Opoziția din Slovacia, supărată după ce Guvernul a decis să livreze Ucrainei sistemul de apărare aeriană S-300 pentru a putea lupta împotriva invaziei ruseşti
O decizie a guvernului slovac de a livra Ucrainei sistemul său de apărare aeriană S-300 pentru a putea lupta împotriva invaziei ruseşti a declanşat o luptă politică la Bratislava, relatează Agerpres, conform DPA sâmbătă.
Deşi iniţiativa a adus Slovaciei laude din partea SUA – şi promisiunea sosirii unui sistem de apărare antirachetă Patriot – politicienii din opoziţie şi-au exprimat vineri consternarea faţă de această decizie, spunând că aceasta pune Slovacia în pericol.
Sistemul rusesc de rachete antiaeriene S-300, care a fost dezvoltat în perioada sovietică, foloseşte o tehnologie de ghidare precisă pentru a distruge avioanele sau rachetele inamice.
Fostul prim-ministru şi şef al partidului social-democrat Smer, Robert Fico, a declarat că va solicita o sesiune specială pentru a lua în considerare înlăturarea actualului guvern. Peter Pellegrini, de la Hlas, un alt partid social-democrat, i-a acuzat pe premierul Eduard Heger şi pe ministrul apărării Jaroslav Nad că au minţit poporul slovac.
El i-a acuzat că au spus ţării timp de săptămâni întregi că Slovacia nu va renunţa niciodată la sistemele sale de apărare antiaeriană, doar că acum toată lumea poate vedea că decizia de a face exact acest lucru a fost luată în secret.
Heger conduce „un guvern de mincinoşi şi de oameni care nu reuşesc să ne protejeze interesele naţionale”, a spus Pellegrini. În timp ce Fico a evidenţiat că sistemul S-300 este crucial pentru protejarea centralelor de energie nucleară şi a siturilor industriale ale Slovaciei.
Nad a confirmat vineri că întregul sistem S-300 se îndreaptă spre Ucraina, ale cărei trupe sunt, de asemenea, familiarizate cu acesta. Sosirea bateriei de rachete Patriot din SUA va fi a patra în această ţară, care a primit deja unităţi Patriot din Germania şi Olanda în ultimele săptămâni, ca parte a eforturilor de consolidare a flancului estic al NATO în lumina invaziei ruseşti.
Sursa foto: Facebook.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
8 comentarii