G4Media.ro

Opt instituţii din subordinea Primăriei București se vor desfiinţa, după ce personalul…

Foto: Ovidiu Micsik / InquamPhotos

Opt instituţii din subordinea Primăriei București se vor desfiinţa, după ce personalul şi activitatea lor vor fi transferate

Un număr de opt instituţii şi direcţii din subordinea Municipalităţii urmează să fie desfiinţate, după ce activitatea şi personalul lor vor fi transferate altor instituţii, până la data de 15 iulie, conform unor proiecte de hotărâre care vor fi dezbătute în şedinţa de vineri a Consiliului General al Capitalei, transmite Agerpres.

Pe ordinea de zi figurează şi alte proiecte pentru reorganizarea unor instituţii din subordinea PMB. Propunerile de reorganizare au fost făcute în conformitate cu Legea 296/2023 privind unele măsuri fiscal bugetare pentru asigurarea sustenabilităţii financiare a României pe termen lung. Mai exact, măsurile vizează încadrarea în procentul de 8% funcţii de conducere, conform Legii 296/2023.

Astfel, activitatea şi personalul Direcţiei Generale de Arhitectură Peisagistică şi Monumente de For Public vor fi transferate la Centrul de Cultură Palatele Brâncoveneşti de la Porţile Bucureştiului. Centrul de cultură are în prezent 51 de posturi, dintre care 7 de conducere, iar Direcţia de Arhitectură Peisagistică are 64 de posturi, dintre care 8 de conducere. Noua organigramă va avea 98 de posturi, dintre care 8 de conducere.

Totodată, Centrul Metropolitan de Educaţie şi Cultură Ioan Dalles, Centrul Cultural Expo Arte şi Centrul pentru Tineret vor fi transferate la Şcoala de Artă Bucureşti, care se reorganizează şi îşi schimbă denumirea în Şcoala de Belle Arte. Aceasta va avea 72 de posturi, dintre care 5 de conducere. Cele patru instituţii au în prezent un total de 89 de posturi aprobate.

Centrul pentru Seniori va fi transferat la Direcţia Generală de Asistenţă Socială a Municipiului Bucureşti, care va avea astfel un total de 884 de posturi, dintre care 49 de conducere. În prezent, Centrul pentru Seniori are 47 de posturi, dintre care 7 de conducere, iar DGASMB are 864 de posturi, dintre care 70 de conducere.

Activitatea şi personalul Centrului de Protecţie a Plantelor urmează să fie transferate la ALPAB. În urma acestei măsuri, numărul total de posturi al ALPAB va creşte de la 371 la 386, iar numărul posturilor de conducere se va mări de la 22 la 24. În prezent, Centrul de Protecţia a Plantelor are 47 de posturi, dintre care 5 de conducere.

Activitatea şi personalul Centrului Cultural Lumina vor fi transferate la Creart. În prezent, Lumina are 15 posturi, iar CREART are 49, urmând să rezulte o instituţie cu 54 de posturi, dintre care 4 de conducere.

Activitatea şi cele 8 posturi de la Casa Artelor Dinu Lipatti vor fi transferate Muzeului Municipiului Bucureşti.

Conform unui alt proiect, numărul de posturi din Primăria Capitalei va fi redus la 1.175, faţă de 1.272 în prezent (dintre care 146 de conducere). Cele 1.175 de posturi vor fi repartizate astfel: 976 funcţii publice, dintre care 93 de funcţii de conducere, 196 de funcţii de natură contractuală dintre care 7 funcţii contractuale de conducere şi 3 funcţii de demnitate publică.

În ce priveşte Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale reorganizarea va determina reducerea numărului de posturi de la 1.399 la 1.302. Numărul posturilor de conducere va fi redus de la 72 la 51.

La nivelul Direcţiei Generale a Poliţiei Locale, în urma reorganizării, numărul de posturi va fi redus de la 514, dintre care 47 de conducere, la 433 de posturi, dintre care 23 de conducere.

Pe ordinea de zi figurează, de asemenea, proiecte privind aprobarea organigramei, a numărului total de posturi şi a regulamentului de organizare şi funcţionare pentru 13 teatre din Capitală, precum şi pentru Opera Comică pentru Copii.

La acestea se adaugă proiecte privind organigramele următoarelor instituţii: Proedus, Arcub, Administraţia Fondului Imobiliar, Administraţia Cimitirelor şi Crematoriilor Umane.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

5 comentarii

  1. Un bun exemplu de urmat si pentru cloștile politice care țin sub aripă hoardele de angajați-pile de utilitate nulă. Imi imaginez cā procentele în minus ar fi fost sigur mai mari si pozitive daca primaria ajungea pe mâna preacuvioasei.

  2. Abia a inceput mandatul ca s-a si apucat de munca 😆👏👏👏👏

  3. Nicușor Dan, felicitări pentru noul mandat și pentru scoaterea trântorilor de partid din fotoliile nemeritate!