G4Media.ro

Opozanții uitați din Belarus: Nu mai există de un an şi jumătate…

sursa foto: Agerpres/ EPA/STRINGER

Opozanții uitați din Belarus: Nu mai există de un an şi jumătate niciun mesaj de la Maria Kolesnikova, aruncată în închisoare de regimul Lukașenko

Familia unuia dintre liderii opoziției din Belarus, Maria Kolesnikova, care ispășește o pedeapsă de 11 ani de închisoare în colonia nr. 4 din orașul Gomel, nu a primit mesaje de la ea de un an și jumătate, a anunţat tatăl acestei, citat de Publicația Severreal.

Potrivit tatălui, conducerea penitenciarului i-a spus că dacă fiica lui ‘nu sună și nu scrie, înseamnă că nu-şi doreşte să facă acest lucru’.

‘Nu pot decât să mă rog lui Dumnezeu să fie încă în viață’, a adăugat tatăl opozantei. Unul dintre foștii deţinuţi ai coloniei nr. 4 din Gomel, care a fost eliberat în luna august, le-a declarat reporterilor Associated Press că, în urmă cu câteva luni, Kolesnikova a fost dusă la spital, iar după aceea nu a mai văzut-o și nici nu a mai auzit de ea. Alți deţinuţi susțin că au auzit-o pe Kolesnikova cerând asistenţă medicală, dar medicii nu au venit la ea de foarte mult timp.

Maria Kolesnikova a condus sediul electoral al candidatului opoziției belaruse, Viktor Babariko, la alegerile prezidențiale din 2020 din Belarus, care s-au încheiat cu proteste de mare amploare împotriva lui Aleksandr Lukașenko și au urmat apoi cu represiuni în masă împotriva oponenților săi, iar ulterior, după arestarea lui Babariko, Maria a lucrat în echipa unui alt candidat al opoziţiei belaruse, Svetlana Tihanovskaia.

Ea a luat parte la protestele de mare amploare, după ce Lukașenko a fost declarat câștigătorul scrutinului. Kolesnikova nu a părăsit țara, după ce protestele au fost suprimate și a fost ulterior arestată.

În septembrie 2021, Tribunalul Regional Minsk a condamnat-o la 11 ani de închisoare, acuzând-o de conspirație pentru preluarea puterii, apeluri de a amenința securitatea națională și crearea unui grup extremist.

La sfârșitul anului 2022, Kolesnikova a suferit o intervenție chirurgicală de urgență într-unul dintre spitalele din oraşul Gomel, unde a fost transferată din închisoare, având un diagniostic de ulcer perforat.

La scurt timp după intervenţie, i s-a permis să fie vizitată de tatăl ei: întâlnirea celor doi a durat zece minute și a avut loc sub supravegherea unui medic și a personalului din colonie. După aceasta, nu a mai existat nicio informație despre Kolesnikova. Rudele au primit ultima scrisoare de la ea pe 15 februarie 2023. Foștii colegi de celulă ai Mariei Kolesnikova au spus că, în timp ce era în detenţie în închisoare, opozanta a slăbit până la 45 de kilograme, având înălțimea de 175 de centimetri.

Via Rador Radio România

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

2 comentarii

  1. Din pacate stirile astea nu ajung si la votantii aur si sos ca sa inteleaga ce ne asteapta si pe noi daca astia ajung la putere.

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.