G4Media.ro

OPINIE De ce nu este demis din Guvern cinicul ministru al Sănătății?…

Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media

OPINIE De ce nu este demis din Guvern cinicul ministru al Sănătății? Cele mai grave exemple de indolență și sfidare ale lui Alexandru Rafila

„Acest spital nu este al Asociaţiei «Dăruieşte Viaţă», este al Spitalului «Marie Curie»”, a declarat Alexandru Rafila (PSD) cu nonșalanță la o emisiune în weekend despre spitalul pentru copiii bolnavi de cancer construit sută la sută din donații ale cetățenilor și ale unor companii private.

Spitalul – singurul construit în România în 30 de ani – nu a fost făcut de „Marie Curie”, nu a fost făcut de nicio instituție a statului, nu a fost inaugurat cu tăieri de panglici. Spitalul a fost construit de cetățeni sătui de neputința guvernanților, care au pus mână de la mână, din donații pornind de la doar 2 euro și au demonstrat că se poate. 350.000 de oameni și o serie de companii private. Un proiect ridicat de la zero și predat la cheie statului de Oana Gheorghiu și Carmen Uscatu, cele două femei fondatoare ale Asociației „Dăruiește Viață”.

Finalizat din luna noiembrie, cu toate dotările la standarde occidentale, spitalul este și acum gol pentru că statul în frunte cu Ministerul Sănătății condus de Alexandru Rafila nu este în stare de peste patru luni să facă hârtii. În loc să-și facă treaba și să grăbească funcționărimea din minister să se ocupe de toate dosarele cu șină de care este nevoie pentru ca spitalul să funcționeze, Alexandru Rafila se plânge fără rușine de „presiunea mediatică” pe subiect.

„Spitalul este funcţional, dar trebuie rezolvate şi aceste probleme, nu avem ce să facem”, se scuză Rafila.

Alexandru Rafila ar trebui să meargă la „Marie Curie” și să spună „nu avem ce să facem” uitându-se în ochii copiilor bolnavi de cancer și ai părinților lor care luptă pentru viață înghesuiți în saloane subdimensionate, cu toaleta pe hol și geamuri care dau în interior. Și care privesc neputincioși la clădirea nouă din curte, cu saloane adecvate pentru copii și părinții care stau alături de ei internați luni de zile, cu echipamente de ultimă generație care să le crească șansele de a se vindeca (în România, rata de supraviețuire a copiilor cu cancer este cu circa 20% mai mică decât în Occident).

Și mai văd cum se moare, cum unii dintre ei pierd lupta. Așa se moare la „Marie Curie”:

Acesta este doar ultimul episod scandalos în care ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, îi tratează cu cinism pe pacienții din România, în special pe cei cu cele mai grave boli.

De un an de zile, Alexandru Rafila amână fără nicio justificare reală adoptarea normelor pentru Planul național pentru combaterea cancerului, așteptat cu disperare de bolnavi.

Planului național pentru prevenirea și combaterea cancerului a fost adoptat ca lege în Parlament în anul 2022, cu votul tuturor partidelor, într-un consens rar întâlnit pe teme de interes major pentru societate. Planul a fost elaborat după ce între 50 și 200 de specialiști au lucrat timp de aproape doi ani pentru realizarea acestui document care trebuia să aducă beneficii bolnavilor de cancer, în esență prin acces mai ușor la investigații și tratament.

Alexandru Rafila și-a asumat planul în calitate de inițiator al legii, alături de Nelu Tătaru (PNL), Patriciu-Andrei Achimaș-Cadariu (PSD), Adrian Streinu-Cercel (PSD), Attila Laszlo (UDMR), Nicoleta Pauliuc (PNL), Iulia Scântei (PNL). Proiectul a fost semnat de aproape 200 de parlamentari PSD, PNL, USR. În niciun moment cât s-a lucrat la acest plan, nici când a intrat în procesul legislativ, nici la promulgarea cu ceremonial la Palatul Cotroceni de către președintele Iohannis, nici măcar la scurt timp după intrarea în vigoare a legii, Alexandru Rafila nu a spus niciun moment că planul nu este bun, că sunt erori, că trebuie revizuit.

După ce a fost adoptat și Ministerul Sănătății trebuia să-și facă treaba și să lucreze la normele de aplicare, Alexandru Rafila a ieșit cu declarații care i-au revoltat chiar și pe colegii săi de partid. Rafila a susținut că planul nu poate fi pus în aplicare, pentru că măsurile propuse nu au legătură cu obiectivele, iar planul trebuie „corectat”.

Federația Asociațiilor Bolnavilor de Cancer a ieșit cu declarații publice în care susținea că, dacă legea nu este implementată, omoară speranța pacienților, iar deputatul PSD medicul Patriciu Achimaș Cadariu l-a acuzat public pe colegul său de partid Alexandru Rafila de „crimă cu premeditare”.

Abia la jumătatea anului trecut Ministerul Sănătății a prezentat primele norme de aplicare a Planului pentru combaterea cancerului, însă insuficiente și a venit și cu o nouă variantă a planului, care să-i poarte semnătura.

Bolnavii de cancer au organizat proteste în stradă, președintele Klaus Iohannis i-a transmis un mesaj public lui Alexandru Rafila, iar premierul Marcel Ciolacu i-a cerut imperativ să-și facă treaba. Rafila a rămas neclintit.

În octombrie Comunitatea Declic a organizat, în Piața Victoriei, un protest pentru a cere deblocarea Planului pentru combaterea cancerului. Au fost înșirați în fața Guvernului 153 de saci „cu cadavre”, simbolizând numărul oamenilor care pierd lupta cu cancerul în fiecare zi în România.

Cel mai recent, președintele Senatului, liderul PNL Nicolae Ciucă, a afirmat, în februarie 2024, că au existat „o serie de întârzieri nepermise” în implementarea Planului Naţional pentru Prevenirea şi Combaterea Cancerului, exprimându-şi „speranţa” ca acestea să fie depăşite în acest an!

Tot Alexandru Rafila este ministrul care a pierdut 740 de milioane de euro fonduri europene nerambursabile din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) pentru spitale noi. În septembrie 2023, ministrul Sănătății a tăiat din PNRR șase spitale sau secții noi ale unor unități medicale, din cauza „riscului ridicat” de nerealizare, după cum a anunțat atunci în exclusivitate G4Media.

Banii au fost pierduți pentru că proiectele sunt întârziate, iar condiția pentru a primi fondurile nerambursabile din PNRR este ca acestea să fie finalizate până la jumătatea anului 2026. Dar cum ar putea să fie accelerate astfel de proiecte, când o altă instituție așteaptă luni de zile ca Ministerul Sănătății să îi răspundă la adrese oficiale?

Tot ce ajunge la Ministerul Sănătății condus de Alexandru Rafila se blochează. Un ministru al Sănătății care are agenda plină de participări la diverse reuniuni și conferințe în străinătate, din Europa până în America Latina (în octombrie 2022 a petrecut o săptămână în Cuba, la o conferință alături de miniștri din America Latina, Africa și Asia).

Și încă o dovadă a cinismului acestui ministru este încercarea de a schimba legislația pentru a coborî standardele de îngrijire a marilor arși, pacienții care necesită cea mai complexă asistență medicală dintre toți bolnavii. Alexandru Rafila a vrut să creeze „din pix” centre de mari arși, pentru că statul român nu a reușit să construiască nici măcar un centru de mari arși în peste 8 ani de la tragedia din clubul Colectiv.

În august 2023, Alexandru Rafila susținea că în România sunt 34 de paturi pentru marii arși (raportându-se la standardele reduse pe care voia să le adopte), deși chiar documentele de la Ministerul Sănătății îl contraziceau.

Acestea sunt cele mai flagrante exemple de indolență și sfidare ale lui Alexandru Rafila, înșurubat în fotoliul de ministru al Sănătății, ale cărui decizii pot face diferența, fără nicio exagerare, între viață și moarte.

Un ministru atât de sfidător la adresa celor mai vulnerabili dintre cetățeni ar fi trebuit să fie demis sau să i se ceară demisia de mult. Menținerea lui Alexandru Rafila în continuare în funcția de ministru al Sănătății nu poate arăta decât dispreț față de societate.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

19 comentarii

  1. pentru ca PNL a fost „smecher” doar cu USR, iar hotii se apara intre ai

  2. Cate crize de epilepsie făceau in direct cei de la Antena 3 dacă s-ar fi comportat similar Vlad Voiculescu… 😀

  3. Pentru ca este un pui de tortionar dotat cu cinismul necesar respectarii politicii guvernului: majoritatea drepturilor pacientilor sunt teoretice. In practica se blocheaza tot ce se poate, indiferent ca sunt in joc vietile unor oameni, pentru ca sumele colectate din contributii la sanatate si accize pe tutun, alcool, etc, care ar trebui folosite in beneficiul pacientilor sunt sifonate sau, daca raman necheltuite, se redistribuie in pensii speciale, prime, etc. Programele nationale consuma fonduri, tratamentul, spitalizarea consuma fonduri. Toate acestea sunt blocate fie prin asa zise erori ale serverelor CNAS, prin asa-zise erori strecurate in legi sau alte gaselnite. Cu cat trag mai mult de timp, cu atat raman mai multe fonduri necheltuite care se redistribuie. Ar trebui initiata o lege care sa impiedice redistribuirea sumelor alocate sanatatii, educatiei, apararii fara de care un stat nu are viitor.

  4. Ce s-ar fi intamplat daca Vlad Voiculescu ar fi avut astfel de atitudine?
    Unde e sosoaca, simion si gasca lor de romani neaosi, de ce nu protesteaza pt demiterea acestui individ ?

  5. Pot să sumarizez?

    Securltatea se **** pe restul

    Cred că am cuprins tot

  6. de ce nu e demis? este o intrebare retorica, nu-i asa ?! nu e demis pentru ca face parte din clica de fii si nepoti ai fostei nomenclaturi si securitati. doar asa, pentru conformitate.

  7. De ce nu e demis? Pentru ca acum trei ani „s-au inteles”. Hai sa-i demitem noi pe toti in acest an!

  8. Nu este demis pt ca ciuma rosie si fratiorul ei(pnl) il respecta pe Rafilov, fiul tortionarului sovietic.

  9. In loc să-l demită îl trimit la Bruxelles. Hal de rezolvare.

  10. Rafila = omor prin indolență.

  11. Felicitări autoarei pentru articol. Presa este o mare putere in societate atunci când vrea.

  12. Face parte din nomenclatura comunistă, deci va fi susținut la infinit de către PSD.

  13. Dacă nu-i iese nimic nu semnează. Asta e PCR-ul.

  14. Asta reprezintă portretul perfect al clasei politice : oportunism, aroganță, lipsa de viziune pentru dezvoltare, sabotaj pentru societate împovărată de taxe, perpetuarea doctrinei comuniste deghizată în democrație, educație precară…

  15. El cum explica? Cum isi motiveaza ticalosia? Suntem tara bunului plac , ajunsa pe mana unor nulitati .

  16. Vă mai miră ceva? P/r/o/s/t/i/m/e/a e bună la un singur lucru. La vot. După aia e bună numai să fie stoarsă de bani. Dacă nu e bugetară sau pensionară specială.

  17. Cum de ce? Pentru ca votam peste 50% psd si pnl ca sa faca ce vor ei cu tara asta. Si in timp ce fura, ne dau si noua cate ceva. De aia.

  18. Cele două Doamne au declarat că au fost nevoite să treacă peste uriașe obstacole ca să construiască spitalul. Prafila a spus că ele doar au stâns niște fonduri și au tocmit un constructor. Eu îmi amintesc de la școală (iar acum sunt ferm convins de asta) că cel mai de preț lucru pentru orice societate sunt copiii. Prafila se opune de aproape o jumătate de an să apere copiii. Oare poate fi numit om acest Prafila? Dar Ciorlacu, pentru că nu-l demite, poate fi numit om?