Opinia publică occidentală este naivă: Autoritatea Palestiniană incită permanent la ură împotriva Israelului și a evreilor (Opinie The Times)

• Opinie semnată de Melanie Philips pentru The Times

Autoritatea Palestiniană (AP) a afirmat duminică că Israelul însuși a comis masacrul a 350 de civili proprii la festivalul de muzică de lângă Gaza din 7 octombrie. Aceasta a sugerat că „elicopterele israeliene” au bombardat participanții israelieni după o decizie israeliană de a-i ucide pe toți.

Această detestabilă teorie a conspirației – bazată pe o relatare deformată a unui articol fals al unui ziar israelian – a fost contrazisă în mod demonstrabil de mărturiile supraviețuitorilor, de dovezile video în care se vedeau parapantele înarmate secerând participanții la festival în timp ce aceștia fugeau pentru a-și salva viața și de răpirea altora în Gaza.

Având în vedere că pogromul Hamas din acea zi a constituit cel mai grav masacru de evrei de la Holocaust încoace, afirmația AP a fost echivalentă cu negarea Holocaustului. Acest lucru nu a fost surprinzător; liderul AP, Mahmoud Abbas, și-a primit doctoratul de la Academia Sovietică de Științe pentru o teză din 1982 în care a pus la îndoială nu numai numărul de evrei uciși în Holocaust, ci și existența camerelor de gazare.

Cu toate acestea, administrația Biden dorește ca AP a lui Abbas să preia conducerea Gaza atunci când războiul se va încheia în cele din urmă, cu crearea rapidă a unui stat palestinian alături de Israel.

Poziția americană reflectă credința occidentală larg răspândită că, în timp ce Hamas sunt palestinieni „răi”, AP reprezintă palestinienii „buni” care au dreptul la un stat propriu. Dar oficialii atât din AP, cât și din partidul său dominant, Fatah, au reacționat la 7 octombrie îndemnând la mai multe masacre de evrei, cerând sfârșitul Israelului și exprimându-și entuziasmul față de atrocitățile comise de Hamas ca fiind „o sursă de mândrie, eroism și onoare pentru poporul palestinian”.

În plus, AP a prezidat asupra creșterii numărului de atacuri teroriste în teritoriile disputate din Cisiordania, de a căror guvernare este responsabilă în conformitate cu acordurile de la Oslo din 1993. Timp de mai multe luni înainte de pogromul Hamas, au avut loc zilnic atacuri criminale din această zonă împotriva israelienilor și multe alte comploturi teroriste care au fost dejucate.

Începând cu 7 octombrie, acestea s-au intensificat în gravitate ca un front suplimentar în războiul împotriva Israelului, rezultând în lupte între forțele israeliene și Hamas și alte grupuri armate, cu victime atât din partea FDI, cât și a teroriștilor.

Au existat, de asemenea, atacuri asupra palestinienilor comise de tineri israelieni cunoscuți sub numele de „tinerii din vârful dealurilor” care locuiesc în zonele disputate. Există o îngrijorare justificată că acestea nu sunt tratate cu toată duritatea cu care ar trebui să fie tratate, deoarece ministrul israelian al securității, Itamar ben Gvir, este el însuși un provocator extremist. Dar faptul că aceste comunități evreiești sunt supuse unor atacuri palestiniene neîncetate și criminale scapă cumva cu totul atenției occidentale.

La fel de puțin mediatizat este și faptul că AP pompează în mod constant o demonizare în stil nazist a evreilor, face apel la război sfânt islamic împotriva lor și îi învață pe copiii palestinieni că cea mai înaltă chemare a lor este de a ucide evreii și de a-i alunga din întregul teritoriu al Israelului.

Indiferent ce spun liderii AP în limba engleză pentru consumul occidental naiv, adevărata lor agendă – așa cum au declarat chiar activiștii palestinieni – este „strategia etapelor”, în care un stat palestinian va fi mijlocul de a distruge complet Israelul.

Este foarte posibil să existe palestinieni care doresc să trăiască în pace alături de Israel. Cu toate acestea, un sondaj de opinie realizat în rândul palestinienilor din Cisiordania și Gaza în timpul celei de-a patra săptămâni de război de către Arab World for Research and Development a arătat că 75% dintre aceștia susțin atrocitățile comise de Hamas – cu un sprijin considerabil mai mare în Cisiordania decât în Gaza.

Realitatea sumbră este că nu există niciun lider palestinian și nici o majoritate a palestinienilor care să fie pregătiți să trăiască în pace cu Israelul.

Dacă doar „două state” ar fi într-adevăr soluția. Un stat palestinian a fost oferit de mai multe ori în ultimul secol, cel mai recent în 2008, când Israelul a oferit un stat pe 93% din teritoriile disputate. De fiecare dată, palestinienii nu numai că au refuzat, dar și-au intensificat războiul de exterminare împotriva patriei evreiești.

Adevărul neplăcut este că acest război a fost continuat de Occident. Încă din anii 1930, când Regatul Unit a renunțat la obligația sa legală de a stabili evreii pe teritoriul actual al Israelului, al Cisiordaniei și al Fâșiei Gaza, pentru a recrea patria lor, și s-a oferit în schimb să împartă pământul între evrei și arabi, puterile occidentale au recompensat, au sancționat și au stimulat războiul palestinian împotriva acestei patrii, presând în același timp Israelul să își compromită securitatea.

Cu excepția Qatarului, care finanțează masiv Hamas (dar în fața căruia Occidentul se înghesuie din cauza participațiilor extinse ale Qatarului în instituțiile occidentale), palestinienii nu au practic niciun sprijin în rândul liderilor lumii arabe. Principala armă a palestinienilor este Occidentul liberal, pe care se pot baza pentru a le difuza propaganda și demonizarea Israelului.

Faptul că aceasta a devenit cauza cauzelor pentru progresiști ajută la explicarea sprijinului șocant sau a indiferenței față de scandările genocidare împotriva Israelului și a evreilor de pe străzile Londrei și din alte orașe occidentale.

Dacă Occidentul s-ar trezi și le-ar spune liderilor palestinieni că, până când nu încetează să mai incite la distrugerea Israelului și la exterminarea evreilor, nu vor primi niciun fel de finanțare, recunoaștere sau sprijin, acest conflict teribil ar lua sfârșit.

La fel și corupția intelectuală care a făcut ca Occidentul să nu mai aibă busolă morală și l-a adus pe marginea prăpastiei civilizaționale.