G4Media.ro

OPINIE De ce ezită PSD să depună moțiunea de cenzură împotriva Guvernului…

OPINIE De ce ezită PSD să depună moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Cîțu

Marcel Ciolacu a tot repetat – ultima oară chiar miercuri – că PSD va depune moțiune de cenzură pentru demiterea premierului Florin Cîțu doar după ce se încheie Congresul PNL, astfel încât demersul să nu influențeze în niciun fel disputa internă a liberalilor și să nu fie de folos niciuneia dintre taberele aflate în competiția pentru șefia partidului.

La o zi distanță, în emisiune la Antena 3, liderul social-democat s-a sucit anunțând că moțiunea va fi depusă sigur în primele zece zile ale noii sesiuni parlamentare, adică la început de septembrie, înainte de Congresul PNL și înainte de Congresul USR PLUS.

„Nu vrem să mai condiționăm moțiunea de congresele lor, ci de ceea ce trăiesc românii în această perioadă”, și-a motivat Ciolacu schimbarea de opțiune, deși cu numai o seară înainte tot el afirma că „după părarea sa”, cu moțiunea trebuie așteptat până după Congresul PNL, ca „liberalii să-și ducă bătălia și  înjurăturile lor, fără să fie folosit PSD-ul în disputa pentru președinția prtidului”.

Răzgândirea liderului social-democrat de pe o zi pe alta arată că și în PSD taberele sunt împărțite. Există gruparea din jurul Gabrielei Firea și cea din jurul lui Marcel Ciolacu și Vasile Dâncu, ambele cu conexiuni și interese diferite în plan politic, posibil și cu agende separate.

Sursa Foto: Cosmina Fernoagă/ Arhiva Personală

Pe de altă parte, schimbarea de decizie mai reflectă strategiile pe care le au în vedere liderii social-democrați. Principalele formațiuni de la guvernare, PNL și USR PLUS, își duc bătăliile interne pentru acapararea puterii în partidele lor, pe un fond accelerat al scăderii credibilității actualului guvern, aflat în pragul confruntării cu noul val de epidemie și cu posibile nemulțumiri sociale provocate de escaladarea tarifelor la energie și carburanți.

„PSD nu își dorește să intre la guvernare cu PNL, după ce se rupe actuala coaliție” – a tot repetat în ultima perioadă Marcel Ciolacu, punctând că o reașezare a guvernului care să-i implice și pe social democrați va putea avea loc doar în cazul în care se va ajunge la alegeri anticipate.

Reiese de aici o prima abordare pe care o are în vedere PSD-ul, cu privire la o eventuala rupere a coaliției de guvernare și la rolul pe care social-democrații vor trebui să și-l asume, fie de a intra la guvernare alături de liberali, fie de a rămâne în continuare în opoziție, pentru a profita de scăderea tot mai mare a credibilității actualei coaliții de guvernare.

Din moment ce liderul social-democrat repetă constant că n-ar intra la guvernare și că n-ar ajuta PNL-ul să formeze o majoritate parlamentară – cel puțin nu în acest moment, ci doar dacă ar avea loc alegeri anticipate, lucru cel mai puțin probabil – e lesne de înțeles decizia de a depune în grabă moțiunea de cenzură. S-ar marca un simplu moment de „opoziție”, PSD având totodată certitudinea că moțiunea nu poate trece doar cu voturile parlamentarilor social-democrați și AUR. Altfel spus, Cîțu poate rămâne să guverneze și să deconteze electoral, în timp ce PSD are o șansă bună să crească electoral.

Într-o altă abordare, PSD ar putea depune moțiunea de cenzură după Congresul PNL și chiar după Congresul USR-PLUS, prin noiembrie, decembrie, când există riscul ca în ambele formațiuni politice să apară falii. După ce sunt alese  noile conduceri atât în PNL cât și în USR PLUS, vor exista „perdanții” și „câștigătorii”. Fiecare dintre ei vor avea cu totul altă abordare, alte opțiuni, inclusiv dorința de a participa la un vot împotriva Guvernului Cîțu. Ar putea fi un moment în care PSD să poată obține prin negociere demiterea premierului Cîțu, dacă ar vâna într-adevăr acest lucru.

În cazul PSD, deciziile par împărțite între lideri. Chiar dacă Ciolacu a afirmat joi seara că moțiunea va fi depusă la început de septembrie, când începe noua sesiunea parlamentară, lucrurile nu sunt nici acum bătute în cuie.

Potrivit news.ro care citează o sursă din PSD, „duminică, la Neptun”, social democrații se vor așeza la masă și vor decide cum este mai bine să procedeze. Paul Stănescu şi Gabriela Firea sunt cei care insistă ca moţiunea de cenzură să fie depusă la începutul sesiunii parlamentare, iar votul să fie dat exact înainte de Congresul PNL.

 

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

39 comentarii

  1. Un lucru este cert-UDMR va fi in orice coalitie!

  2. Cică „PSD nu își dorește să intre la guvernare cu PNL…”.

    Păi atunci nici eu nu vreau să ies la o cafea cu următoarele:
    – Angelina Jolie
    – Charlize Theron
    – Monica Bellucci
    – Mădălina Ghenea
    (lista e deschisă)

    • Comparaţia ta eşuează exact acolo unde tu crezi că te serveşte. Niciuna din damele listate de tine nu are şi nu vrea să aibă habar de existenţa ta. Dar PNL-iştii şi PSD-iştii au habar unii de alţii şi sunt legaţi ȋntre ei printr-o romanţă veche, in care au făcut infinite schimburi de gonococi, de care nu mai pot scăpa. Nu degeaba PNL = PSD.

    • @ PNL = PSD

      Logica ta e apă sfințită.

    • Ce tampenie e asta cu anticipatele,il pune Iohannis de 3 ori pe Ciolacu candidat de PM si cade direct in prapastie!Nu pot sa fure din banii europeni nu-i intereseaza,asa ca mu-si dorect guvernarea in valul 4!Gargara demagogica tip Ciolacu!

    • Adaug-o si pe mama ta pe lista.

  3. Toți avem opinii, doar unele se transforma in posibile legi si sunt supuse democratic la vot.
    Traiasca majoritatea aflata la putere

    • Nu ai decit sa mergi la vot si dai puterea unei majoritati , indiferent cum se numeste dar trebuie votat masiv .

  4. PSD trebuie destructurat prin orice mijloace!

    • Pentru binele românilor și al României acest guvern trebuie să pice. Locul acestei „coaliții de dreapta” este la coșul de gunoi al istoriei.
      Nu v-ați convins până acum că PSD va câștiga toate alegerile din 2024?
      Da, și eu voi vota PSD, pentru țară și popor!

  5. Simplu de ce: ii lasa pe Zombilitici sa-si rupa gatul de tot si sa duca Romania in faliment!
    Iar Romanii, la foamete: deja jumate dintre romani NU sunt in stare sa-si plateasca Facturile la Energie electrica, in conditiile in care marii Furnizori deja au anuntat Clientii ca la Contracte in derulare(!) Pretul Energiei electrice si al gazelor va EXPLODA!
    Acum vreo Ora la REALITATEA TV, votanti ai PNL spuneau ca REGRETA ca i-au votat si ca NU ii vor mai vota in viata lor!
    Si nu aratau a muritori de foame, ca votantii SD!!!
    Zombiliticul insa NU consuma Energie electrica(foloseste lampa cu petrol sau opaitul!), nici Gaz, nici paine, el traieste in pestera ca-n Evul mediu si mananca ce culege: fructe si pante plus ca vaneaza!!

  6. fata morgana ce zicea ?

  7. Banditii bolșevici au uitat ceva nefurat și-i doare sufletul .

    • Mă întreb în ce peșteră trăiești, dar intrăm în alte discuții.
      Pentru cultura ta generală (se vede că ai cam chiulit de la ora de istorie) PSD a picat de la guvernare în 2019, iar PCR este interzis din 1989. Mai bine ai reformula, jos neomarxiștii vânzătorii de țară și hoții de voturi (vezi alegerile locale din Sectorul 1).

  8. Cineva, care-și dorește neapărat căderea actului guvern, ce crede despre momentul mai eficace al depunerii moțiunii PSD, este acela dinaintea congresele PNL și USR, sau după?!
    Eu înclin mai repede pentru cel dinaintea congreselor, că după nu mai văd atâta interes din partea perdantilor dacă perdanții vor fi cei ai lui Orban!

  9. La următoarele alegeri PNL dispare de pe scena politică românească la fel ca PNȚCD iar PSD va castiga alegerile la un scor zdrobitor istoric.

    • tot cu tesla te lovesti si tipi ajutor

    • Eu nu am atâta timp să aștept alegerile la termen.

    • Asa cum Basescu cu pdlisti a nenorocit PNTCD care a fost unul din partidele mele de suflet in special Emil Constantinescu asa a patit si PNL diferenta este ca cei din PNTCD nu aveau pdlisti, erau doar nepregatiti si nici hoti nu erau……PNL are numai fosti pdlisti in el au avut Crin Antonescu si Iohannis grija sa ii nenoroceasca…….Bine ar fii sa revina si PNTCD sa aiba si PSD odata in viata competitie serioasa poate…..Doar pnl,usr plus si pmp sa nu mai fie ca de pdlisti si urmasii lor sunt satul !!!!!

  10. Mama Omida nu greşeşte niciodată dar voi niciodată nu o ascultaţi.
    Ce v-am spus măi că PSD nu vrea să intre la guvernare(iar sondajul Curs a spus-o clar) că vrea să bage moţiune împotriva lui Cîţu înainte de congresul PNL care nu are nici o şansă de trecere (e logic că nu s-a schimbat cu nimica de la ultima moţiune), aşa că dacă mai există postac PSD-ist pe aicea ar fi bine să îşi ia un concediu PRELUNGIT că până nu se termină cu COVID şi începe să se adune ceva BANI ca să aibă MOTIVE să intre la guvernare PSD va fugi ca Sosoaca de vaccinare de guvernare. Ascultaţi la Mama Omida şi nu vă mai pierdeţi raţiunea degeaba pe aicea că încă mai aveţi mult de aşteptat pentru că altfel preconizăm că veţi trece de partea neo-marxiştilor că s-ar putea să vă prindeţi şi voi cum merg treburile dacă mai bântuiţi mult pe aicea că o să le daţi dreptate la ceilalţi cum ar fi Mama Omida, aşa că ce nu ştiţi nu vă face rău deci e timpul să vă faceţi ca nu vedeţi că e singura voastră salvare să nu vă pierdeţi încrederea aia oarbă, daaaa.

    Dar totuşi cum v-am spus că de fiecare dată când deschid gura se dau de gol iar la Ciolacu în majoritatea timpul doar gura vorbeşte că altceva nu are în cap de câteodată ca să se dea mişto că scoate şi el ceva inteligent pe gură spune şi chestii reale (dar aşa prin surprindere de nu te aştepţi de îşi dă chiar şi el seama dupăia ce a scăpat pe gură, dar fără să vrea) ca să pară că are importanţă că aşa se întâmplă cu ăştia mai înceţi la minte, iar el s-a dat de gol ce vrea în viitor măi postacilor şi cam asta vrea Ciolacu: „ca PNL să facă un guvern minoritar sprijiniţi la şmecherii de PSD şi toată şatra FSN-istă din umbră până trece COVID şi se adună destulă MIERE în visteriile statului apoi TOT EI îi vor da jos cu vreo moţiune şi desigur TOATĂ mizeria va fi doar a PNL apoi istoria îi va pune lângă Căcărău şi Tăriceanu şi alţi fraieri de dinaintea lor”. Iar la final cum doar USR-Plus va fi izolată politic de toţi ei vor mai rămâne să adune toate electoratele scârbite de la toţi ceilalţi, dar să vedem dacă nu reuşesc până atuncea să se urce populaţia pe ei că asta e varianta cu cele mai mari şanse de reuşită în orice sondaj, inclusiv şi a celor de la Curs chiar dacă ei le editează şi le dau pe invers cum vreau ei.

    Oricum avem şi o întrebare capcană „dacă se rupe alianţa iar USR-Plus bagă ei o moţiune PSD nici pe aia nu o vor vota, întrebam pentru un USL-ist ca să ştie dacă poate să doarmă liniştit 🤣?”….pe asta cum o veţi explica electoratului vostru 🙄?….eu zic să nu mai băgaţi nici o moţiune şi să uitaţi de ele că e înspre binele vostru că oricum uită electoratul vostru la un momentdat, dar dacă le tot amintiţi nu are cum să uite măi 😄.

    Auzi măi se adună toţi securiştii ca pe vremurile FSN că nici pe vremea USL nu erau decât două structuri dar acuma sunt toate măi ca la începutul împărţirii democraţiei de şi-au împărţit pluralismul politic între ei, nici măcar nu mai vor să o mai facă pe poliţistul bun şi rău cum au făcut-o 31 de ani şi se adună toţi pe baricade să facă faţă neo-marxismului (boală grea cu raţe 🦆)……vă băga în boală neo-marxiştii ăştia, aşai?

  11. La ce prostii face Câțu &co PSD ar face o mare prostie sa depună moțiunea de cenzura.Urmeaza iarna ,valul 4si cine știe ce alte necazuri.Au vrut guvernul”Meu”îl au.In rest sanatate la tot natul

    • Nu o sa vina PSD la guvernare deabia a mai crescut putin…..Plus toata mizeriile astora o sa le cada in cap si o sa se intoarca la un scor mai rau decat il adusese Dragnea……PSD trebuie doar sa darame 3 guverne ca sa aiba loc alegeri anticipate……..Iar PNL si USR PLUS o sa se sustina 3 ani dearece sunt constienti ca numai prind ciolan iar PSD si AUR nu au majoritate……PSD e constient ca asta o sa faca…..Toata ura pe care au girato usr si pnl asupra PSD o sa se verse peste ei in 1-2 maxim !!!!

  12. Ciolacu vrea refacerea USL, se va numi Alianţa Hoţilor.

  13. O motiune depusa inainte de alegwrile interne ale PNL e total degeaba. Dupa, daca pica Orban, e posibil ca sustinatorii lui sa voteze motiunea , sa cada Catu, iar alternativa va fi Orban prim-ministru ,cu sustinerea PSD, si scaunul de presedinte al Camerei deputatilor sa fie dat PSD-ului.

  14. Mulțumim, doamna Cosmina Fernoagă! Frumoasa si inteligenta!

  15. Eu cred că, din punct de vedere electoral , PSD reacționează după o logică relativ bună, dar riscul este ca electoratul să le reproșeze că prea au stat degeaba în opoziție. Golanii lui Băsescu sunt majoritari în PNL. Mult timp am crezut că sunt o falanga a PSD ( fsn, pdsr) trimiși să ocupe gările . Se pare însă că sunt jigodiile de care au vrut să scape. Singurii care ar putea să-i scape pe vechii liberali de ticăloșii ăștia sunt cei de la PSD. Probabil or să o facă în într-o zi pentru că, dacă rămân în politică doar ei și AUR, își cam taie punțile cu lumea civilizată . Liberalii vechi merită totuși o lecție pentru că, dorind să ajungă singuri la putere, au mers pe mâna arogantului nostru președinte, care sas fiind, a vrut să ne arate el cum se face un mare rahat . Bre, staturam noi destul cu turcii, altă rețetă mai ai?
    Singurul lucru bun pe care încearcă să-l facă Iohannis este să scape justiția de SRI și de asta, cred eu, că i-a băgat pe ăia de la USR în cort. Nu sunt însă convinsă că va reuși să-i scoată prea curând cu toate că ei nu trec de intelectul de limită. Oare de ce?

  16. Ciolacu de ce nu se barbiereste, face reclama la pampersi???