(Op-ed) Pumnul în gura democrației. Dezbaterea electorală nu e un moft

Sambata, 9 noiembrie, se implinesc 30 de ani de la caderea zidului Berlinului, punct de inceput al vietii democratice, al libertatii economice si de exprimare(!) in Europa de Est. A doua zi, duminca, 10 noiembrie, noi, romanii, suntem chemati sa ne alegem Seful comunitatii noastre pentru urmatorii 5 ani. Deja obisnuiti cu regulile democratiei, ni se pare o cutuma banala, poate un moft, un dans firesc care se va repeta la infinit, in timp ce progresam, de bine de rau, spre o societate functionala. Calculam cinic si partizan jocurile si in functie de miza (si de vremea de afara) ne prezentam, sau nu, la urne, producand miracole precum in Noiembrie 2014 sau lasand bulevard liber unor organizatii toxice precum in Decembrie 2016.

Stim prea bine cum arata peisajul politic si candidatii sesiunii Noiembrie 2019. Avem si sondaje, si afise, si programe electorale scrise in limba de lemn (cu o exceptie), si un simulacru de campanie. Ceea ce ar trebui insa sa ne scoata din sarite si din confortul nostru cotidian este neprezentarea niciunia dintre candidati la Marele Examen Oral din fata alegatorilor. Refuzul sistematic al dezbaterii electorale e un inspaimatator semnal de alarma cu privire la viata noastra publica.

Democratiile au regulile lor scrise in legislatie, insa mai au si figuri de stil obligatorii, cutume, repere nescrise fara de care adeziunea cetatenilor la viitorul comun nu se infaptuieste. Calculele cinice ale unui Presedinte certat cu exprimarea libera in public ori ale unei doamne agramate nu trebuie lasate nepedepsite, cum ca la noi merge si asa. Suntem campionii formelor fara fond, si asta nu de azi de ieri, insa am mai aratat recent ca suntem si o societate vie, cu anticorpi, care stie sa reactioneze in fata derapajelor si batjocurii pe fata. Pentru ca despre pura batjocura si nesocotirea noasta vorbim in cazul de fata. Nu vrem sa votam afise photoshopate si clipuri mieroase produse de agentiile de publicitate. Vrem sa votam oameni in carne si oase, insi vorbitori de limba romaneasca mai bine sau mai prost articulata, pe care sa ii pipaim prin ecranul televizorului ori al PC-ului, carora sa le ghicim defectele ori cu care sa ne identificam si de care sa ne indragostim electoral, dupa caz. Vrem sa stim ce au in cap ori pe fituicile plasate de consilieri!

Cat o fi ea de partiala si defecta, democratia romaneasca s-a supus de la Iliescu/Ratiu/Campeanu si pana la Iohannis/Ponta acestui exercitiu obligatoriu in societatile functionale. Presa, cat e ea de faramitata si partizana, trebuie sa intervina masiv si agresiv pentru restabilirea coordonatelor normale. Sa ii cautam in barlog si sa ii intrebam de sanatate, ori sa organizam dezbateri cu scaune goale timp de 2 ceasuri in prime-time la televizor si pe net. Societatea civila, in ansamblul ei, trebuie sa riposteze in fata unui comportament care goleste de sens viata noastra publica. Nici o tara occidentala nu ar accepta aceasta bataie de joc, ca sa nu mai vorbim ca nici unui politician sanatos nu i-ar trece prin cap sa se ascunda miseleste.

Cum arata un meci de fotbal fara jucatori pe teren, transat in culise ori la masa verde? Cum se vede un curs la universitate fara profesor ori o slujba, duminica dimineata, in care soborul de preoti se ascunde dupa altar? Cum arata un concert de muzica fara formatie pe scena, cu piese difuzate doar in difuzoare? Cine ar plati bilet (taxe) la astfel de evenimente? Suntem surprinsi mai apoi ca lumea se indeparteaza incet-incet de arena democratica, lasandu-se in mainile unor aventurieri ideologici. Natura are oroare de vid! Locul gol va fi umplut, mai devreme sau mai tarziu, de alti animatori.

Dezbarerea electorala nu e un moft. E o coordonata fundamentala a tuturor societatilor democratice. Miliarde de oameni tanjesc si astazi pe planeta dupa luxul de a-si cantari, critica si mai apoi alege conducatorii. A fenta acest  moment obligatoriu care structureaza viata noastra in comun, a simula democratia in ce are ea mai sfant sunt erori cu consecinte catastrofale pe termen lung. Mai sunt si o insulta la adresa tinerilor decedati la Revolutie pe care ne pregatim sa ii omagiem in decembrie, batjocorind intre timp bunul cel mai de pret pe care ni l-au legat: dezbaterea si libertatea de exprimare.

Op-ed de Cristian Mureșan, manager român care trăiește la Paris