OPINIE Doi ani de pandemie. Să nu îi uităm

S-au împlinit doi ani de zile de la apariția primelor cazuri de COVID-19. Economiile lumii s-au clătinat, s-au închis granițe, s-au anulat zboruri, s-au închis scoli și spitale, fabrici, oamenii rămânând fără locuri de muncă.

România a încercat, așa cum a putut ea, să facă față noii ordini. Teama de necunoscut a creat panică, frica în fața unui virus apărut dintr-odată a dus la momente de isterie generală. Vă amintiți imaginile din Lombardia de la început. Cu ambulanțele. Cu morții.

Vă amintiți spectaculoasele izolete în care oamenii erau urcați și transportați ca în filmele apocaliptice. Ne amintim cum spitalele din România s-au închis, externând bolnavii pentru a se transforma în unități exclusiv Covid, în condițiile în care românii sunt bolnavi de cancere, boli cardio-vasculare și fel și fel de alte patologii.

Ne aducem aminte când se internau cazurile ușoare de Covid și pacienții stăteau și câte 60 de zile într-o cameră, așteptând două teste PCR negative la rând. Privind retrospectiv, am putea cădea pradă tentației de a spune că s-a greșit prea mult. Însă, de fapt, s-a învățat din mers. Cum altfel, când nimeni, în istorie, nu s-a confruntat cu acest virus?

Cumva, societatea s-a adaptat, autoritățile din domeniu sanitar au învățat, s-au schimbat schemele terapeutice, tratamentul celor bolnavi, au apărut vaccinurile. Toată lumea a evoluat.

Și continuă să o facă.

E important să nu uităm.

Ne amintim cum în vară șeful statului și premierul anunțau că am învins pandemia, lovind în plin o campanie și așa palidă de vaccinare. Știm ce a urmat în toamnă, când Romania a fost nevoită să transporte bolnavi în alte țări fiindcă nu mai avea capacitatea de a-i trata în secțiile de Terapie Intensivă.

Ne vom aminti și la începutul anului următor, prin ianuarie și februarie, cum ne-am distrat de sărbători, cum am petrecut în târgurile de Crăciun, cum ne-am întâlnit la mese copioase in familie. Nu vom uita acest Crăciun.

Cel mai important e să nu-i uităm nici pe cei aproape 60.000 de români care au murit după ce s-au infectat cu coronavirus de la începutul pandemiei. Cei mai mulți provin din familii diferite. Zeci de mii de familii din România au rămas fără cineva drag, răni ce nu pot fi pansate, iar vindecate probabil că niciodată.

În memoria colectivă sunt doar niște cifre.

Dar ele au nume: Doru, Vasile, Ion, Marcel, Maria, Ana și așa mai departe.

Ei au rămas doar în fotografiile celor dragi și în statistici.

Un gând bun pentru ei și pentru familiile lor la final de an nu ar strica. Așa, să ne amintim și noi, la rândul nostru, că suntem tot oameni, nu roboți. Oameni. Și suntem atât de fragili.

Sursa foto: Pixabay.com