G4Media.ro

Opozanta belarusă Svetlana Tihanovskaia compară procesul său cu o „farsă”

Sursa foto: Twitter / Svetlana Tihanovskaia

Opozanta belarusă Svetlana Tihanovskaia compară procesul său cu o „farsă”

Lidera opoziţiei belaruse din exil, Svetlana Tihanovskaia, a calificat luni procesul său care începe astăzi în absenţa ei drept o „farsă” şi o „răzbunare” a preşedintelui Aleksandr Lukaşenko, potrivit unui interviu acordat AFP la Davos (Elveţia), relatează Agerpres.

Pe de altă parte, ea a descris manevrele militare ruso-belaruse drept o „cacealma” vizând deturnarea forţelor armatei ucrainene de pe linia frontului din estul ţării.

„Aceste procese nu sunt deloc procese. Este un spectacol, e o glumă, nu are nicio legătură cu justiţia”, a denunţat opozanta exilată în Lituania şi aflată în vizită în Elveţia. „Este o răzbunare personală a lui Lukaşenko şi a acoliţilor săi, nu numai împotriva mea, ci şi împotriva celorlalţi opozanţi ai săi”, a spus ea.

Confruntată cu „o duzină de acuzaţii”, printre care înaltă trădare şi conspiraţie pentru a prelua puterea, Tihanovskaia a spus că şi-a contactat avocatul din oficiu, dar acesta nu i-a răspuns niciodată.

„Nici nu ştiu ce va face aşa-zisul meu avocat în acest tribunal, cum mă va apăra”, a spus ea luni. „Nu ştiu cât va dura acest proces, câte zile, dar sunt sigură că mă vor condamna la mulţi, mulţi ani de închisoare”, a continuat ea.

Opozanta a calificat, de asemenea, exerciţiile comune ale forţelor aeriene organizate luni între Rusia şi Belarus drept o „cacealma” din partea lui Lukaşenko care a permis Rusiei să folosească teritoriul său pentru a organiza atacuri împotriva Ucrainei.

„Acesta este un spectacol pentru poporul din Belarus, cu scopul de a-l ameninţa, a-i spune: uitaţi-vă că armata rusă este aici, aşa că staţi cuminţi, nu vă opuneţi la nimic”, a declarat Tihanovskaia.

În opinia sa, obiectivul principal este de a „distrage atenţia soldaţilor ucraineni de la punctele fierbinţi din estul Ucrainei spre frontiera cu Belarus” în nord.

Svetlana Tihanovskaia, care a revendicat victoria în contestatele alegeri prezidenţiale din Belarus din 2020, a declarat că este prima persoană din ţara sa care participă la Forumul Economic Mondial de la Davos din 1992, cu doi ani înainte ca Lukaşenko să preia puterea.

„Este o mare onoare pentru noi, deoarece timp de peste 30 de ani Belarusul a fost ca o gaură neagră pe harta Europei: eram consideraţi o anexă a Rusiei”, a spus ea.

După contestatele alegeri prezidenţiale din 2020, regimul belarus a reprimat manifestaţiile istorice ale opoziţiei cu arestări în masă, exilări forţate şi întemniţări ale activiştilor şi jurnaliştilor.

Potrivit centrului belarus pentru apărarea drepturilor omului Viasna, în această ţară sunt în prezent peste 1.400 de deţinuţi politici.

Soţul Svetlanei Tikhanovskaia, Serghei Tikhanovski, a fost arestat înainte de alegerile prezidenţiale din 2020, ceea ce a determinat-o pe soţia sa să candideze în locul lui la alegeri. El a fost condamnat în decembrie 2021 la 18 ani de închisoare.

Autorităţile judiciare din Belarus au anunţat luni că l-au acuzat şi de „insubordonare” faţă de administraţia închisorii, acuzaţie care se pedepseşte cu doi ani de privare de libertate.

În aceeaşi zi a început procesul cu uşile închise al jurnalistului Andrzej Poczobut, reprezentant al minorităţii poloneze din Belarus, care riscă o pedeapsă de 12 ani de închisoare.

La începutul acestei luni, Belarusul a început să-l judece pe Ales Bialiaţki, activist prodemocraţie şi laureat al premiului Nobel pentru Pace, fondator al centrului Viasna. Bialiaţki, care este încarcerat, riscă împreună cu colaboratorii săi până la 12 ani de închisoare.

Pe de altă parte, luni au început în Belarus exerciţii militare aeriene ruso-belaruse, a indicat Minskul, susţinând că sunt de natură „defensivă”.

Aceste manevre intervin într-un moment în care Moscova încearcă să implice Minskul în acţiunea sa militară împotriva Ucrainei, potrivit multor observatori, Belarusul servind deja ca bază pentru forţele ruse.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...