte strategice, de anvergură la nivel regional.
• STIMULAREA ŞI SUSŢINEREA DEZVOLTĂRII ECONOMICE, prin reducerea disparităţilor şi decalajelor economice interjudeţene şi interregionale:

− promovarea ocupării şi a incluziunii sociale în baza experienţelor, în măsura oportunităţilor existente, cu precădere într-un areal maximal regional;
− simplificarea accesului la resurse a mediului de afaceri autohton.

• NEVOIA DE IDENTIFICARE IDENTITARĂ, esenţială pentru întărirea spiritului de apartenenţă, încredere şi solidaritate a populaţiei, toate acestea contribuind la potenţarea identităţii naţionale a statului unitar român.

Această împărțire pe regiuni se dovedeşte a fi un proces nuanţat şi eclectic. În contextul globalizării, aplicarea acestuia necesită realizarea unei analize aprofundate a influenţei sale probabile asupra tuturor domeniilor vieţii sociale. Altfel, reorganizarea administrativ-teritorială nu trebuie realizată pe criterii etnice, nu trebuie să pună în discuţie caracterul naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil al statului român, aşa cum este consfinţit prin Constituţia României.

Iar descentralizarea trebuie să conducă la consolidarea securităţii şi stabilităţii ţării noastre, prin dezvoltarea unui ansamblu instituţional modern, a unor zone de dezvoltare uniforme și eliminarea disparităţilor economice şi sociale.

Sper sincer ca interesul oamenilor va prevala, măcar de aceasta data, in fata celor politice, electorale.

Corina Cretu
Membru al Parlamentulul European
Comisar European pentru Polica Regionala (2014-2019)