G4Media.ro

Opinie/ Alegerea facultății, o decizie dificilă. Cum mi-a schimbat perspectiva participarea la…

IUF 2025 / Foto: Sonia Sefcenco

Opinie/ Alegerea facultății, o decizie dificilă. Cum mi-a schimbat perspectiva participarea la un târg de universități

În țară sau în străinătate ? Un domeniu clar sau mai este loc de opțiuni ? Pentru mulți elevi, lucrurile nu sunt chiar clare deși se apropie de anii finali de liceu. Un târg de universități poate ajuta la a contura o decizie sau, cel puțin, la a schimba perspectiva și este exact ce mi s-a întâmplat mie și altor colegi la finalul săptămânii trecute.

La fel că mulți tineri din ziua de azi, nu știu foarte bine ce vreau să fac după liceu. Există foarte multe posibilități iar gândul că, în doi ani voi termină liceul și va trebui să aleg o facultate care care îmi va influența viitorul mă înspăimântă.

Înainte de a merge la târgul de universități de săptămâna trecută (International University Fair – IUF), aveam o viziune destul de limitată asupra opțiunilor mele. Știam că nu vreau să urmez o facultate de științe și atunci credeam că singurele variante rămase erau psihologia și dreptul. După acest eveniment, mi-am dat seama  că am greșit, există multe variante pe care nu le luasem în considerare.

La târg am putut discuta direct cu reprezentanții universităților din țară și din străinătate despre programele de studiu, taxele de școlarizare și bursele disponibile. Toți au fost foarte amabili și mi-au oferit informații despre programele de studiu la care doream să aplic, răspunzându-mi tuturor neclarităților. Majoritatea facultăților erau din Olanda, Germania și Belgia, dar au fost și reprezentanți din Spania, UK, și Franța. Pentru a găsi mai rapid standurile de interes este foarte util să existe o hartă, precum cea pe care am primit-o aici.

Am aflat lucruri utile și despre oportunitățile din țară. Prietena cu care am mers era interesată de facutatile din România, iar la eveniment au fost prezente  multe astfel de standuri. A reușit să își facă o idee mai bună despre posibilitățile de studiu din România, dar a fost plăcut surprinsă și de câteva din afară țării, lucru la care nu s-ar fi așteptat. La fel că ea, și eu am fost descoperit  programe pe care până acum nici nu le lua în considerare.

Este foarte importantă și atmosfera evenimentului. M-am bucurat să întâlnesc mulți prieteni și colegi care erau voluntari aici. Deși puțin obosiți după o zi lungă,  erau entuziasmați că pot află informații noi ajutându-i pe ceilalți în același timp. Majoriatea participanților erau elevi de clasa a 10-a și a 11-a căutând să își facă o idee mai bună despre viitorul lor universitar.

Am stat de vorbă pentru ENTR cu una dintre voluntarele de la acest târg, Sarra Riad, care a povestit despre experiența de voluntariat și alegerile sale în ceea ce privește studiile. (Tot în video de mai jos, un rezumat al cifrelor principale legate de acest târg)

În final, am aflat multe informații despre admitere , dar am descoperit și multe opțiuni la care nu mă gândisem. Înainte de participarea la târg pentru mine nu există decât planul A, nu aveam niciun backup în cazul în care nu eram admisă la facultatea pe care o voiam. Acum am mai multe alternative pe direcții diferite și mă simt mult mai încrezătoare că voi alege cea mai bună opțiune pentru mine.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.