G4Media.ro

Operațiune de amploare într-o anchetă ce vizează o firmă cu activitate în…

sursa foto: Poliția Română

Operațiune de amploare într-o anchetă ce vizează o firmă cu activitate în domeniul protecției la incendiu/ Societatea se ocupa de mentenanța extinctoarelor din spitale, școli, unități militare, penitenciare sau chiar companii de producere a energiei nucleare

218 percheziții au loc, joi, în București și alte 28 de județe într-un dosar de înșelăciune, evaziune fiscală, spălare a banilor, complicitate la spălare a banilor, fals în înscrisuri sub semnătură privată și uz de fals.

Potrivit polițiștilor, o societate comercială din București, implicată în „activități de luptă împotriva incendiilor și de prevenire a acestora”, care începând din 2019, ar fi avut acces la numeroase contracte cu instituții publice și private de interes național,  ar fi avut obligația să presteze servicii de mentenanță a echipamentelor de protecție dar în realitate nu ar fi făcut-o.

„Gravitatea este dată de amploarea actelor materiale care vizau inclusiv spitale, școli, unități militare, penitenciare, sedii ale unor instituții publice, stații de alimentare cu carburant, companii de transport public, companii de transport aeriene, companii de producere a energiei termice, electrice și nucleare, combinat chimic etc.” notează anchetatorii.

Surse din cadrul anchetei au declarat pentru G4media că printre părțile vătămate se numără sedii ISU, Penitenciar Gherla, Penitenciar Craiova, Spitalul Jud. de Urgență Giurgiu, Spitalul Novaci, Spitalul de Urgență Roman, Spitalul Municipal Caracal, Spitalul Jud. de Urgență Slatina, Aeroportul Ștefan cel Mare Suceava, Primăria Orașului Gataia, Spitalul Marie Curie, Spitalul de boli cronice Sf. Luca din București, Tarom, RATBV (Brașov), Spitalul municipal Gherla, Compania de Transport Public Cluj, CT BUS SA (Constanța), Radet Constanța.

Beneficiarii ar fi achitat sume considerabile pentru aceste servicii, mai susțin anchetatorii.

Comunicatul integral al Poliției Române 

„În această dimineață, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Mureș, sub coordonarea Direcției de Investigare a Criminalității Economice, efectuează 218 percheziții domiciliare, în București și în 28 de județe, la persoane bănuite de înșelăciune, evaziune fiscală, spălare a banilor, complicitate la spălare a banilor, fals în înscrisuri sub semnătură privată și uz de fals.

Acțiunea se desfășoară sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureș și are loc în București (40), Mureș (23), Arad (2), Alba (3), Argeș (7), Bacău (1), Brașov (8), Buzău (8), Bistrița-Năsăud (2), Călărași (2), Cluj (32), Constanța (8), Dâmbovița (4), Dolj (5), Hunedoara (3), Galați (1), Giurgiu (1), Iași (4), Ilfov (7), Maramureș (7), Mehedinți (3), Olt (13), Prahova (6), Satu-Mare (4), Sălaj (3), Suceava (8), Timiș (6) Teleorman (1) și Vâlcea (6).

Din cercetări a reieșit că o societate comercială din București, având ca obiect principal de activitate „activități de luptă împotriva incendiilor și de prevenire a acestora”, începând din 2019, ar fi avut acces la numeroase contracte cu instituții publice și private de interes național.

În baza contractelor, ar fi avut obligația să presteze servicii de mentenanță (verificare, încărcare, reparare) a echipamentelor de protecție (extinctoare, hidranți). Aceste servicii s-ar fi realizat fără verificarea efectivă a bunei funcționări, astfel s-ar fi înlocuit sigilii, etichete de conformitate și de valabilitate.

Gravitatea este dată de amploarea actelor materiale care vizau inclusiv spitale, școli, unități militare, penitenciare, sedii ale unor instituții publice, stații de alimentare cu carburant, companii de transport public, companii de transport aeriene, companii de producere a energiei termice, electrice și nucleare, combinat chimic etc.

Beneficiarii s-ar fi aflat în eroare cu privire la funcționalitatea și calitatea echipamentelor de stingere a incendiilor, fapt pentru care ar fi achitat sume considerabile pentru aceste servicii.

Totodată, pentru maximizarea profitului și evitarea taxelor datorate bugetului consolidat al statului, societatea, prin administratorul său, nu ar fi înregistrat totalitatea veniturilor realizate.

Gradul de periculozitate al faptelor comise este foarte ridicat prin crearea unei stări de pericol cu privire la viața, sănătatea, și integritatea persoanelor, cât și cu privire la patrimoniul acestora.

Suportul este asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.

La activități participă luptători ai Serviciului pentru Intervenţii şi Acţiuni Speciale și lucrători din cadrul D.G.A. Mureș.”

Sursa foto: Poliția Română

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

4 comentarii

  1. A carui partid e firma? Pariu ca e PSD/PNL?

  2. Firme deale lor pentru ei, fără licitații corecte pentru bani mulți din taxele celor onești.

  3. Poate aflăm și noi cine e administrator la firma. Tot un pedelist sau pesedist probabil cu firma pe numele nevestei sau soacrei, că tre să mănânce și ele nu.

  4. Tot firma de-a baietilor din servicii, nu pupa nimeni un contract baban cu statul, daca nu e „din sistem”! Din sistemul mafiot securistoid roman!