Opt terase şi restaurante din Centrul Vechi, sancţionate cu amenzi în valoare de peste 26.000 de lei
Opt terase şi restaurante din Centrul Vechi au fost sancţionate cu amenzi în valoare totală de 26.600 de lei, în urma unor acţiuni de control desfăşurate la sfârşitul săptămânii trecute, a anunţat, luni, Poliţia Locală Bucureşti.
De asemenea, administratorul unui târg tradiţional organizat în Sectorul 4 a fost sancţionat cu amenzi în valoare de 24.000 de lei, a informat Direcţia Generală de Poliţie Locală şi Control a Municipiului Bucureşti, pe pagina sa de Facebook.
Poliţiştii locali au verificat modul în care administratorii restaurantelor şi teraselor din Centrul Vechi respectă normele de protecţie a mediului, precum şi dacă este menţinută starea de curăţenie a domeniului public în zonele destinate precolectării deşeurilor menajere.
„Toate cele opt unităţi de alimentaţie publică verificate de către poliţiştii locali ai DGPLCMB au fost depistate cu nereguli şi au fost sancţionate contravenţional cu amenzi în valoare totală de 26.600 de lei. Au fost constatate încălcări ale legislaţiei cu privire la comercializarea produselor şi serviciilor de piaţă, la drepturile de autor, dar şi a HCGMB 120/2010 privind aprobarea normelor de salubrizare şi igienizare ale Municipiului Bucureşti”, a menţionat sursa citată.
Administratorul târgului tradiţional organizat în Sectorul 4 a primit patru amenzi pentru încălcarea legislaţiei referitoare la comerţul cu produse şi servicii de piaţă.
Poliţia locală a precizat că va continua acţiunile de control.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
3 comentarii