Opt persoane prinse în flagrant în timp de executau excavaţii într-o zonă protejată arheologic, în județul Alba / Săpau în perimetrul de protecţie al Cetăţii Zebernicului / Amendă de 25.000 de lei pentru un bărbat care avea detectoare de metal nedeclarate
Opt persoane, care executau lucrări de excavaţii într-o zonă protejată arheologic de pe raza comunei Vinţu de Jos, au fost prinse în flagrant de poliţiştii din judeţul Alba, în cauză fiind confiscate patru detectoare de metale şi aplicată o amendă de 25.000 de lei, a informat luni Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ), citat de Agerpres.
Suspecţii au fost prinşi în cadrul unei acţiuni ce a avut loc duminică în zona denumită popular „Jidodina”, în localitatea Valea Vântului.
În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au constatat că lucrările de excavare erau efectuate în perimetrul de protecţie al Cetăţii Zebernicului, aflată în Lista Monumentelor Istorice căreia, conform prevederilor legale, în extravilan, îi este asigurată o zonă de protecţie de 500 de metri
Totodată, poliţiştii au constatat că doi dintre bărbaţi aveau asupra lor patru detectoare de metale, fără ca pentru două dintre acestea să deţină autorizaţie. Toate cele patru detectoare, care au fost introduse în zone de protecţie a Cetăţii Zebernicului, au fost indisponibilizate, în vederea confiscării.
Un bărbat în vârstă de 45 de ani, din judeţul Cluj, care deţinea, fără a fi autorizat, două dintre detectoarele de metale, a fost amendat cu 25.000 de lei, în conformitate cu legislaţia privind protecţia patrimoniului arheologic şi declararea unor situri arheologice ca zone de interes naţional.
Cercetările continuă sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de efectuarea oricăror lucrări care pot afecta siturile arheologice, în absenţa certificatului de descărcare de sarcină arheologică, şi accesul cu detectoare de metale sau utilizarea lor în zonele de patrimoniu arheologic, fără autorizaţie prealabilă, a precizat IPJ Alba.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
1 comentariu