G4Media.ro

Oraşe mayaşe antice legate prin „super-autostrăzi”, dezvăluite cu ajutorul tehnologiei moderne

Sursa foto: Unsplash / Marv Watson

Oraşe mayaşe antice legate prin „super-autostrăzi”, dezvăluite cu ajutorul tehnologiei moderne

Un nou studiu realizat cu ajutorul tehnologiei de ultimă oră a scos la iveală aproape o mie de aşezări antice mayaşe, inclusiv 417 de aşezări necunoscute anterior, legate prin ceea ce ar putea fi considerată drept prima reţea de autostrăzi din lume, ascunsă timp de milenii în jungla deasă din nordul Guatemalei şi sudul Mexicului, transmite marţi Reuters, preluată de Agerpres.

Aceasta este cea mai recentă descoperire a unor centre mayaşe vechi de circa 3.000 de ani şi a infrastructurii aferente, conform unui comunicat emis luni de o echipă de la fundaţia de cercetări antropologice FARES din Guatemala care supraveghează aşa-numitele studii LiDAR.

Descoperirile au fost publicate iniţial luna trecută în jurnalul Ancient Mesoamerica.

Toate structurile recent identificate au fost construite cu câteva secole înainte de apariţia celor mai mari oraşe-stat mayaşe, care s-au remarcat prin importante realizări umane în arii precum matematică sau scris.

Tehnologia LiDAR foloseşte avioane pentru a emite impulsuri de lumină în pădurea deasă, ceea ce le permite cercetătorilor să vadă dincolo de vegetaţie şi să cartografieze structurile antice aflate dedesubt.

Printre detaliile dezvăluite în urma celei mai recente analize se numără şi primul sistem extins de „autostrăzi sau super-autostrăzi” din piatră din lumea antică, potrivit cercetătorilor.

Aproximativ 177 de kilometri de drumuri spaţioase au fost dezvăluite până în prezent, unele dintre acestea măsurând aproximativ 40 de metri lăţime şi având o înălţime faţă de sol de până la 5 metri.

În cadrul studiului Cuenca Karstica Mirador-Calakmul, care vizează o regiune cuprinsă între jungla Peten din nordul Guatemalei şi statul Campeche din sudul Mexicului, cercetătorii au identificat, de asemenea, piramide, terenuri pentru jocuri cu mingea şi importante sisteme de ingineria apelor, inclusiv rezervoare, baraje şi canale pentru irigaţii.

„Acest lucru demonstrează complexitatea economică, politică şi socială a ceea ce se întâmpla simultan în toată această zonă”, a declarat cercetătorul principal Richard Hansen.

Cele mai recente descoperiri datează din timpul aşa-numitei perioade preclasice mijlocie până la cea târzie, din jurul anilor 1.000-350 î.e.n., multe dintre aşezări fiind controlate, potrivit estimărilor, de metropola cunoscută în prezent drept El Mirador, cu mai bine de cinci secole înainte de apogeul clasic al civilizaţiei mayaşe, când zeci de centre urbane importante au prosperat în regiunea în care se află în prezent Mexic şi America Centrală.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

6 comentarii

  1. deci se poate de mii de ani sa faca asa ceva … se aude la PSDNLUDMR ?!

  2. Eu zic sa nu mai facem drumuri pana nu apar robotii pe santiere.In felul asta nu vom mai fi sclavi. Aia de au construit piramidele acu’vreo 4000 de ani de le-am gasit statele de plata erau niste mincinosi.Faceau parte din oculta mondiala.

  3. Băi nene, mă vericule, măh. Ne deprima pe noi acum aztecii mayaşi cu harnicia si ştiința lor. autostrazi, chiar daca automobili nu existau acu’ peste une mie cinci sute de anişori, incerc sa mai cred ca se mişcau cu talent de la un punct B la un punct C.
    Exceptional domnule Grindeanu. Cautati pe urmasii neamului asta. Poate ne vor construi ei o mie de km de autostrada in umbra lui Umbrarescu.

  4. Ar trebui găsiți ăia care au făcut studiile de fezabilitate la trans alpina să îi învețe pe șmecherii astia cu buzunarele fără fund cum sar putea construi o cale de legătură că așa se numea probabil acele drumuri astăzi șosele că autostrăzi în nici un caz eu văzând și conducând pe autostrăzi adevărate care în mod normal au 4 sau 5 benzi pe sens dar să nu visăm ca pasărea malai că-i bai căci chiar am urmărit situația Sibiu Făgăraș bulibaseala de 70 de km mai mare rușinea Grindeanule dar ce să mai zicem că aprobările se dau tot de ăia cu buzunare sparte și neamuri multe ; în fine ce poți să mai zici ……așteptăm să vină alegerile să gâdile iar urechile cu promisiuni plăcute despre infrastructura mult visată asta în cazul dacă nu se va încheia contractul de vânzare cumpărare a țării că mult nu mai e iar franturile se vând repede.

  5. & ,,417 de aşezări”, ?
    Traduceri ale traducătorilor, ?