G4Media.ro

Operaţiunile de pe Aeroportul Palma de Mallorca, paralizate temporar de ploi torenţiale

Operaţiunile de pe Aeroportul Palma de Mallorca, paralizate temporar de ploi torenţiale

Apa a curs în cascade din tavanul Aeroportului Palma de Mallorca, capitala insulei spaniole Mallorca, iar avioanele au fost reţinute la sol, pe pistele inundate, în timp ce ploile torenţiale s-au abătut marţi asupra acestei populare destinaţii turistice, transmite Agerpres care citează Reuters.

Furtuna a paralizat toate activităţile de pe Aeroportul Palma de Mallorca, cunoscut şi sub numele Aeroportul Son Sant Joan, al treilea ca mărime din Spania, ca urmare a imposibilităţii de a opera în condiţii de siguranţă, după cum a anunţat operatorul Aena într-un comunicat.

Aeroportul şi-a activat planul de urgenţă, iar zborurile cu destinaţia Mallorca au fost redirecţionate temporar către alte aeroporturi, a declarat ministrul Transporturilor, Oscar Puente.

Ulterior, Puente a precizat pe platforma X că operaţiunile de pe aeroport erau reluate pe măsură ce ploaia scădea din intensitate.

Agenţia naţională de meteorologie AEMET a declarat că staţia sa de la aeroport a înregistrat cantităţi de precipitaţii de aproape 5 centimetri pe oră şi, pe alocuri, de până la 9 centimetri în mai puţin de o oră.

Înregistrări video postate pe reţeaua socială X, a căror autenticitate nu a fost verificată de Reuters, arătau apa curgând din tavanul zonei comerciale a aeroportului, în timp ce călători îmbrăcaţi cu haine de vară erau udaţi de apa care pătrundea prin ferestre şi care se scurgea din găleţile pline, plasate dedesubt. În alte imagini puteau fi văzuţi şoferi care se chinuiau să traverseze cu maşinile o parcare inundată.

Traficul de pe Aeroportul Palma de Mallorca a atins anul trecut cifra de 31,1 milioane de pasageri, un record istoric.

Insula mediteraneană Mallorca, cunoscută pentru plajele sale pitoreşti şi vremea însorită, reprezintă una dintre cele mai vizitate destinaţii din Europa, fiind populară în special în rândul turiştilor germani şi britanici.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...