Oradea vrea să se conecteze, pe șine, cu zona metropolitană și să amenajeze linie de tramvai până la aeroport
Directorul companiei OTL (Oradea Transport Local S.A.), Adrian Revnic, a dezvăluit, în cadrul unei conferințe organizate de Club Feroviar la Poiana Brașov, că Oradea are pregătit un proiect de amploare, de introducere a tram-trenului pentru a conecta pe șine municipiul cu împrejurimile, precum și cu Aeroportul Internațional Oradea, prin amenajarea de linii noi de tramvai și prin modernizarea unor linii de tren neutilizate în acest moment, informează ebihoreanul.ro
Investiția, despre care nici primarul Oradiei, Florin Birta, nici președintele CJ Bihor, Ilie Bolojan, nu au vorbit public până acum, se ridică la circa 150 milioane de euro, potrivit lui Revnic, relatează ebihoreanul.ro
Invitat să prezinte societatea locală de transport la Conferințele Club Feroviar 2023 de la Poiana Brașov, Adrian Revnic a dezvăluit intențiile OTL și ale municipalității pentru introducerea tram-trenului. „Transportul ecologic și costurile pe km/călător ne-au determinat să dorim continuarea extinderii rețelei de tramvaie, chiar prin dezvoltarea unui sistem de transport public tram-train”, a spus Adrian Revnic, citat de clubferoviar.ro.
Potrivit aceleiași surse, care prezintă și o hartă ce „desenează” proiectul, linia de tramvai va fi extinsă din Oradea până în comuna Borș, dar și până la Aeroportul Internațional Oradea. De asemenea, este propusă extinderea liniei, pe o porțiune mai mică, spre Băile Felix, urmând să fie conectată cu linia de tren care nu este utilizată de CFR. Potrivit proiectului, se dorește conectarea transportului public și cu linia de tren neutilizată care ajunge până în Toboliu.
Revnic a detaliat, în cadrul conferinței menționate, că Oradea a luat în acest sens modelul orașului german Karlsruhe, unde tram-trenul a fost introdus în 1992, conectând liniile regionale de tren la rețelele urbane de tramvai. Liniile de tram-tren au caracteristici similare cu cele ale tramvaielor regionale, iar tronsoanele urbane de tram-tren au o viteză medie mai mare decât rețelele tipice de tramvai. Vehiculele tram-tren au dimensiuni similare tramvaielor, dar ating viteze maxime mai mari, arată clubferoviar.ro.
Principalul avantaj al tram-trenului este eliminarea unui transfer între transportul public regional și cel urban, mai arată sursa citată. „Oamenii vor să ajungă de acasă direct în centrul orașului, unde au treabă, fără a mai schimba pe traseu mijlocul de transport”, a subliniat șeful OTL, Adrian Revnic.
Vehiculele care sunt utilizate pe rețele de tram-tren sunt mai scumpe decât tramvaiele obișnuite. „Linia va trebui refăcută și electrificată. Pe de altă parte, materialul rulant va trebui să fie format din vehicule duale, cu alimentare atât la 25 kV, ca la calea ferată, cât și la 600 V, cât are rețeaua tramvaielor”, a mai detaliat directorul OTL.
El a spus că „suntem cu studiile de fezabilitate la zi, iar în toamnă vom da drumul la licitație”, scrie ebihoreanul.ro
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
3 comentarii