Operaţiune internaţională împotriva traficanţilor care transportă migranţi în Regatul Unit prin Canalul Mânecii
Poliţiile din mai multe ţări europene au lansat o operaţiune împotriva traficanţilor de persoane care transportă migranţi în Regatul Unit prin Franţa, a anunţat miercuri poliţia germană, transmite agenția de știri dpa. În cadrul operaţiunii, mai multe percheziţii au avut loc şi în vestul Germaniei, transmite Agerpres.
Potrivit unei purtătoare de cuvânt a poliţiei din Dusseldorf, traficanţii vizaţi sunt responsabili cu transportul de migranţi originari din Orientul Mijlociu, Africa de est şi de nord via Canalul Mânecii, în bărci gonflabile.
Peste 500 de poliţişti au fost implicaţi în raiduri de la începutul dimineţii de miercuri numai în landul vest-german Renania de Nord-Westfalia, a menţionat purtătoarea de cuvânt.
Alte operaţiuni au loc spre sud, în landul Baden-Wurttemberg.
Investigaţiile au fost conduse de autorităţile franceze, dar acţiunea poliţiei de miercuri a fost coordonată la nivel european.
La operaţiune au luat parte ofiţeri din organismele de poliţie şi justiţie din Uniunea Europeană, cunoscute ca Europol şi, respectiv, Eurojust, precum şi cel puţin 20 de anchetatori francezi.
Poliţia germană a fost solicitată să aplice peste 10 mandate de arestare europene, a adăugat purtătoarea de cuvânt. Conform poliţiei, traficanţii de persoane vizaţi sunt un grup irakiano-kurd.
În ultimii ani a crescut numărul migranţilor care traversează ilegal Canalul Mânecii în mici ambarcaţiuni, dinspre Franţa. Zeci de migranţi au murit în urma unor accidente petrecute ca urmare a supraaglomerării unor bărci de cauciuc, ziarul francez Le Parisien indicând cel puţin 72 de morţi în astfel de traversări anul acesta.
Marea Britanie încearcă de mai mulţi ani să oprească fluxul de migranţi cu ajutorul Franţei.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.